Consiliul Judeţean Harghita
vineri, 27 decembrie 2024 15:39:57
Consiliul Judeţean Harghita
Proces verbal al ședinței extraordinară CJH din 14 iunie 2018

JUDEŢUL HARGHITA                                                                                 

CONSILIUL JUDEŢEAN

DIRECŢIA GENERALĂ ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ

COMPARTIMENTUL CANCELARIA CONSILIULUI JUDEŢEAN HARGHITA

 

 

Proiect de Proces verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Harghitadin data de 14 iunie 2018

 

 

Denumirea consiliului: CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA

Data: 14 iunie 2018

Subiectul şedinţei: Dezbaterea şi aprobarea proiectelor de hotărâri cuprinse în ordinea de zi.

 

Catalogul membrilor:

 

Nr. crt.

NUMELE ŞI PRENUMELE

PARTID

1

ALBERT MÁTYÁS

PCM-MPP

2

BARTI TIHAMER

UDMR

3

BECICA MIHAI

PSD

4

BECZE ISTVÁN

UDMR

5

BERDE LÁSZLÓ

UDMR

6

BIRÓ BARNA-BOTOND

UDMR

7

BORBOLY CSABA

UDMR

8

BREZOVSZKY GHEORGHE-ADAM

PSD

9

CIOBANU ADRIAN-GEORGE

PNL

10

CSILLAG PETRU

PCM-MPP

11

DAJKA TÜNDE

UDMR

12

DERZSI ZOLTÁN

UDMR

13

FERENCZ-SALAMON ALPÁR-LÁSZLÓ

UDMR

14

INCZE CSONGOR

UDMR

15

KASSAY LAJOS-PÉTER

UDMR

16

KÁNTOR BOGLÁRKA

UDMR

17

KOLCSÁR ANDRÁS

EMNP-PPMT

18

KOLOZSVÁRI TIBOR

UDMR

19

KOLUMBÁN DÁVID

UDMR

20

MEZEI JÁNOS

PCM-MPP

21

NAGY PÁL

EMNP-PPMT

22

PORTIK ERZSÉBET-EDIT

UDMR

23

PROCA ION

PNL

24

RÁCZ ÁRPÁD

UDMR

25

RÁTZ ISTVÁN

UDMR

26

RUGINĂ DAN- CIPRIAN

PSD

27

SALAMON ZOLTÁN

PCM-MPP

28

SÁNDOR BARNA

UDMR

29

SÁNDOR GYÖRGY

UDMR

30

SZENTES ANTAL

UDMR

31

ZAKARIAS ZOLTÁN

EMNP-PPMT

 

 

Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Harghita a fost convocată de președintele Consiliului Județean Harghita, domnul Borboly Csaba,  prin Dispoziţia nr.  497 / 2018, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. 2, 3 şi art. 106 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare.

 

Domnul președinte Borboly Csaba deschide ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita în Căminul cultural din comuna Tomești, județul Harghita. Anunță, că de fapt se vor ține două ședințe azi, una extraordinară, și una ordinară. Mulțumește domnului primar pentru invitație. Totodată, mulțumește colegului Szentes Antal pentru această inițiativă. De fapt, ședința ar fi trebuit să se desfășoară la Siculeni, dar acolo încă nu s-a finalizat lucrarea la Casa de cultură, și s-a amânat invitația până când totul va fi gata. 

 

Domnul Kedves Róbert primarul comunei Tomești salută pe toți cei prezenți. Prezintă câteva date cu privire la comună și așteptările populației, dintre care amintește o trecere a drumului județean peste calea ferată, care nu este funcționabilă. Există una mai jos cu 800 m, la care sunt frecvent accidente, de multe ori mortale și este la o distanță prea mare. Este mulțumit, că în ultimii ani comunele din Ciucul de sus au început să colaboreze, să se gândească la proiecte comune. Astfel s-au sporit și posibilitățile de a accesa proiecte majore. Una dintre acestea este reabilitarea și asfaltarea  unui drum comunal din Tomești de 6,5 Km. Cum nu prea erau posibilități pentru tinerii din comună, s-a amenajat un teren de fotbal cu iarbă artificială, care se folosește și de către școlari, iar după masă se poate folosi pentru joacă. S-a achiziționat un teren în vecinătatea acestuia, care va fi destinat amenajării unei piețe, care la nevoie se va putea folosi pentru organizarea de evenimente culturale. S-a achiziționat și un echipament, care se poate folosi în acest sens. Este dotat cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii, cu coasă pentru timp de vară și cu mătură pentru activitățile de curățire a comunei. În viitor se vor asfalta alte două tronsoane înspre Cârța, Dănești, și Tomești de câte 4,7 Km. Deja este câștigat proiectul de finanțare.Ca și în alte locuri, principala problemă a comunei se datorează  fondurilor insuficiente pentru dezvoltare. Rețeaua de apă și canalizare s-a realizat, dar trebuie achiziționate patru pompe noi, pentru că cele montate anterior nu funcționează. Prețul acestora este în jur de 100.000 lei. Până nu se achiziționează acestea, locuitorii nu se pot conecta la rețea.    Drumurile prin câmpiile aferente comunei sunt întreținute în colaborare cu Composesoratul din localitate. Cu privire la drumurile județene crede, că ar fi necesar o reînnoire a acestora.

 

Domnul președinte Borboly Csaba anunță că mai multe proiecte din comuna Tomești au ieșit câștigătoare dintre cele depuse la Consiliul Județean Harghita pentru finanțare.

