În cursul zilelor trecute au apărut în două locații diferite din orașul Miercurea-Ciuc inscripții anti-maghiare. Ca urmare, în cursul zilei de 12 ianuarie președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a ținut o conferință de presă prin care a luat poziție față de acest tip de atitudine care nu face altceva decât să incite spiritele și să provoace stări de tensiune între locuitorii județului. „Consider că acest tip de atitudine este incorectă și provocatoare, provocațiile nu fac bine nici românilor și nici maghiarilor din această zonă. Anul celebrării centenarului ar trebui să fie caracterizat de colaborare și înțelegere reciprocă, și nu de ură și isterie”, a afirmat Borboly Csaba.