Fonduri europene pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a consiliului județean

La Bilbor se conturează o colaborare pentru dezvoltarea zonei

(0 Votări)93 vizualizări

Pentru atragerea de fonduri UE, municipiul Miercurea Ciuc se transformă în zonă metropolitană prin constituirea unei asociații de dezvoltare intercomunitară care să susțină astfel și localitățile din împrejurimi. În comuna Bilbor sunt în proiect o serie de investiții în beneficiul comunității, în special în ceea ce privește protecția copilului și sistemul social, totodată programul de sprijin al Consiliului Județean Harghita acordat bisericilor istorice continuă. Aceste subiecte s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita, ce a avut loc azi, 26 noiembrie, în format hibrid, la primăria comunei Bilbor, acolo unde președintele Borboly Csaba s-a aflat alături de consilierii PSD și PNL, precum și de prefectul județului, Ion Proca.

Consiliul Județean Harghita a procedat la modificarea bugetului, o parte din sumele transferate vor contribui la acoperirea cheltuielilor salariale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita.  

Programul de sprijin al cultelor religioase continuă și în acest an, aceste finanțări fiind necesare pentru efectuarea unor lucrări de construcții și reparații și așa cum a precizat Borboly Csaba, fondurile vor fi primite de proiectele câștigătoare și vor putea fi utilizate timp de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor.

„Programul nostru de sprijinire a cultelor religioase are succes de 12 ani, timp în care au fost renovate numeroase clădiri. Întotdeauna bisericile istorice au constituit o prioritate pentru noi, iar în această perioadă dificilă rolul lor în viața comunității este din ce în ce mai important”, a explicat Borboly Csaba.

Consiliul a votat de asemenea și acordarea unui supliment la salariu pentru personalul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, deoarece este foarte important ca în aceste vremuri să fie susținute persoanele care se află în prima linie în lupta împotriva virusului.

În comuna Bilbor sunt planificate investiții semnificative prin intermediul unor proiecte finanțate din fonduri UE, așa cum a precizat directorul DGASPC Harghita, Elekes Zoltán, aici există un centru în care sunt îngrijiți atât copiii cu dizabilități cât și cei sănătoși, tendința fiind de a desființa aceste tipuri de centre și de a le transforma în case de tip familial. Direcția are în plan două proiecte, trei clădiri vor fi renovate, din care două vor fi transformate în case familiale, iar una va fi un centru de locuit, oferind o alternativă nu numai beneficiarilor sistemului social.

În cadrul acestei ședințe a fost votată redistribuirea cotei de 6% din impozit pentru localitățile din zona Ciuc. Borboly Csaba a ținut să precizeze că anul acesta a fost redistribuită suma de 27.316.000 de lei, bani ce au fost acordați cu prioritate măsurilor legate de educație și de situația epidemiologică, iar solidaritatea între regiuni și renunțarea în folosul celorlalți fiind un model de bune practici des întâlnit aici.

În vederea dezvoltării regiunii și obținerii de fonduri europene și pentru localitățile din zona rurală s-a hotărât înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Ciuc.

Borboly Csaba are în vedere înființarea unui grup de lucru care să se ocupe împreună cu cultele religioase și societatea civilă de problema sărăciei profunde, în acest sens Consiliul Județean Harghita având și un proiect câștigător.

 

Miercurea Ciuc, 26 noiembrie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«martie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774