 

Domnul vicepreședinte Bíró Barna Botond salută pe toți cei prezenți. Anunță, că județul Harghita sprijină 415 proiecte în acest an depuse de asociații civile. Este îmbucurător, că numai din comuna Tomești au fost acceptate trei proiecte, a căror contracte vor fi semnate azi. Prima este în valoare de 5.500 lei, și se referă la realizarea unor hărți. Celălalt este în valoare de 7.000 lei, și se referă la zilele Ana organizate în comună.  Al treilea este în interesul achiziționării unor articole populare, care completează vestimentația populară în sumă de 5.000 lei. Se bucură, că consiliul local, împreună cu domnul primar contribuie la crearea sferei civile în comună.

 

Domnul președinte Borboly Csaba anunță demersul lucrărilor de azi. Mai întâi se trece peste proiectele de zi ale celor două ședințe. Apoi se vor discuta problemele aduse în discuție de către domnul primar. Pe Ordinea de zi a ședinței extraordinare sunt șase proiecte de hotărâri.   

 

Domnul Egyed Árpád, secretarul județului Harghita salută pe toţi cei prezenţi. Declară că din 31 de consilieri judeţeni, atât pentru ședința extraordinară, dar speră, că și la cea ordinară sunt prezenți 30. Lipsește domnul Kolcsár An. Nu se știe motivul, dar parcă este bolnav. Probabil va depune ulterior acetele doveditoare. Declară că în conformitate cu Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, articolul 95, aliniatul 1, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndeplinite condiţiile pentru desfăşurarea şedinţei Consiliului Judeţean Harghita.

 

Domnul președinte Borboly Csaba speră, că au primit cu toții Ordinele de zi. La punctul 4 a celei pentru ședința extrordinară se va modifica titlul proiectului de hotărâre. Din acest motiv a început târziu ședința, și solicită înțelegerea tuturor celor prezenți. S-au purtat discuții pe marginea titlului, și până la urmă s-a înțeles asupra modificării în felul următor: Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării demersurilor în vederea contractării unei finanțări……..”. Deci se scoate garantării și se include demarării demersurilor în vederea contractării…. . Practic, deciziile concrete se vor lua mai târziu. În afară de această modificare, rămân cele șase puncte existente deja. La discutarea fiecăruia se va menționa și caracterul acestuia de a fi aprobat într-o ședință extraordinară.   

     

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea ordinii de zi modificate.

 

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Master Plan-ului actualizat și a Listelor de investiții prioritare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita, în perioada 2014-2020

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării județului Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita la realizarea proiectului internațional CAPTION – CAP Information Measures for Sustainable Food Chain din cadrul Programului „Sprijin pentru măsuri de informare privind politica agricolă comună” (PAC) pentru anul 2018 (2017/C 339/07)

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea controlării cu mijloace electronice a respectării de către operatorii de transport a caietelor de sarcini al Traseelor județene de transport persoane prin curse regulate având la bază metoda aplicării sistemului de urmărire prin GPS și informare a călătorilor

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării demersurilor în vederea contractării unei finanțări rambursabile interne în forma unei linii de credit în valoare de până la 50.000.000 lei pentru asigurarea surselor de finanțare necesare derulării în condiții optime a proiectele cu finanțare externă nerambursabilă

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării, garantării și semnării contractelor de credit, a contractelor de ipotecă asupra creanțelor rezultate din veniturile bugetare ale autorității administrației publice locale și a contractelor de ipotecă mobiliară între  CEC Bank SA și Județul Harghita

 

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Harghita nr. 37/2018 privind avizarea proiectului Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciului de salubrizare la nivel județean pentru membrii Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem integrat de management al deșeurilor Harghita” precum și stabilirea unor contravenții în domeniul salubrizării

 

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Se trece la primul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind aprobarea Master Plan-ului actualizat și a Listelor de investiții prioritare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita, în perioada 2014-2020

 

Domnul vicepreședinte Barti Tihamér explică, că este vorba despre reînnoirea acestui Master Plan. Asociația Harviz a efectuat mai multe investiții în ultimii ani. În acest nou mandat al Uniunii Europene a câștigat un alt proiect de finanțare Europeană. Este vorba despre 48 milioane de euro în scopul construirii rețelelor de apă, și  58 miloane de euro pentru rețele de canalizare. Acest Master Plan reînnoit cuprinde care localități în ce măsură vor beneficia la cheltuirea acestei sume. Mai sunt și alte modificări, de exemplu comunele Ditrău și Remetea au fost comasate cândva inițial, ceea ce este puțin de neînțeles. Au solicitat, ca să fie consemnate ca localități independente în proiect, pentru că au fiecare separat câte un  proiect câștigător de finanțare pentru dezvoltare rurală. Este important aprobarea acestor modificări a Master Planului pentru că este un element necesar pentru derularea   proiectului. Fiind un proiect European, care trebuie să avanseze, a fost pus pe Ordinea de zi a ședinței exraordinare.   

 

Domnul președinte Borboly Csaba menționează, că șase conectări din totalul acestor lucrări privesc zona comunei Tomești.

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea Master Plan-ului actualizat și a Listelor de investiții prioritare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Harghita, în perioada 2014-2020

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Se trece la următorul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind aprobarea participării județului Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita la realizarea proiectului internațional CAPTION – CAP Information Measures for Sustainable Food Chain din cadrul Programului „Sprijin pentru măsuri de informare privind politica agricolă comună” (PAC) pentru anul 2018 (2017/C 339/07)

 

Domnul președinte Borboly Csaba se bucură de existența următorului proiect de hotărâre pentru că este vorba despre alimentația sănătoasă.  Se vede, că de politica agrară comună, în măsura în care se poate aplica, beneficiază și gospodarii autohtoni. Poate fi o perspectivă favorabilă cu privire la valorificarea produselor tradiționale.

