Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 24 noiembrie 2024 08:00:10

Este ceva în neregulă cu țara care nu-și poate apăra cetățenii

Borboly Csaba solicită modificarea Legii 52 prin ordonanță de urgență fiindcă guvernul este abilitat în acest moment

(0 Votări)26 vizualizări

De la lansarea în dezbatere publică de către ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu a ordinului cu privire la aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante, în județul Harghita a avut loc un nou atac al ursului. De această dată, ursul a rănit două persoane în apropierea localității Mădăraș acestea fiind transportate la spitalul județean pentru acordarea de îngrijiri medicale. Astfel, numărul victimelor ursului în anul 2017, în județul Harghita se ridică la șase persoane. Ordinului sus-menționat intră în vigoare în data de 15 august dat fiind faptul că trebuie respectată procedura legală. Acesta este motivul pentru care Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, se adresează prin intermediul unei scrisori primului ministru al țării în vederea modificării Legii 52 privind transparența decizională în administrația publică. 

- Dacă nu ar exista temeri și provocatori care nu conștentiază că este nevoie de luarea de decizii în ceea ce privește urșii periculoși, atunci cu siguranță nici acești doi oameni din Mădăraș nu ar fi ajuns în această situație. Guvernul trebuie să ia măsuri imediate, deoarece vorbim de viețile oamenilor, persoane care nu au plecat să lucreze în străinătate, ci încearcă să-și ducă traiul zilnic pe tărâmurile natele. Acestor persoane trebuie să le oferim protecție și trebuie să le  asigurăm siguranța. Pentru numeroși localnici din județul Harghita agricultura reprezinta singura sursă de venit, de aceea este inacceptabil ca munca, animalele, recolta să le fie prădată, sau mai rău, viața pusă în pericol, în timp ce-și desfășoară activitatea. Voi solicita guvernului modificarea Legii 52, astfel ca în cazul acelor dispoziții care fac referire la siguranța persoanelor, ca și în cazul cotei de intervenție pe care am solicitat-o, să nu trebuiască să treacă treizeci de zile pentru intrarea în vigoare, deoarece în această perioadă se întâmplă noi atacuri, asemenea celui de azi– a afirmat Borboly Csaba.

În legătură cu atacul ursului de azi și cu problemele cauzate de carnivorele mari, primarul localității Mădăraș, Biró László a ținut să menționeze că:

- Urșii reprezintă o problemă nu numai în Mădăraș, ci în toată regiunea, este o dificultate cu care se confruntă mai multe județe, acesta este motivul pentru care este nevoie de conlucrarea primarilor, asociațiilor de vânătoare și composesorate care au rolul de administrator în cazul a numeroase teritorii de dimensiuni semnificative. Este frustrant că nu putem soluționa această problemă la nivel local și trebuie să ne deplasăm la București pentru a solicita emiterea unui ordin. Consider că trebuie să ni se pună la dispoziție acele unelte legislative cu ajutorul cărora să putem să soluționăm problemele cu care se confruntă regiunea, județul. Este nevoie de stabilirea zonelor de pășunat, acelora unde hrănim animalele sălbatice și acelora unde desfășurăm activități agricole, creând o armonie între acestea. Și în trecut a existat o coexistență pașnică între oameni și animalele sălbatice, nu a fost necesară deplasarea la București - a afirmat primarul, completând că are speranțe ca această situație nu este generată de la un nivel mai ridicat.

Mai multe informații despre daunele cauzate de urși puteți afla accesând http://judetulharghita.ro/daune.html.

În continuare raportarea daunelor este posibilă pe următorul link: https://www.facebook.com/pericolursi/?fref=ts

Notificări cu privire la atacul ursului de la Mădăraș puteți afla accesând: https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/photos/a.280916428676412.47830.280850128683042/1119994061435307/?type=3&theater.

Miercurea Ciuc, 8 iunie 2017