Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 24 noiembrie 2024 08:33:46

Pași înainte pentru siguranța vieții omenești

A fost extras din fondul forestier acel urs care amenință siguranța locuitorilor

(0 Votări)30 vizualizări

După cum am informat zilele trecute, în data de 25 iulie Ministerul Mediului a emis autorizație de intervenție în cazul unui urs care a provocat mai multe daune în hotarul localității Dănești, rănind grav o persoană. 

Astfel, în cursul nopții de 5 spre 6 august, reprezentanții Asociației de vânătoare Nimrod din Dănești au extras din fondul de vânătoare unul din cei doi urși care în perioada care a trecut au atacat trei persoane și prădat zeci de animale sălbatice.

„Urșii care ataca omul reprezintă un pericol pentru populație, fapt care a fost recunoscut și de reprezentanții organizațiilor de protecție a mediului. După cum a menționat și ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu, în situații de urgență în care urșii atacă direct omul, aceia trebuie extrași”, a menționat Borboly Csaba.

Consiliul Județean Harghita a demarat o campanie prin care solicită sprijinul locuitorilor din județ în procesul de raportare a daunelor cauzate de animalele sălbatice. În vederea soluționării cât mai eficiente a acestor daune, toți cei păgubiți sunt rugați să atașeze fotografii, respectiv materiale video și să le transmită la adresa de e-mail daune@judetulharghita.ro .

Despre campania sus-amintită puteți afla mai multe accesând: http://judetulharghita.ro/daune.html , respectiv https://www.facebook.com/judetulharghita .

Miercurea Ciuc, 7 august 2017