 

Domnul vicepreședinte Bíró Barna Botond  spune, că este vorba despre un proiect European, care a fost câștigat în colaborare de Consiliul Județean Harghita și Agenția de Dezvoltare Județeană în valoare de 230.000 de euro. Au discutat, că va fi un nivel superior de abordare și regândire a mărcii Produs Secuiesc. În acest sens va fi o colaborare mai specială, și se așteaptă o contribuție mult mai serioasă de la Agenția de Dezvoltare Județeană. Solicită, ca toate autoritățile locale, și reprezentanții acestora să depună un efort considerabil în cursul elaborării Strategiei referitoare la acest proiect.    

 

Domnul președinte Borboly Csaba amintește, că aceasta este al treilea proiect CAP, și se bucură de aceste finanțări, pentru că din partea serviciului juridic nu o să mai fie observații legislative, care îngreunează dezvoltarea rurală, de exemplu la activitatea de producere sau a activității de a intra pe piață cu produse locale, fiind vorba despre un contract cu Uniunea Europeană, ceea ce este prevăzut prin acest proiect. În Comisia comună al Parlamentului, cu privire la Codul Administrativ, a fost introdus, ca dezvoltarea rurală să intre în competența consiliilor județene. Astfel, toate acele impedimente, că nimic nu se poate se vor regândi, consiliile județene se vor ocupa de dezvoltatera rurală, și juriștii trebuie să se împrietenească cu acest demers.      

 

Domnul Egyed Árpád, secretarul județului Harghita răspunde, că niciodată nu a fost vorba, că nu se dezvoltă ruralul.  Era vorba, că nu sunt atribuții în dezvoltarea agriculturii.

 

Domnul președinte Borboly Csaba spune, că din acest motiv se va decide, ca în viitor să nu mai fie astfel de restricții.

 

Domnul Egyed Árpád, secretarul județului Harghita consideră, că va fi vorba despre numai o măsură de informare în agricultură.

 

Domnul președinte Borboly Csaba spune, că este vorba de 86.000 euro în acest proiect. Partea proprie este de 40%. Dar oricare ar fi procentul, s-ar bucura, pentru că conferă atribuțiile necesare, de care nu s-a beneficiat până acum. Până acum în jur de 2.000 de producători asigură traiul în urma posibilităților oferite de diferite proiecte inițiate de consiliul județean. Se bucură, că tot mai mulți aleg această cale.

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea participării județului Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita la realizarea proiectului internațional CAPTION – CAP Information Measures for Sustainable Food Chain din cadrul Programului „Sprijin pentru măsuri de informare privind politica agricolă comună” (PAC) pentru anul 2018 (2017/C 339/07)

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Se trece la următorul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind aprobarea controlării cu mijloace electronice a respectării de către operatorii de transport a caietelor de sarcini al Traseelor județene de transport persoane prin curse regulate având la bază metoda aplicării sistemului de urmărire prin GPS și informare a călătorilor

 

Domnul președinte Borboly Csaba explică, că va fi o aplicație prin care eventual și locuitorii din comuna Tomești înainte să urce în autobuz, de acasă poate să verifice pe unde se află autobuzul, să nu pornească degeaba cu mult înainte, dacă are întârziere. Aplicația se preia din bunăvoința domnului Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor și servește la o mai bună deservire a călătorilor. Totodată va contribui și la depistarea transportatorilor clandestini. Dacă va fi posibil, sistemul va porni din august 2018. În zona Ciucului de sus este și problema supraaglomerării mijloacelor de transport, fapt, care poate fi semnalat în mers, și până să ajungă în stație, deja poate fi controlat inopinat. Problema aglomerației constă în punerea în circulație a autobuzelor de mici dimensiuni în vederea reducerii consumului de carburanți. Aplicația va fi de folos din mai multe perspective. 

   

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea controlării cu mijloace electronice a respectării de către operatorii de transport a caietelor de sarcini al Traseelor județene de transport persoane prin curse regulate având la bază metoda aplicării sistemului de urmărire prin GPS și informare a călătorilor

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Se trece la următorul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării, garantării și semnării contractelor de credit, a contractelor de ipotecă asupra creanțelor rezultate din veniturile bugetare ale autorității administrației publice locale și a contractelor de ipotecă mobiliară între  CEC Bank SA și Județul Harghita

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Domnul președinte Borboly Csaba anunță, că a venit adresa de la Comisia de supraveghere a creditelor și se pot refinanța creditele consiliului județean aplicate până acum. Din păcate s-a dovedit o procedură îndelungată, motiv pentru care instituția a pierdut 2%, pentru că a ținut aproape un an, dar era necesar pentru asigurarea fondurilor pentru contribuția proprie a mai multor proiecte Europene.

 

Domnul Bicăjanu Vasile director general la Direcția generală economică spune, că sunt finanțări actuale la 3,5%, și s-a obținut la CEC Bank SA un procent de 2% față de Robor. Consideră, că munca nu a fost în zadar. Valoarea câștigată depășește 1 milioane de lei. Este de părere, că a meritat, numai decizia comisiei a întârziat demersurile. S-a început anul trecut la un Robor de 0,86%, iar acum Roborul este aproape 3%. Dar și așa s-a ieșit în plus.

 

Domnul președinte Borboly Csaba roagă să fie calulat în timpul ședinței suma, care a fost economisită în urma demersurilor menționate.

