Consiliul Judeţean Harghita
sâmbătă, 21 decembrie 2024 19:23:06
Consiliul Judeţean Harghita
Proces verbal al ședinței CJH din 05 martie 2014

ROMÂNIA

JUDEŢUL HARGHITA

CONSILIUL JUDEŢEAN

DIRECŢIA GENERALĂ ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ

COMPARTIMENTUL CANCELARIA CONSILIULUI JUDEŢEAN HARGHITA

 

 

Procesul verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Harghita

din data de 05 martie 2014

 

Denumirea consiliului: CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA

Data: 05 martie 2014

Subiectul şedinţei: Dezbaterea şi aprobarea proiectelor de hotărâri cuprinse în ordinea de zi.

Catalogul membrilor:

 

Nr. Crt.

NUMELE ŞI PRENUMELE

PARTID

1.

AMBRUS SÁNDOR

UDMR

2.

BARTI TIHAMÉR

UDMR

3.

BECZE ISTVÁN

UDMR

4.

BEGE KÁROLY

UDMR

5.

BENDE SÁNDOR

UDMR

6.

BENYOVSZKI LAJOS

UDMR

7.

BÍRÓ BARNA BOTOND

UDMR

8.

BIRTALAN JÓZSEF

UDMR

9.

BURUS-SIKLÓDI BOTOND

UDMR

10.

CSILLAG PÉTER

MPP - PCM

11.

CSUTAK MÁRIA MAGDOLNA

UDMR

12.

DANGULY ERVIN

EMNP - PPMT

13.

FERENCZ-SALAMON ALPÁR

UDMR

14.

INCZE CSONGOR

UDMR

15.

MAGYARI VENCEL

UDMR

16.

MARCU RĂDUCU IOAN

USL

17.

OROSZ-PÁL LEVENTE

EMNP - PPMT

18.

PÁLFFY DOMOKOS

UDMR

19.

PETRES SÁNDOR

UDMR

20.

POP ADRIAN

USL

21.

PROCA ION

USL

22.

RÁCZ ÁRPÁD

UDMR

23.

RAFAIN ZOLTÁN

UDMR

24.

SALAMON ZOLTÁN

MPP - PCM

25.

SÁNDOR BARNA

UDMR

26.

SEBESTYÉN CSABA-ISTVÁN

MPP - PCM

27.

SORBÁN ATTILA

EMNP - PPMT

28.

SZENTES ANTAL

UDMR

29.

THAMÓ CSABA

MPP - PCM

30.

TÓÁSÓ LÁSZLÓ

UDMR

 

 

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Harghita a fost convocată de președintele Consiliului Județean Harghita, domnul Borboly Csaba,  prin Dispoziţia nr.  283 /  03 martie 2014, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. 1, 3 şi art. 106 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare.

 

Domnul preşedinte Borboly Csaba deschide şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Harghita în Sala de ședințe a Palatului administrativ al Județului Harghita.

 

Domnul secretar al județului Egyed Árpád spune că în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare, sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea lucrărilor ședinței extraordinare, consiliul este legal întrunit cu 19 de membrii prezenți la ședință și președintele Consiliului Județean Harghita. Ședința se poate desfășura în mod valabil. Lipsesc 10 consilieri județeni : Bege Károly, Bende Sándor, Bíró Barna Botond, Birtalan József, Csillag Péter, Csutak Mária Magdolna, Marcu Răducu Ioan, Pálffy Domokos, Pop Adrian și Sebestyén Csaba István.

 

Domnul președinte Borboly Csaba anunță că această ședință extraordinară are un singur punct pe ordinea de zi.  Mai sunt la capitolul Diverse câteva teme care ar trebui neapărat discutate. Proiectul de hotărâre din ordinea de zi prezintă problema drumului 132, respectiv aprobarea proiectului tehnic revizuit. Este distribuit, au fost mai multe discuții legate de această temă.

 

Domnul președinte Borboly Csaba supune la vot aprobarea ordinii de zi.

Rezultatul votului: 19 Da.

Se trece la discutarea singurului punct de pe ordinea de zi.

