Sunt așteptați voluntari la sprijinirea parcurgerii traseului Drumului Mariei

Se conturează tot mai bine activitățile menite a crea o legătură între oameni și confesiuni

(0 Votări)41 vizualizări

Strânsa colaborare și sprijinirea activităților cuprinse în programul Asociației Drumul Mariei au condus la demararea efectivă a pașilor cu privire la inițiativa de parcurgere a unei porțiuni de 100 de kilometri, între localitățile Praid și Șumuleu-Ciuc. Aspectele cu privire la organizarea efectivă a programului au fost dezbătute în cadrul conferinței de presă de la sediul consiliului județean luni, 15 ianuarie.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita i-a salutat pe cei prezenți și a menționat că acest drum reprezintă o cale de împlinire sufletească, iar pe lângă implicarea reprezentanților cultelor pentru asigurarea condițiilor optime pentru pelerini, este nevoie de cooptarea locuitorilor, a voluntarilor.

Barabas Csaba, directorul cabinetului președintelui consiliului județean și-a exprimat bucuria vizavi de faptul că acest proiect beneficiază de susținere și a afirmat că  activitățile se conturează tot mai bine, există și resurse financiare în acest scop. Acesta a mai adăugat că pe lângă marcarea efectivă a traseului și activități administrative menite să ofere pelerinilor o recunoaștere simbolică cu privire la parcurgerea traseului, este nevoie de asigurarea cazării, mesei celor care se hotărăsc să parcurgă pe jos, cu bicicleta sau călare ultimii 100 de kilometri până la Șumuleu-Ciuc. Beneficiarii acestui pelerinaj pot fi și cei care locuiesc în localitățile pe care le traversează traseul. Oferirea unui loc de cazare și a unei mese calde pelerinilor poate aduce beneficii economice acelora care sunt dispuși să asigure acest tip de servicii. Barabas Csaba a menționat că se află în dezbatere aspectele referitoare la modul de stabilire a cuantumului sumelor cu privire la cazare și masă, pentru ca acestea să nu difere de la localitate la localitate, respectiv se dorește implicarea primarilor, jandarmeriei, salvamontului în vederea asigurării bunelor condiții de pelerinaj. De asemenea, pensiunile și unitățile de primire a oaspeților care se găsesc pe traseu pot beneficia de pe urma acestei inițiative.

Bojte Csaba, călugărul franciscan conducătorul Asociației Sfântul Francisc din Deva a fost prezent la întâlnire și a împărtășit din experiențele sale. Pelerinajul este o bună oportunitate de colaborare între culte, beneficiile fiind nu numai pentru suflet și minte, ci și pentru corp, știut fiind faptul că mișcarea contribuie la găsirea unui echilibru și menținerea sănătății. Călugărul franciscan a redactat un îndrumar spiritual pentru sprijinirea pelerinilor și i-a asigurat pe cei prezenți de importanța pe care o au gesturile mici în atingerea obiectivelor propuse.

Conducătorul bisericii franciscane de la Șumuleu-Ciuc, Urban Erik a spus că datorită faptului că comunitatea monastică este implicată în organizarea programului de Rusalii, rolul pe care călugării pot să și-l asume este acela de primire a pelerinilor. Nu în ultimul rând, a menționat că își dorește ca acest traseu să fie utilizat pe tot parcursul anului, nu numai cu ocazia pelerinajului de Rusalii. Și reprezentantul bisericii unitariene sprijină inițiativa și dorește să se implice în activitățile de organizare. Pe lângă reprezentanții cultelor au fost prezenți reprezentanți ai asociațiilor de protecție a mediului, ghizi, persoane cu cunoștințe de biologie, geografie care doresc să acompanieze pelerini în parcurgerea traseului.

Traseul de pelerinaj cu o lungime de 112 kilometri traversează localitățile Praid – Atia – Atid – Lupeni – Dealu – Zetea – Căpâlnița – Vlăhița – Șumuleu-Ciuc și se va desemna în fiecare loc o persoană de contact care să poate oferi informații și sprijin fiecărui pelerin care hotărăște să parcurgă acest traseu.

Miercurea Ciuc, 15 ianuarie 2018  


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774