 

Domnul Egyed Árpád, secretarul județului Harghita spune, că s-a menționat și în Raportul de specialitate. Când au depus oferta, obligația de confidenționalitate era menționată ? Este specificat, că trebuie menținut confidențialitatea contractului ?

 

Domnul Bicăjanu Vasile director general la Direcția generală economică răspunde, că colega dânsului va explica acest aspect.

 

Domnul președinte Borboly Csaba spune, că oricum s-a economisit un procent la creditul care majoritar a fost contractat în anii 2007-2015. Azi dimineață a fost o discuție cu domnul vicepreședinte, că a fost o decizie bună a consiliului județean de atunci, pentru că din acești bani au fost construite majoritatea drumurilor spre Liban, spre Ulieș, spre Casin, spre Mihăileni Ciuc, dar și multe tronsoane în zona Gheorgheni.  După aceea a fost folosită și pentru decontarea proiectelor Europene, care au sosit cu întârziere. De fapt se transpune creditul de la Banc Post SA la CEC Bank SA. 

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea contractării, garantării și semnării contractelor de credit, a contractelor de ipotecă asupra creanțelor rezultate din veniturile bugetare ale autorității administrației publice locale și a contractelor de ipotecă mobiliară între  CEC Bank SA și Județul Harghita

Rezultatul votului: 30 Da.

 

Se trece la următorul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării demersurilor în vederea contractării unei finanțări rambursabile interne în forma unei linii de credit în valoare de până la 50.000.000 lei pentru asigurarea surselor de finanțare necesare derulării în condiții optime a proiectele cu finanțare externă nerambursabilă – varianta modificată în cadrul ședinței

 

Domnul președinte Borboly Csaba menționează, că s-a modificat titlul acestui proiect de hotărâre. Astfel se modifică și primul articol. Va fi și în articolul astfel : ”…demarării demersurilor în vederea contractării unei finanțări rambursabile…”. S-a văzut, că s-a realizat un material mai amplu cu privire la situația financiară și care sunt necesitățile pentru care este nevoie de o linie de credit. Nu înseamnă, că se va și folosi, cheltui din start, dar sunt câteva pobleme. Problemele principale revin din situația bugetului, situație, pe care a preconizat și la începutul anului, prin care se vede, că bugetul consiliului județean votat la începutul anului a avut o cifră. Și atunci la planificarea cheltuielilor s-a menționat, că la unele capitole există planificare numai până la jumătatea anului. La investiții s-au planificat numai acelea, care au putut înainta mai repede. Se vede, că la început de an consiliul județean a primit cu 39 milioane lei mai puțin pentru că Guvernul a rezolvat cu aceste sume reținute de la administrațiile locale salariile și pensiile majorate. Majoritatea contribuțiilor individuale au ajuns la stat și astfel încasările proprii a consiliului local s-au micșorat. Ceea ce însemană, că ce a rămas nu este de ajuns pentru funcționarea optimă. Există un disponibil de 6 milioane de lei. Suma necesară pentru a plăti ratele creditelor existente este în jur de 2 milioane lei pentru acest an.  Unitățile subordonate însumează un deficit de 3 milioane lei. Înseamnă, că nu există deocamdată fonduri pentru realizarea programelor planificate. La DGASPC este un deficit de 16 milioane lei. La sfârșitul anului trecut s-a acordat până la urmă suma restantă, dar în acest an iar au planificat cu atât mai puțin. Și la programele proprii sunt insuficiente fondurile. La reabilitarea drumurilor, siguranța circulației, pietruiri, covoare asfaltice, toate acele proiecte, care sunt așteptate de către colegi sunt cu surse deficitare. Mai sunt și alte solicitări multiple, care vizează fondul de rezervă a consiliului județean, dar cu acest 10.000 lei pentru comuna Ulieș s-a epuizat de tot. Măcar ar trebui să fie 100.000 lei acolo în caz de urgență. Dacă se reflectă asupra materialului prezentat de dânsul, se poate vedea, că într-o situație incertă, în care se află acum instituția, amintind și de cele menționate la începutul anului, că la jumătatea de an, dacă Guvernul nu rectifică bugetul, va fi nevoie de contractarea unor credite pentru a continua activitățile planificate. Nu se pot lăsa atât de multe proiecte începute fără surse de finanțare. Sunt activități, de exemplu, la DGASPC. Dacă trebuie asigurată alimentația copiilor, sau a vârstnicilor, atunci aceea activitate nu poate fi întreruptă. Tot așa, și salariile colegilor trebuie asigurată. Din aceste considerente, trebuie asigurată posibilitatea accesării unei linii de credit la nevoie. Va fi transmis această prezentare a situației tuturor, totdată și faptul, că există o posibilitate de accesare rapidă a unei linii de credit pentru asigurarea părții proprii din proiectele Europene câștigate, unde nu se poate întâmpla, ca la CEC Bank SA, că până s-a aprobat, s-a pierdut 2% la Robor, cu toate că până la urmă și astfel s-a ieșit în câștig. Din sumele rămase după decontare speră, că va fi posibil alocarea pentru alte necesități. Guvernul a promis prin Legea bugetului o rectificare la jumătatea de an.  Parlamentarii UDMR au aflat, că nu este sigur, eventual se va face în august. Și anul trecut s-a promis, dar prima rectificare a venit în septembrie. Mai ales acum, când este un scandal la nivel înalt între guvernanți în București, nu se poate preconiza când se va ajunge la rectificare. Dar în acest moment există o totală incertitudine. Acum totuși consiliul județean se află într-o situație norocoasă în sensul că s-au luat decizii înțelepte anul trecut. Au fost pornite proiectele mai multor drumuri, care s-au și realizat până la urmă. Astfel din cele șase județe din Regiunea Centru Harghita este județul, care a putut realiza patru proiecte, și cel al cincelea, care se referă la podul din Dejuțiu este în curs. Astfel lucrările  începute pot fi cuprinse în proiecte de finanțare Europeană. Dacă la începutul anului trecut nu s-ar fi aprobat aceea listă cu documentațiile planificate, și nu s-ar fi realizat acestea, atunci și Harghita ar fi în situația ca restul județelor din Regiunea Centru, în afară de Brașov, că nu ar fi nici o lucrare, care s-ar putea realiza din fonduri Europene. Sau mai este și cazul spitalului. Precum Guvernul nu poate obține finanțare Europeană pentru autostrăzi sau alte investiții majore, până la sfârșitul anului poate pierde 1 miliard de euro, județul Harghita poate să depună o serie de lucrări pentru a primi finanțare. Astfel, pot fi reabilitate tronsoane ca Suseni-Voșlobeni, Bilbor-Suceava, Păuleni Ciuc, Crișeni, acestea sigur vor fi cuprinse. Acum se încearcă includerea și podului de la Dejuțiu. Dar dacă se mai pot începe lucrări, și acelea pot intra. Pentru a porni o lucrare, pe lângă, că anumite lipsuri trebuie motivate, sunt necesari și fonduri, pentru că fără bani nu poate porni nici o lucrare. La spital toate lucrările începute vor putea fi cuprinse în proiecte Europene. Astfel se justifică preocuparea anevoioasă de până acum. Din toate aceste considerente ar fi binevenită o rezervă de sursă de finanțare pentru siguranță. S-a constatat în ciclul anterior, că nu s-au putut deconta investițiile începute prin proiecte Europene  și 30 milioane lei trebuia plătit din resurse proprii. Dacă atunci ar fi fost la dispoziție o linie de credit, atunci azi consiliul județean avea cu 30 milioane lei mai mult, și în jur de 40 de Km de drum ar putea fi asfaltat. Toate argumentele arată, că această soluție trebuie însușită în forma modificată menționată anterior, și roagă colegii să aprobe hotărârea. Nu înseamnă, că acum se va lua un împrumut. Se va apela la un consultant, care va veni cu mai multe versiuni, dintre care poate niciuna nu va fi aprobată, sau se va decide asupra uneia, cu o sumă nu prea mare. Deja s-a gândit la o sumă anume, care ar fi convenabilă. Nu se știe ce va fi peste jumătate de an, cum vor fi acordate finanțările din Uniunea Europeană. Din acest motiv dânsul este de părere, că este nevoie de o rezervă de resurse, care să asigure funcționalitatea instituției.  A fost discutat și în ședința fracțiunii UDMR această propunere.

