Între Consiliul Județean Harghita și Primăria Borsec a fost încheiat un contract de asociere
În ultimii ani, Consiliul Județean Harghita a depus eforturi pentru a deschide, cât mai curând posibil vizitatorilor, centrul de tratament și wellness din Borsec, astfel, joi, 19 noiembrie, a fost semnat un contract de asociere între Consiliul Județean Harghita și Primăria Borsec, prin care, consiliul județean poate sprijini lucrările de finalizare a centrului de tratament și wellness.
Ultima actualizare: joi, 19 noiembrie 2020
Investițiile în centrul de tratament au început în anul 2011, dar fondurile guvernamentale, ca principală sursă de finanțare, s-au diminuat.
„Dorim să dezvoltăm rețeaua de pensiuni în oraș. În perioada următoare, Borsec poate fi chiar un punct important al turismului, contribuind la crearea de locuri de muncă și, datorită punctelor sale de atracție, poate deveni principala destinație aleasă de turiști. ” – a declarat, Mik József, primarul orașului Borsec.
„A fost un proces lung până la semnarea contractului de asociere, dar, iată că munca în echipă va da roade, Consiliul Județean Harghita sprijinind orașul Borsec în acest demers, cu aproximativ două milioane de lei. Procentul deținut de Consiliul Județean Harghita este de 5,23% și investiția se va regăsi în mobilierul centrului de tratament și wellness. Este necesară susținerea acestor investiții atât la nivel central cât și la nivelul Uniunii Europene, pentru a continua munca începută la nivel local. De aceea, este important să participăm la alegerile locale din 6 decembrie și să susținem reprezentanții locali, astfel putem beneficia de un sprijin mai mare în perioada următoare. ”, a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Centrul balnear se compune din două părți, și anume o bază de tratament și o parte wellness. Capacitatea zilnică este de 1000 persoane vara și 700 persoane iarna. În partea destinată tratamentelor se vor efectua hidroterapii, electroterapii, aplicări cu nămol, masaj, mofete, cameră cu sare, băi cu greutăți, băi de apă minerală. Partea de wellness include piscine interioare și exterioare, saună finlandeză, infra-saună, saună cu aburi.
Detaliile investiției sunt disponibile pe pagina: http://investitii.hargitamegye.ro/node/14816/slide
Miercurea Ciuc, 19 noiembrie 2020
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)98 vizualizări