 

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectul Tehnic revizuit aferent investiției ”Reabilitare DJ 132, km 18+220 - 47+085 (Vlăhița – Lueta – Merești – Ocland – limita cu județul Brașov)”

 

Domnul președinte Borboly Csaba prezintă situația drumului 132, care este cunoscută și din presă. Din păcate nu s-a reușit finalizarea acestei investiții, dar nu s-a renunțat la ea. În perioada care a trecut, s-a lucrat pentru a obține finanțarea europeană pentru partea rămasă de 13% din lucrările totale. Este vorba despre construirea podurilor și a aplicării stratului de uzură. A fost prelungit contractul de finanțare până la mijlocul anului 2015, astfel nu sunt în pericol banii pentru proiect, dar pentru continuare lucrării este un liitigiu cu executantul, dar nu se poate aștepta până se termină procesul. Problema era că executantul nu a vrut să facă podurile, pentru care a depus oferta, din motivul prețurilor mici, care nu i-au părut rentabile.  În acest caz instanța ve decide. Dar ulterior nu s-a putut supraevalua costul lucrării, care a fost stabilit de arhitecți specializați. Deja s-au derulat două proceduri de achiziții publice nereușite. La al treilea s-a procedat și la actualizarea cursului valutar, și la remedierea unor probleme, ca să se poată face iarăși anunț, pentru această lucrare. De această dată procedura de achiziție publică s-a finalizat cu succes, s-a înțeles cu o societate de arhitecți, care a pregătit noul proiect. Colegii au lucrat mult, ca să se incadreze în sumele dispuse de proiectul european. Programul desfășurării lucrărilor arată astfel: dacă astăzi se votează acest proiect de hotărâre, mâine-poimâine va fi dus la Alba Iulia, unde trebuie să-și dea acordul Agenția de Dezvoltare Centru, ceea ce durează 2-3 săptămâni și în cursul lunii aprilie este programat achiziția publică. Dacă nu vor fi contestații, la începutul verii se poate apuca de lucrări. Ar fi bine, ca acele părți din lucrare, care necesită temperaturi adecvate, mai exact, turnările elementelor din beton la poduri, să fie terminate până la sfârșitul lunii septembrie. S-ar fi putut discuta și cu ocazia ședinței ordinare din martie acest proiect de hotărâre, dar consideră, că nu merită să se mai aștepte încă trei săptămâni. Localitățile din jurul acestui drum au mare nevoie de această reabilitare. Aceasta este motivația ținerii acestui ședințe extraordinare de astăzi și cere scuze că numai pentru atât a convocat consiliul județean. 

 

Domnul președinte Borboly Csaba  supune la vot Proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectul Tehnic revizuit aferent investiției ”Reabilitare DJ 132, km 18+220 - 47+085 (Vlăhița – Lueta – Merești – Ocland – limita cu județul Brașov)”

Rezultatul votului: 20 Da.

Domnul președinte Borboly Csaba  mai întâi prezintă problemele din comuna  Lăzarea. Viceprimarul comunei Lăzarea astăzi s-a aflat în Miercurea Ciuc la mai multe ședințe. Participă și la această ședință extraordinară. Au avut multiple discuții, dar nu s-au găsit încă soluții. O să fie pusă pe ordinea de zi la următorea ședință ordinară hotărârea privind această temă. Inițiativa ar fi ca partea de cazare a Centrului Cultural și de Arte din Lăzarea să fie predată Consiliului local din Lăzarea, dacă se găsește soluția juridică corespunzătoare. Totodată anunță consiliul județean, că ieri noul Consiliu de administrație al Centrului Cultural și de Arte deja a ținut prima ședință, deci  lucrurile încep să normalizeze.