 

Domnul consilier județean Mezei János  consideră, că ratele sunt destul de costisitoare. Bugetul consiliului județean este în jur de 100 milioane de dolari. Este de părere, că lucrurile trebuie întinse numai până se poate. În cazul contractării unor credite, trebuie reflectat asupra posibilităților actuale și să se recurgă la ele numai în cazul achitării contribuțiilor proprii la proiecte. Nu crede, că trebuie îndatorat județul acum. Nu va vota un alt credit. Crede, că lucrurile trebuie organizate mai eficient și nu trebuie împovărat bugetul consiliului județean cu alte credite, numai în cazuri absolut motivate. Dacă sunt proiecte la care trebuie asigurat procentul de 2% parte proprie și nu există sursele necesare, sprijină și dânsul în acele cazuri contractarea unor credite la nevoie. Se știe, că piața financiară, ecnomia, politicul sunt  destul de instabile, imprevizibile. Nu este de acord cu recurgerea la credite.

 

Domnuil consilier județean Zakariás Zoltán nu vede de ce numai primul articol trebuie modificat. Toate se modifică, dacă primul se modifică. Domnul președinte a vorbit despre o linie de credit, expresie, care nu se regăsește în textul hotărârii. Esre cu totul altceva luarea unui credit de 50 milioane lei sau aprobarea unei linii de creditare până la 50 milioane lei.  Trebuie specificat exact. Varianta modificată probabil înseamnă, că această temă va mai reveni în fața consiliului.

 

Domnuil consilier județean Rugină Dan Ciprian este de acord cu colegul, că este o diferență între a lua un credit sau a deschide o linie de credit. Este de acord pentru o linie de credit, precum s-a adus ca exemplu cei 30 milioane lei, care ar fi acum în plus la bugetul consiliului județean. Dacă cumva în viitor se va ajunge la o propunere de a accesa acest linie de credit, propune, ca pentru fiecare tragere să fie consultat consiliul județean asupra destinației și la modul de acoperire a acestuia. Pentru că din punct de vedere economic, o linie de credit este bună, până rămâne nefolosită. Dacă se folosește și nu se știe cum se va da înapoi, se va rostogoli în anii următori și se va ajunge la situații de refinanțări peste refinanțări și dobânzi neplătite.

