Munţii Harghita
joi, 28 martie 2024 10:40:09

Relief

madarasi hargita01Harghita aparţine grupului de munţi cu înălţimi mijlocii. Cel mai proeminent vârf al său este Vf. Harghita Mădăraş de 1800m înălţime, ridicându-se astfel cu cca. 1200 m deasupra depresiunii Ciucului.

 

Este format din şiragul a 8-10 aparate vulcanice, care se leagă prin creste joase. Printre ele trec drumurile principale de acces enumerate anterior, care împart lanţul Harghitei în trei sectoare distincte.

Astfel: între Pasul Hatod şi Pasul Tolvaioş se află Harghita de Sud, având înălţimi mici. Vârful cel mai înalt din acest segment este Vf. Cucu (1558 m). Creasta Harghitei de Sud este cea mai lungă dintre toate. Este, totodată, şi cea mai pitorească parte a peisajului harghitean, unde pădurile dese de brad şi molid alternează armonic cu largi poieni de munte, constituind puncte ideale de panoramă şi de odihnă.
Între Pasul Tolvaioş şi Şeaua Fertău se află „adevărata" Harghita, respectiv Harghita Centrală, care are aspect masiv, bombat; fiind totodată şi partea cea mai înaltă a crestei principale. Aici se înşiră vârfurile cele mai înalte ale sale, care şi-au moştenit numele lor de la acele localităţi din Ciuc, ale căror teritorii de composesorat sunt. Astfel de „Harghite" sunt: Harghita Ciceu (1775 m), Harghita Siculeni (1709 m), Harghita Racu (Crestea Galuşa, 1759 m) şi Harghita Mădăraş (1800m). Aici traseul turistic de creastă este ascuns în păduri întunecoase, care nu permit prea multă ocazie de a admira peisajul. Excepţia face Vf. Mădăraşul Mare, care constuie principalul punct de belvedere panoramic al Harghitei, de unde se pot admira chiar şi M-ţii Făgăraşului, nu numai vecinii din apropiere. (M-ţii Gurghiului, Depr. Tansilvaniei, M-ţii Giurgeului, Hăşmaşul Mare, M-ţii Ciucului şi Ciomatul)
Harghita de Nord este cuprinsă între Şeaua Fertău şi Pasul Liban, fiind partea cea mai scurtă cu înălţimi mijlocii ale muntelui. Craterul său predominant este Fertăul de 1589 m înălţime.
Versantul estic al lanţului muntos este mai abrupt, ridicându-se deasupra Depr. Ciucului ca un perete, iar cel vestic formează un platou întins de 30-40 km lăţime, care coboară în trepte de la Pasul Tolvaioş până la Depr. Odorheiului Secuiesc.

 

Autor: Zsigmond Enikő