O altă problemă de discutat este un material distribuit deja, care prezintă pentru ce proiecte europene se pregătește Consiliul Județean Harghita, în cazul drumurilor. În zona Ciucului, de la comuna Dănești prin orașul Bălan până la Km 4 ar trebui reabilitate drumurile județene. Dacă încape în sumele alocate, s-ar putea reabilita și porțiunea de drum din Lăzărești până la lacul Sf.Ana. În zona Gheorgheniului este vizată drumul spre comuna Remetea și continuarea prin satul Liban, dacă și Consiliul Județean Mureș ar fi partener la o astfel de reabilitare regională, drumul nr.153C. O altă porțiune importantă ar fi legarea orașului Borsec de regiunea Gheorgheni, drumul nr.128, tronsonul din mijloc, care duce prin munte. În zona Odorheiului s-ar reabilita drumul dintre municipiul Odorheiu Secuiesc și orașul Cristuru Secuiesc, cu nr.137. Acolo este și podul de la satul Dejuțiu, care necesită sume uriașe, și s-ar reface în total din bani europeni. Mai sunt vizate drumurile spre satele Orășeni, Daia și Ulieș. Roagă colegii din regiunea Odorheiului, să decidă unde se vrea ieșirea din județ, spre comuna Vânători din județul Mureș, sau spre satul Petecu, comuna Dârjiu, spre județul Brașov. Deocamdată cele cuprinse în listă sunt sub consultare. Încă nu se știe ce poate intra concret în caietul de sarcini. Ce nu va intra, va rămâne să fie finanțată din Programul Național de Dezvoltare Locală și din banii proprii.

 

Domnul consilier județean Szentes Antal propune ca la următorul proiect, care vizează regiunea munților Harghita, neapărat să cuprindă și drumul spre stațiunea Harghita Băi. În fiecare an sunt foarte multe probleme pe acest drum, deoarece este o destinație foarte frecventată de turiști. Ar trebui lărgit drumul, și efectuat o reabilitare totală. Crede că este o prioritate absolută la accesarea fondurilor europene în viitor.

 

Domnul președinte Borboly Csaba  spune, că de multe ori s-a apucat de refacerea acestui drum, dar continuarea acestuia este o porțiune spre Piricske, unde în urma privatizării, drumul a ajuns să fie proprietate privată. Roagă pe domnul Szentes Antal, să poarte discuții cu consiliile locale din municipiul Miercurea Ciuc și comuna Ciceu, și cu proprietarii drumului. Poate ar fi o soluție, ca respectivul drum să fie declarat drum public, nu proprietatea cuiva. Atunci s-ar putea reveni la această problemă.

 

Domnul consilier județean Incze Csongor propune spre reabilitare porțiunea de drum între satul Șiclod și orașul Sovata. Ar fi legate două județe și nu este neglijabil faptul că, la Șiclod este un monument important, o clopotniță de lemn.

 

Domnul președinte Borboly Csaba  se gândește la această propunere, dar este o problemă importantă lățimea drumului. După știrea dânsului, acel drum este prea îngust, ca să poată fi încadrat în standardele impuse, între cei propuși spre reabilitare în cadrul proiectelor pentru fonduri europene. Până la Cușmed nu sunt probleme. De acolo, mai departe sunt probleme. S-a discutat și cu autoritățile de acolo, că ar trebui calificat tronsonul drum comunal. Apoi comuna Sărățeni și comuna Atid ar depune un proiect comun. Revine cu rugămintea ca, cei care intervin într-o anumită regiune, pentru o lucrare, să discute cu autoritățile locale problema. În acest caz trebuie purtate discuții și cu Consiliul Județean Mureș, ca aceste propuneri să poate fi incadrate în programele de finanțare.

      

Domnul președinte Borboly Csaba  prezintă problema editurii „Hargita Népe”, care duce lipsă de resurse și din această cauză a acumulat multe datorii și în presa română a apărut o informație, conform căreia, singurul ziar românesc, ”Informația Harghitei” care apare în județul Harghita are probleme asemănătoare. Întreabă dacă în acest subiect să se implice Consiliul Județean Harghita, căutând soluții. Primul este publicația proprie al Consiliului Județean Harghita, al doilea este o editură privată, dar este singura în limba română cu acoperire județeană. Referitor la cel de al doilea, sprijinul acordat poate fi considerat un exemplu de urmat pentru alte județe, unde proporția naționalităților este inversă.