 

Domnul președinte Borboly Csaba explică, că este vorba despre linie de credit, ceea ce va fi și consemnat în hotărâre, ceva ce este disponibil, dar  nu se va atinge de ea fără motiv întemeiat. Roagă pe domnul director general Bicăjanu Vasile, ca materialul să fie elaborat astfel, ca pentru fiecare tragere să se revină în consiliu, să fie o decizie, inclusiv și graficul de restituire pentru fiecare tragere, precum au solicitat consilierii județeni. Au mai fost luate astfel de credite în mandatele anterioare, care au fost restituite la timp, sau nici nu au fost folosite. Nu dorește să îndatoreze județul. Dar sunt niște situații,  care trebuie prevăzute în timp. Precum era cazul drumului DJ 174A, la care s-a găsit până la urmă soluția, altfel azi nu ar fi refăcut. Nu se face nici un rău, și bugetul județului va fi în continuare în siguranță. Comunică domnului consilier Mezei Janos, că acum 10 ani dacă nu s-ar fi reconstruit drumul peste Liban, oare cât ar fi pierdut județul, zona Gheorgheniului, Odorheiului, fiind vorba depre cel mai intens circulat drum din județ ? Conform numărătorilor, este mai aglomerat, decât oricare drum național din județ.  Se poate face și altfel, stând frumos, negândind la dezvoltări, ridicând salariile și îndemnizația de consilier, încadrându-se numai în posibilități concrete. Dar astfel se pierd multe posibilități pentru acest ținut. Nu este vorba despre îndatorare. Și până acum era stabilit cadrul și justificarea oricărei cheltuieli și astfel va și în viitor. Fiind vorba despre orice investiție, care s-a realizat până acum, niciunul nu a fost ușor de realizat, dar crede, că având acestea este mult mai bine, decât fără. Și dânsul ar fi dorit, ca numai acele 2% să necesite contractarea creditelor, dar nu mai sunt posibile, sunt epuizate. Poate vor mai fi până la anul 2021, dar nu se știe când va adopta bugetul noul Parlament European. Poate fi și în anul 2022. Ceea ce se știe sigur acum, este, că vor fi mai puțini bani. A fost de față, când s-a discutat despre viitorul buget în Comisia Regiunilor și majoritatea fondurilor structurale vor fi grupate la competitivitate. Se iau banii și se pun altundeva. Degeaba se așteaptă, ca peste 20-30 de ani să fie alocați fonduri pentru ceva, de care azi este nevoie aici. În plan local acum trebuie făcut ceva, ce se poate, și roagă colegii, ca să aprobe această hotărâre pentru contractarea unei linii de credit,  pentru că ulterior pentru fiecare tragere se va veni iar în fața consiliului și se va discuta necesitatea acestuia. Dacă consideră consiliul județean, că nu merită, sau nu este indicat, sau nu este avantajos, atunci se poate opri aceea ideee. Se va trece în titlu după cuvântul interne ”unei forme de linii de credit”. Numai că, fiecare lună de întârziere va fi o pierdere. Se poate aduce iar înapoi în luna iulie hotărârea, dar lucrurile ar trebui să avanseze.

 

Domnul consilier județean Albert Mátyás întreabă din ce va restitui consiliul județean creditele, dacă, precum a menționat și domnul președinte, în viitor vor fi tot mai puțini bani la dispoziție ? Dânsul crede, că de aceea este consiliul județean un aparat decizional ales, ca să cunoască limitele posibilităților și să nu recurgă la credite. Lângă posibilități să se atragă și alte resurse, dar nu din credite financiare. Din credite poate oricine să facă orice.

 

Domnul consilier județean Csillag Péter avînd și calitate și de conducător de afacere, care la nevoie a luat și credite, este de părere, că luând această decizie, Guvernul nu se va considera obligat să aibă în vedere necesitatea acestui demers, și consiliul județean va trebui să rezolve restituirea din propriile forțe. Mai sunt doi ani din acest mandat, și cei, care vor veni, vor fi dezamăgiți, dacă vor începe lucrul cu  credite  nerestituite. Poate ar trebui încercat, poate Guvernul totuși ar binevoi să aloce fondurile necesare pentru lucrările începute. Deplasându-se prin tot județul, constată, că unt probleme majore la starea drumurilor județene, și propune, ca măcar să fie amplasate semne de atenționare pe marginea carosabilelor cu inscripția ”Drum cu denivelări”. A fost de față, când roata unui autoturism de lux s-a rupt din cauza unei gropi pe drum. Dacă proprietarul merge la societatea de asigurare, și agentul de asigurări constată, că nu a fost semnalizat corect problema, tot consiliul județean va trebui să plătească. Trebuie amplasate inscripții de atenționare la tronsoanele cu probleme, și apoi măcar va fi răspunderea șoferului, dacă nu ține cont de ele. Trebuie apelat în repetate rânduri Guvernul cu problemele, pentru că apoi, dacă s-au rezolvat toate din credite, nu mai este motivat să dea sume suplimentare și ratele creditelor vor fi total în cârca județului.         

 

Domnul consilier județean Proca Ion constată, că este în desfășurare o dispută serioasă, principială de abordare mai conservatoare, sau mai liberală a problemei. Pentru fracțiunea majoritară a fost o problemă terminologia și s-a stabilit, că este vorba de demarare. Practic se demarează demersurile, în vederea obținerii acestui credit. Crede, că în acest moment opoziția față de această inițiativă ar dovedi un conservatorism neîntemeiat. În nici un caz nu se poate permite să rămâne județul fără bani în subiecte sensibile. Se roagă, să nu fie cazul să trebuiască să fie folosite creditele menționate.  Totodată speră, că fracțiunea majoritară din consiliu să dovedească foarte multă maturitate în decizia pe care o ia. Este în fața consiliului o aritmetică foarte clară. Se face un fel de joc de cuvinte, dar se știe foarte bine, că este o decizie luată în cadrul fracțiunii majoritare, și astfel această hotărâre va fi luată. Trebuie gândit cum se poate face, să fie bine. Opinia liberală al colegului social-democrat este foarte bine de luat în considerare în sensul transparentizării. Trebuie să fie foarte clar, că nu se vor lua niște măsuri și după aceea se va vedea ce se va face. Pur și simplu trebuie lăsată la lumină mereu, pentru că atunci se va ști, că este bine ceea ce se face. Dânsul este dintre cei, care au fost prezenți în mai multe mandate, și au mai fost cazuri că s-au aprobat linii de credite. Știe, că nu a fost greșit că s-a procedat astfel. De aceea fracțiunea dânsului va vota în favoarea contractării liniei de credit.

