Program de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap

Program de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap - 2012
2012-02-08 23:02 - 2012-12-29 23:12
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru selecţie publică de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita pe anul 2012, al Consiliului Judeţean Harghita
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, P-ţa Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266207700, fax 0266207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – organizaţii, asociaţii ori fundaţii, care desfășoară activități destinate persoanelor cu handicap sau în domeniul social – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita, sau culte religioase recunoscute, conform legii.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:
- sprijinirea asigurării transportului zilnic al persoanelor cu handicap la unitățile de învățământ sau locul de muncă;
- sprijinirea organizării taberelor cu caracter educativ care tratează problemele persoanelor cu dizabilităţi;
- diverse activităţi destinate persoanelor cu handicap derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita;
- sprijinirea participării persoanelor cu handicap la competiții sportive naționale, internaționale și olimpice;
- susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2012: 40.000 lei.
6. Durata programului: anul 2012.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: salamonandrea@hargitamegye.roData limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 14 martie 2012, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr. 5, camera 208/A, persoana de contact: Salamon Andrea, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.  
 
Program de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita - 2011
2011-02-07 23:02 - 2011-12-30 23:12
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru selecţie publică de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita pe anul 2011
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, P-ţa Libertăţii nr.5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266207700, fax 0266207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – organizaţii, asociaţii ori fundaţii, care desfășoară activități în domeniul social – constituite conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita, sau culte religioase recunoscute, conform legii.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:
- sprijinirea asigurării transportului zilnic al persoanelor cu handicap la unitățile de învățământ sau locul de muncă;
- sprijinirea organizării taberelor cu caracter educativ care tratează problemele persoanelor cu dizabilităţi;
- diverse activităţi destinate persoanelor cu handicap derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba, Cluj şi Sibiu cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita;
- sprijinirea participării persoanelor cu handicap la competiții sportive naționale, internaționale și olimpice;
- susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2011: 30.000 lei.
6. Durata programului: anul 2011.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: salamonandrea@hargitamegye.ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 16 martie 2011, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare,se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, camera 208/A, persoana de contact: Salamon Andrea, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 
 
Programul de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap - 2010
2010-03-11 23:03 - 2010-12-30 23:12
 
ANUNŢ DE PARTICIPARE
pentru selecţie publică de proiecte organizat în cadrul
Programului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din judeţul Harghita pe anul 2010
 
 
1. Autoritatea Contractantă: Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, P-ţa Libertăţii nr. 5, Cod Fiscal 4245763, tel. 0266207700, fax 0266207716.
2. Solicitanţii pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – organizaţii, asociaţii ori fundaţii – constituite conform legii, care desfășoară activități în domeniul social pe raza administrativ-teritorială a judeţului Harghita, sau culte religioase recunoscute, conform legii.
3. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.
4. Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:
  • sprijinirea asigurării transportului zilnic al persoanelor cu handicap la unitățile de învățământ sau locul de muncă;
  • sprijinirea organizării taberelor cu caracter educativ care tratează problemele persoanelor cu dizabilităţi;
  • diverse activităţi destinate persoanelor cu handicap derulate în parteneriat cu organizaţiile şi instituţiile comunităţilor din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj cu tradiţii culturale, istorice, etnografice similare cu tradiţiile comunităţilor din judeţul Harghita;
  • sprijinirea participării persoanelor cu handicap la competiții sportive naționale, internaționale și olimpice;
  • susținerea contribuției proprii pentru proiecte depuse în acest domeniu la diferite organisme de finanțare.
5. Suma aprobată pe anul 2010: 30.000 lei.
6. Durata programului: anul 2010.
7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte:
Solicitantul va depune propunerea de proiect la registratura Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea Ciuc, cod poștal 530140, Piața Libertăţii nr. 5, Biroul 23, respectiv şi sub formă electronică la adresa de e-mail: salamonandrea@hargitamegye.ro. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15 aprilie 2010, orele 15.00.
8. Solicitarea finanţării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului şi Cererea de finanţare, se pot procura de la sediul Consiliului Judeţean Harghita, Miercurea-Ciuc, Piața Libertăţii nr.5, camera 208/A, persoana de contact: Salamon Andrea, telefon 207700, interior 1308 şi de pe site-ul www.judetulharghita.ro.
 
 

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774