Program cultural

Program cultural - 2020

 

 
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru concursul de proiecte organizat în cadrul Programului general de finanțare nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale al judeţului Harghita pe anul 2020
 

1. Autoritate Contractantă: Consiliul Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., Cod Fiscal 4245763, tel.: 0266-207700, fax: 0266-207716. 

2. Solicitanții pot fi: persoane fizice și juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înființate în condițiile legii române, asociațiile, fundațiile și cultele religioase, care organizează și derulează diferite programe, proiecte și acțiuni culturale, altele decât cele pentru care există programe speciale aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean Harghita.

3. Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă:

Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare ale programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;

4. Se acordă finanțare nerambursabilă pentru:

Programe, proiecte și acțiuni cu caracter cultural, organizate de persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat, autorizate, respectiv înfiinţate sau recunoscute în condiţiile legii române. Vor avea prioritate la atribuirea finanțării:

  • sprijinirea activităților teatrelor amatoare din județul Harghita,
  • sprijinirea activității fanfarelor din județul Harghita, cu condiția să fie alocat obligatoriu în limita unui procent de 20% din totalul finanțării nerambursabile acordate pentru achiziția instrumentelor muzicale,
  • sprijinirea activităților legate de elaborarea bazelor de date privind valorile patrimoniului cultural ale județului Harghita,
  • sprijinirea activității formațiilor muzicale din județul Harghita,
  • programe, proiecte și acțiuni cu caracter cultural care să contribuie la dezvoltarea turismului cultural al regiunii,
  • sprijinirea unor activități culturale desfășurate în cadrul zilelor satelor,
  • organizarea cursurilor de dans popular, a organizării periodice a seratelor de dans popular și de spectacole de dansuri populare în cadrul căruia cursanții prezintă cele învățate.

Finanţările nerambursabile NU pot fi utilizate pentru activităţi generatoare de profit.

5. Suma aprobată: 350.000 lei.

6. Durata programului: anul bugetar 2020.

7. Locul și data limită de depunere ale ofertelor culturale: Solicitantul va depune propunerea de proiect la Registratura Consiliului Județean Harghita, data limită de depunere 26 martie 2020, orele 12:00, sau la birourile teritoriale ale Consiliului Judeţean Harghita cu data limită de depunere 26 martie 2020, orele 10:00, după cum urmează:

  • Cristuru Secuiesc, Piața Libertății nr. 55;
  • Gheorgheni, Piața Libertății nr. 12;
  • Odorheiu Secuiesc, str. 1 decembrie 1918, nr. 9;
  • Toplița, B-dul Nicolae Bălcescu, nr.14 (Sediul Primăriei), etaj II, camera 214,

şi sub formă electronică la adresa de e-mail: ianovitsistvan@judetulharghita.ro.

8. Solicitarea finanțării nerambursabile:

Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând în Ghidul solicitantului și Formularul Ofertei Culturale, se pot procura de la sediul Consiliului Județean Harghita, Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5., biroul nr. 208/A, persoana de contact: Ianovits István Zsolt, tel: 0266-207.700, interior 1308, email: ianovitsistvan@judetulharghita.ro și de pe site-ul www.judetulharghita.ro.

 

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774