 

Domnul consilier județean Rugină Dan Ciprian respectă părerera conservatoare a colegilor, dar nu este un grad de îndatorare și nu este un plus de bani de care va ține cont Guvernul când va finanța consiliul județean. În momentul, în care se va avea o linie de credit, din punctul lor de vedere situația se află pe zero. Și în momentul, în care s-a folosit linia de credit, se va avea un deficit. Practic, dacă este la dispoziție linia de credit nu înseamnă, că deja sunt bani și nu se vor mai da. Va fi un punct de vedere foarte grav, dacă Guvernul va gândi astfel. Se va ajunge la situația, și susține această idee, că faptul, că anul trecut, dacă s-ar fi avut o astfel de posibilitate, și dacă cu toții ar fi fost mai deștepți, acum ar exista un surplus de 30 milioane lei investiți în ceva. Tocmai de aceea, consideră, că este un lucru bun, să se aibă la dispoziție, și tot consiliul județean, dacă se va avea instrumentele necesare, se va decide când se va trage și cu ce se va acoperi.              

 

Domnul vicepreședinte Barti Tihamér spune, că s-a simțit esența acestei probleme în sensul, că schimbarea celor cuvinte în titlul hotărârii este esențială, fiind vorba despre demararea procedurii. Nu se vorbește despre votarea unei linii de credit, ci despre demararea demersurilor. Este diferență între votarea unui credit și aprobarea unei linii de credit. Este îmbucurător, că directorul general de la Direcția generală economică învață din greșeli și speră, că se va putea găsi cea mai bună soluție. Nu se vorbește despre luarea unui credit. Va fi o polemică fără sfârșit ce să se realizeze din credite și când. Dar fiind vorba despre linie de credit, acum s-a gândit, că la o investiție, care se realizează prin finanțare Europeană, dar mai pot fi și alte lucruri importante, dacă plata serviciilor pentru o societate se efectuează din linie de credit și ulterior, când se decontează proiectul se va pune înapoi, atunci executarea se accelerează. Se știe, că executanții lucrează numai, când primesc și banii. Dacă se accelerează disponibilitatea banilor, și execuțiile devin mai rapide. Dânsul s-a gândit la fel și la ședința fracțiunii UDMR. Când se vor vedea condițiile acordării acestui linii de credit, atunci se va ști dacă merită riscul, cât va fi dobânda, care va fi rata de restituire. Atunci se va lua o decizie anume. Această temă va mai fi readus în fața consiliului județeni. Dar în preliminar trebuie să fie la curent cu toții și să înțeleagă despre ce este vorba pentru a nu lua decizii greșite. 

 

Domnul consilier județean Csillag Péter adaugă, că în cazul folosirii acestei linii de credit pentru proiecte Europene nu are nimic împotrivă, pentru că de acolo se va primi înapoi suma. Dar pentru alte cheltuieli ar trebui folosite resursele la îndemână.

 

Domnul consilier județean Szentes Antal menționează, că nici dânsul nu este de partea creditelor, dar fără riscuri nu este nici dezvoltare. Dacă singur ar trebui să decidă, ar pune toți banii, creditele, orice sursă la proiectele Europene, pentru că sunt posibilități și șanse , care nu vor fi la îndemână mult timp și sunt sigure. Nu ar ezita să pună tot ce este de dezvoltat în proiectele respective. Nu vor fi niciodată destui bani pentru ca să ajungă peste tot, pentru toate planificările. Trebuie asumate câteodată și riscuri, ca să se realizeze lucrurile. Crede, că banii cuprinși în proiecte Europene se vor întoarce sigur.

 

Domnul consilier județean Brezovszki Gheorghe Adam amintește, că la lucrarea de reabilitare a rețelei de apă din orașul Bălan aproape că erau cu sursă 0 și totuși  au fost îndemnați să înceapă, pentru că în timp se vor depista și resursele. Au început, deși nu aveau nici partea proprie, și s-a realizat până la urmă, la fel  și cu ocazia reabilitarea liceului. Consideră, că nu trebuie scăpate proiectele Europene, trebuie asigurate părțile proprii. Nu va fi luat degeaba creditul.   

 

