Daune cauzate de animale sălbatice
miercuri, 25 decembrie 2024 17:50:20

Invitație specială către domnul Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

(0 Votări)58 vizualizări

Invitație specială către domnul Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

Stimate Domnule Ministru,

În urma reacțiilor și articolelor apărute în presă în legătură cu cazul ursului lovit între localitățile Praid și Sovata la data de 16 noiembrie, eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, doresc să precizez faptul că această situație nu poate fi tratată ca un caz individual.

În județul Harghita, precum și în județele Covasna, Mureș și în zonele învecinate acestora, în fiecare seară sau chiar în timpul zilei se poate întâmpla ca cineva să întâlnească cu un urs – sau chiar cu mai mulți urși – pe drumurile publice, în zonele publice sau chiar în curtea proprie, și să aibă loc un accident. Viața cetățenilor este în pericol în fiecare zi. Răspunsul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al Ministerului Interne pentru o această situație este cautarea vinovatului într-un caz individual, deși problema asta complexă se află de mulți ani pe masa Ministerului Mediului. În ultimii ani am alertat de nenumerate ori Ministerul Mediului și am solicitat o intervenție rapidă și eficientă, dar alertele și solicitările noastre au rămas fără răspuns, fără interes real, fără măsuri concrete din partea Ministerului.

Între timp s-a schimbat Guvernul, s-a schimbat Ministrul Mediului și ne aflăm în aceeași situție ca și în anii precedenți: Ministrul dă vina pe localnicii și nu ia în considerare de problema reală din regiunea noastră.

Domnule Ministru,

Demiterea din funcție a Prefectului Județului Harghita nu rezolvă situația. Faptul că guvernul a decis demiterea acestuia este praf în ochii presei, noi avem nevoie de măsuri concrete din partea Ministerului.

Domnule Ministru,

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost invitat la „Workshopul regional al Platformei Europene privind coexistența omului și a carnivorelor mari”, care va avea loc în data de 19 noiembrie la sediul Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc. În cadrul acestui workshop vor fi prezentate și discutate rezultatele obținute până în momentul de față în cadrul platformei regionale Harghita, într-un cadru mai larg, în context național și european, cu scopul soluționării conflictului între speciile de carnivore mari și om, respectiv reducerea conflictelor între diferite grupări ale societății.

Din păcate însă, până în acest moment Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a semnalat intenția participării la acest eveniment.

Domnule ministru,

Vă adresez rugămontea de a nu continua atitudinea de dezinteresare și nepăsare a predecesorilor d-voastră, să participați la acest eveniment și să aflați la fața locului, detalii în legătură cu gravitatea acestei probleme, de aici din regiunea în care oamenii nu-și pot trăi liniștiți viața de zi cu zi, din cauza conflictelor zilnice cu carnivorele mari.

Contăm pe prezența dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Borboly Csaba

Președintele Consiliului Județean Harghita

 

Miercurea-Ciuc, 17 noiembrie 2019