 

Domnul consilier județean Danguly Ervin își exprimă nemulțumirea față de   activitatea redacției „Hargita Népe”, a cărui nemulțumire a dat glas și anul trecut, și menține această părere.

   

Domnul consilier județean Thamó Csaba nu cunoaște partea materială a acestei probleme. Fără informații suficiente nu vrea să facă declarații. A avut o interpelare cu privire la apariția în această publicație, susținut de consiliul județean, a unor articole cu opinii ale tuturor formațiunilor politice componente. Metodologia, conform căruia s-ar realiza acest lucru, ar trebui să vină ca o propunere din partea președintelui, sau a formațiunii majoritare, apoi să fie o dezbatere în această temă, la care ar veni toți cu propuneri.

 

Domnul președinte Borboly Csaba  răspunde domnului Thamó Csaba. Chiar la ședința fracțiunii UDMR din ziua aceasta au fost păreri conform cărora formațiunea PPM primește mai multe informații cu privire la situația resurselor disponibile a acestor edituri în discuție. Trebuie știut că banii publici reprezintă în jur de 20-25% din bugetul editurii. Din sumele alocate se suportă apariția unor publicații ca ”Székely konyha”, „Székely gazda”, publicații, care sunt importante din perspectiva unor programe din proiecte europene în derulare, care sunt importante din punct de vedere a județului și a secuimii.   

 

Domnul consilier județean Proca Ioan  consideră că susținerea oricărui ziar sau publicații culturale este de obligația aleșilor. Ar fi nedrept din partea formațiunii USL, să nu solicite susținerea singurului ziar de limba română din județ. Nu cunoaște situația materială a editurilor, dar invită la solidaritate membrii consiliului județean, pentru susținerea singurului ziar, care informează populația română.

 

Domnul președinte Borboly Csaba menționează că nu numai ziarul ”Hargita Népe” este susținut. Consiliul Județean Harghita mai susține ziare din grupul ”Székelyhon”, mai susține și portalul   ”Székelyhon”, și alte publicații. Este o obligație conform Legii nr. 544 / 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, conform căreia informația trebuie să ajungă la populație. Trebuie sprijinite publicațiile și solicită fracțiunilor , să vină cu propuneri cu privire la interpelările făcute astăzi în această temă. Deocamdată nu se ia nici o decizie, dar o să se revină asupra acestui subiect.

 

Domnul președinte Borboly Csaba salută pe domnul primar din comuna Mugeni. A aflat că chiar astăzi s-a reușit achiziționarea școlii generale din Lutița. A fost invitat la această ședință împreună cu fostul proprietar, să informeze consiliul județean asupra tranzacției, pentru care s-au dat bani din fondul de rezervă a Consiliului Județean Harghita, cu ocazia ședinței ordinare din ianuarie 2014, la Șoimușu Mic.

 

Primarul comunei Mugeni, domnul Farkas Mózes exprimă recunoștința pentru sprijinul Consiliului Județean Harghita în achiziționarea școlii generale din satul Lutița,  care acum este în proprietatea Consiliului local din comuna Mugeni. Este foarte mulțumit de colaborare și invită membrii consiliului județean ori de câte ori au probleme în regiunea Șoimușurilor, să beneficieze de ospitalitatea locuitorilor din zonă.

 

Domnul consilier județean Sorbán Attila amintește că luni, 10 martie 2014, de la ora 17 va fi comemorarea libertății secuilor și cât mai mulți să fie prezenți.

 

Domnul președinte Borboly Csaba  mulţumeşte organizatorilor şi participanţilor la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Harghita şi închide şedinţa.

 

Minuta şedinţei Consiliului Judeţean Harghita din data de 13 martie 2014 cu număr de înregistrare  nr. 5162 / 2014 face parte integrantă din prezentul proces-verbal.

 

Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.

 

 

Miercurea Ciuc, 20 martie 2014

 

Preşedinte

Borboly Csaba

 

 

Secretarul Judeţului

Egyed Árpád

 

 

Director general

Romfeld Mária Magdolna

 

 

Coordonator compartiment

Szabó Zsolt Szilveszter