Domnul președinte Borboly Csaba este de părere, că depinde și de decizia consilierilor județeni de unde se vor scoate banii. Din păcate, cele mai multe anunțuri pentru finanțări Europene, care ar fi fost interesante pentru județ s-au expirat. Nu se mai află în perioada anunțării proiectelor de finanțare Europeană. Este vremea preluării lucărilor executate, nu se pun în anunț altele. Azi dimineața a avut o discuție cu colegii, și s-a luat decizia îndrăzneață de a pregăti șapte drumuri județene pentru a fi incluse în proiecte de finanțare Europene. S-a luat avânt din cauza reușitei cu 4+1, și  înșirează acestea. Transmite domnului consilier Csillag Péter, că între altele este vorba despre drumul spre Valea Rece, care necesită în jur de 40 milioane lei. Dacă se așteaptă să fie alocat 40 milioane lei de la Guvern pentru această lucrare, atunci nu se va realiza niciodată. Transmite domnului consilier județean Albert Mátyás, că este vorba și despre drumul județean între Păuleni și Inlăceni costă peste 10 milioane lei. Se dorește includerea acestuia și pregătirea până la faza lucrărilor. Este vorba și despre acestea, când se decide  asupra liniei de credit. Transmite domnilor consilieri județeni Proca Ion și Rugină Dan Ciprian, că este vorba și despre drumul DJ 127 Tulgheș-Ditrău, care costă peste 50 milioane lei, și din forțe proprii nu se va aloca această sumă niciodată. Drumul, despre care se interesează cel mai mult domnul consilier județean Szentes Antal, spre Băile Harghita, lucararea are o valoare de 5 milioane și ceva. Cel între Cușmed și Șiclod numai astfel s-ar putea face, și cel spre Cinod mai are nevoie de 45 milioane lei pentru a fi reparat. Mai este și drumul înspre Atid la care lucrarea valorează 30 milioane lei. Deci sunt sume imense, care nu se pot procura de altundeva, decât prin proiecte Europene. Anul trecut era PNDL. Cine a mizat pe ea, a câștigat. Județul Harghita a fost cinstit, și nu a făcut joc de burtă. S-a depus pentru ce era documentație și acelea deja sunt în execuție, 2 dintre cei 3. Și mai este una, care se încearcă a se include.  Cei 4 drumuri și plus podul ar putea intra la finanțare. Aceasta este miza, ca să se găsească soluții. Dacă consilierii județeni sunt de părere, că trebuie așeptat, până se găsesc câte 50 milioane lei pentru fiecare drum, atunci refacerea lor nu se va realiza niciodată. Roagă colegii să aprobe această hotărâre și după aceea, dacă consideră că ulterior se vine cu obiective nefundamentate, să nu aprobe. Dar acum ar trebui, ca lucrurile să ia avânt. Ar trebui să fie puțină încredere în scopurile viitoare. Dacă se adună, va ieși mai mult de 200 milioane lei, care ar putea fi obținute. De atâția bani niciodată nu va dispune județul Harghita, și nici credite în această sumă nu se pot obține. Acum nu este vorba, că din cei 50 milioane lei vor fi reabilitați toate drumurile județene. Este vorba despre a porni câte ceva și în curs poate nici nu va trebui apelat la acest credit, numai dacă va fi absolut necesar. Dacă nu mai sunt alte observații, supune la vot proiectul de hotărâre cu modificările propuse în cadrul ședinței. Roagă fracțiunea PCM să acorde acum aviz favorabil, și pe parcurs, dacă nu vor fi convinși, se pot abține.            

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea demarării demersurilor în vederea contractării unei finanțări rambursabile interne în forma unei linii de credit în valoare de până la 50.000.000 lei pentru asigurarea surselor de finanțare necesare derulării în condiții optime a proiectele cu finanțare externă nerambursabilă – varianta modificată în cadrul ședinței

Rezultatul votului: 27 Da, 1 Nu, 2 Abțineri.

 

Se trece la următorul punct de pe Ordinea de zi

 

Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Harghita nr. 37/2018 privind avizarea proiectului Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciului de salubrizare la nivel județean pentru membrii Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem integrat de management al deșeurilor Harghita” precum și stabilirea unor contravenții în domeniul salubrizării

 

Domnul președinte Borboly Csaba menționează, că Prefectura a avut câteva oiecții cu privire la Regulament, care au fost ulterior modificate.

 

Domnul consilier județean Zakariás Zoltán adaugă, că Prefectura s-a legat de Expunerea de motive a Regulamentului, pentru că varianta inițială a fost întocmit foarte corect în formă   bilingvă. Prefectul a motivat obiecția  cu explicația, că     documentele oficiale trebuie elaborate numai în limba română. Consideră, că legea nu a fost aplicată de către Prefectură în mod corespunzător. Declară, că nu va vota favorabil această modificare.      

 

Domnul președinte Borboly Csaba amintește, că în materialul comun parcurs de comisia de specialitate, după informațiile dânsului, referitor la folosirea limbii minorităților în administrația locală, au fost propuse mai multe modificări, care ar lărgi șansele acestor demersuri. Acum poziția luată de consiliul județean a fost regândită din motivul existenței acestui proiect European de mare valoare, și dacă se va apuca de diferite procese în instanță poate ar periclita reușita acestuia. În anexă se va regăsi și în limba maghiară, dar nu în coloana unde a fost, ci dincolo.  

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Harghita nr. 37/2018 privind avizarea proiectului Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciului de salubrizare la nivel județean pentru membrii Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem integrat de management al deșeurilor Harghita” precum și stabilirea unor contravenții în domeniul salubrizării

Rezultatul votului: 28 Da, 1 Nu, 1 Abținere.

 

Domnul preşedinte Borboly Csaba mulțumește pentru participare la Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Harghita şi închide şedinţa.

 

Minuta Ședinţei Consiliului Judeţean Harghita din data de 14 iunie 2018 cu număr de înregistrare  nr. 14.944 / 26.06.2018 face parte integrantă din prezentul Proces-verbal.

 

Drept pentru care s-a încheiat prezentul Proces-verbal.

 

Miercurea Ciuc,  21 august 2018

 

Președinte                                                                                                            Secretarul județului

Borboly Csaba                                                                                              Egyed Árpád

 

Director general

Vágássy Alpár

 

 

Coordonator compartiment

Szabó Zsolt Szilveszter

 

 

KB/KB/1 EX