Daune cauzate de animale sălbatice
duminică, 24 noiembrie 2024 07:59:51

A fost identificat ursul rănit de la Sândominic

(0 Votări)55 vizualizări

Ieri Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a informat pe pagina sa de socializare că un autovehicul care se deplasa  între localitățile Izvorul Mureșului și Izvorul Oltului a lovit un urs care a apărut din senin pe carosabil. În urma impactului, partea frontală a autovehiculului a fost avariată complet.

„În cursul zilei de azi, persoane care efectuau lucrări de colectare a fânului la hotarul localității Sândominic, au semnalat prezența unui urs. La fața locului s-a prezentat viceprimarul localității Sândominic, Albert Alfonz Pál și rangerul Asociației de vânătoare și pescuit sportiv Ciuc care au identificat ursul ca fiind animalul izbit ieri de mașină și care în urma impactului este rănit la membrele din spate, devenind probabil agresiv. În opinia specialistului, cea mi bună soluție atât pentru urs, cât și pentru siguranța locuitorilor este solicitarea autorizației de împușcare de la minister”, afirmă Borboly Csaba.

Președintele consiliului județean a mulțumit ministerului pentru deciziile prompte adoptate în cazurile de la Băile Tușnad și Miercurea Ciuc și speră că și în cazul acestui urs rănit se va lua o decizie în cel mai scurt timp.

„Deja în cursul zilei de ieri, când am fost informați în legătură cu producerea accidentului, am demarat acțiunea de localizare a ursului presupunând că a fost rănit grav și că din această cauză ar fi putut fi și violent. În cursul acestei dimineți, oameni aflați la colectat fânul ne-au înștiințat că ursul se află în pârâu, iar în urma deplasării la fața locului am identificat că exemplarul în cauza este ursul care a fost izbit de autovehicul. Asociația de vânătoare a înaintat solicitarea de emitere a autorizației de intervenție, până atunci ținem sub observație animalul cu ajutorul jandarmilor. Acestora și reprezentanților asociației de vânătoare de la Miercurea Ciuc țin să le mulțumesc pentru promptitudine și sprijin”, a spus Albert Alfonz-Pál.

Miercurea Ciuc, 23 august 2018
 

UPDATE: A fost identificat ursul rănit de la Sândominic

Rănile ursului au condus la moartea acestuia
 

Ministerul a aprobat autorizația de extragere a ursului rănit identificat în hotarul localității Sândominic, însă în jurul orei 16,00 acesta a murit. În tot acest timp ursul s-a comportat agresiv, de mai multe ori încercând să atace rangerii aflați în apropiere.

Borboly Csaba, președintele consiliului județean și Albert Alfonz Pál, viceprimarul localității Sândominic țin să mulțumească din nou jandarmilor și reprezentanților asociației de vânătoare din Miercurea Ciuc pentru operativitate, respectiv comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, Szép Róbert și reprezentanților ministerului pentru promptitudinea cu care au intervenit.

„Din întâmplările zilei de azi reiese clar faptul că există profesionalism în ambele tabere, cea a rangerilor și reprezentanților asociației de vânătoare, respectiv cea a reprezentanților ministerului. Sper că amenințările de a depune plângeri calomnioase nu vor umbri profesionalismul cu care s-a acționat în ultimele zile”, a afirmat Borboly Csaba.