Trebuie întărită încrederea între antreprenori și politicieni

S-a deschis Târgul de Toamnă de la Odorheiu-Secuiesc, ediția a XXVI-a

(0 Votări)17 vizualizări

Și-a deschis porțile cea de a douăzeci și șasea ediție a Târgului de Toamnă de la Odorheiu-Secuiesc joi, 4 octombrie. Principalul susținător al expoziției și târgului internațional este Consiliul Județean Harghita, iar la eveniment au fost prezenți Borboly Csaba, președinte și Bíró Barna Botond, vicepreședintele instituției, Tóth László, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Gálfi Árpád, primarul orașului Odorheiu-Secuiesc și Skapinyecz Péter, directorul firmei Közép-európai Gazdaságfejlesztési Hálózat Nonprofit Kft.

Președintele Consiliului Județean Harghita a vorbit despre întărirea încrederii între antreprenori și politicieni, respectiv în colaborarea din sfera antreprenorială. Acesta este de părere că doar în acest mod se poate dezvolta și întări regiunea noastră, respectiv județul.

„Încrederea stă la baza familiei, a comunității, dar și a relațiilor antreprenoriale. Dacă ne organizăm viața având în vedere aceste aspecte, rezultatele pe care le vom obține vor fi foarte bune. Și noi ne dorim să mergem pe acest drum, să fie încredere, care să domnească și în relațiile antreprenoriale. Acest târg este o dovadă a faptului că trebuie să existe o atmosferă de încredere între sfera publică și întreprinzători. Spun acestea deoarece politicienii dispun de instrumente prin intermediul cărora pot sprijini sfera antreprenorială, iar antreprenorii know-how-ul prin care contribuie la dezvoltarea comunității”, a afirmat Borboly Csaba.

Vicepreședintele, Bíró Barna Botond a vorbit despre puterea economică a zonei Odorhei, despre succesul și recunoașterea de care se bucură produsele secuiești.

„Odorheiu-Secuiesc este un motor economic nu doar în județul Harghita, ci și în regiune, având un rol semnificativ și în viața culturală și cea sportivă. De-a lungul istorie, Odorheiu-Secuiesc ca oraș civic, a avut un rol definitoriu în ceea ce privește conceptul, mentalitatea zonei. Voința creatoare a localnicilor a condus la crearea de valori de care putem fi mândri și pe care le putem valorifica peste tot în lume”, a afirmat Bíró Barna Botond.

Organizatorii evenimentului au ținut să mulțumească pentru sprijinul acordat consiliului județean, respectiv colegilor din cadrul instituției pentru disponibilitate și pentru activitatea desfășurată.

Miercurea Ciuc, 4 octombrie 2018


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774