Semnarea contractului de înfrățire va avea efecte pozitive și din punct de vedere economic
În localitatea Kölesd din Ungaria, în data de 2 septembrie, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba și președintele Adunării Generale a Județului Tolna, Fehérvári Tamás, au semnat contractul de înfrățire între cele două județe. Astfel, relația de prietenie s-a oficializat, evenimentul având loc în cadrul zilelor județului Tolna.
Ultima actualizare: luni, 03 septembrie 2018
La evenimentul festiv, pe lângă delegațiile celor două județe, a fost prezent Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politici naționale din Ungaria care în discursul său a vorbit despre valorile culturii noastre creștine, despre tradițiile, importanța păstrării caracterului european. După cum a spus, relația de înfrățire are și efecte economice, oficializarea fiind un demers benefic în acest sens.
Fehérvári Tamás a spus că este mândru de faptul că a vizitat de mai multe ori Transilvania, unde peisajul este unul mirific, la fel și atmosfera. În completare, a afirmat că administrația județului Tolna este deschisă stabilirii acelor legături care se bazează pe valori umane și au efecte pozitive. În vederea unei relații de înfrățire fructuoase se vor face toate demersurile necesare. Președintele județului Tolna a mai spus că vor pune umărul și vor fi un partener activ, în speranța stabilirii unei relații strânse între locuitorii celor două județe.
În discursul său, Borboly Csaba a afirmat că crearea de valori și fortificarea comunității trebuie să fie o sarcină comună, fiind importantă identificarea exemplelor demne de urmat și planificarea viitorului în așa fel încât ambele părți să aibă de învățat unele de la altele. Este nevoie de exemple cum ar fi cel al fotografului Escher Károly care este din județul Tolna și care nu a ales să-și construiască cariera la Paris sau Viena, ci a rămas pe tărâmurile natale.
„Azi când se construiesc autostrăzi, transportul aerian favorizează relațiile parteneriale, relațiile de înfrățire se dezvoltă prin asemănări și deosebiri”, a spus președintele Consiliului Județean Harghita.
Borboly Csaba a spus că relațiile de înfrățire sunt asemenea relațiilor dintre frați, care aduc bucurie și experiențe pozitive. S-au stabilit bune relații, semnarea contractului oferă cadru legal acestora.
În cadrul județului Tolna, în data de 1 septembrie s-a inaugurat casa tradițională din localitatea Kakasd, mai apoi delegația județului Harghita, compusă din – Borboly Csaba, președintele consiliului județean, Becze István, Szentes Antal, Kolozsvári Tibor, Zakariás Zoltán, Rugină Dan-Ciprian, Ciobanu Adrian-George, Albert Mátyás, Kántor Boglárka, Portik Erzsébet Edit, Kolcsár András, Berde László, Sándor György consilieri județeni, Péter Zoltán, primarul localității Simonești, Csibi József, primarul localității Siculeni, Péter Lukács, primarul localității Ciceu, Györffy Gábor, viceprimarul localității Lăzarea – a luat parte la ședința adunării generale a județului Tolna.
Înaintea festivității prilejuite de semnarea contratului de înfrățire, la sediul administrației locale din localitatea Kölesd a avut loc vernisarea expoziției Centrului cultural de artă Lăzarea, compusă din lucrările a 22 de artiști din România și Ungaria.
Ansamblul Național Secuiesc Harghita a prezentat spectacole folclorice la Kakasd și Kövesd, respectiv la Kakasd a concertat formația Bagossy Brothers Company din Gheorgheni.
Kölesd, 2 septembrie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)54 vizualizări