Trasee turistice mai sigure în Harghita

(0 Votări)69 vizualizări

A început vopsirea marcajelor turistice pe traseele existente în județul Harghita și totodată, în viitorul apropiat, se preconizează refacerea traseelor deja existente și marcarea de trasee noi destinate bicicletelor. Refacerea traseelor face parte din programul Consiliului Județean Harghita care promovează turismul și drumețiile în siguranță. 

Lucrările mai sus amintite au fost câștigate de către Asociația SERV-MONT-HAR din Miercurea-Ciuc, respectiv de către Asociația Harmont, în urma apelului de proiecte al Asociației de Dezvoltare Comunitară Harghita, asociație în care consiliul județean are statutul de membru fondator. Despre câștigarea proiectelor, respectiv despre planificarea lucrărilor au vorbit la informarea jurnaliștilor care a avut loc la Harghita Băi, miercuri, 25 septembrie, reprezentanții Serviciul Public Salvamont al Consiliului Județean Harghita, Asociației SERV-MONT-HAR din Miercurea-Ciuc, respectiv Asociației de Salvamont Harmont din Odorheiu-Secuiesc.
Fekete Örs, conducătorul serviciului public de salvamont al consiliului județean a afirmat că în județul Harghita există 1700 de kilometri de trasee turistice, din care 900 de kilometri sunt marcați în mod corespunzător.
„Din cele patru echipe de salvamont existente în județ, trei au luat parte și au câștigat în urma concursului de proiecte anunțat de asociația comunitară. Este un fapt îmbucurător, deoarece una dintre prioritățile serviciului de salvamont al consiliului județean este reprezentat de asigurarea turismului montan în condiții de siguranță. Prin intermediul câștigării acestor proiecte, există posibilitatea pentru garantarea siguranței traseelor turistice”, a afirmat Fekete Örs.
Bertóti Zsolt, conducătorul asociației SERV-MONT-HAR a mai adăugat că pentru marcarea fiecărui traseu s-au câștigat în medie 3-4 mii lei, iar pentru construirea traseelor de bicicletă, asociația comunitară de dezvoltare a alocat în total suma de 12.500 lei.
„Fiecare dintre cele trei echipe va marca câte 50 de kilometri de traseu turistic, respectiv va construi tot atâția kilometri de trasee pentru bicicletă. Traseele turistice au fost construite la începutul anilor 70 și nu au fost renovate până în momentul de față. Din suma pe care am câștigat-o acum vom remarca traseul Pasul Liban – Harghita Mădăraș – Harghita Băi, respectiv patru trasee montane din împrejurimile cabanei de la Harghita Mădăraș”, a afirmat Bertóti Zsolt.
În viitorul apropiat va avea loc marcarea a patru trasee de bicicletă: Harghita-Mădăraș – localitatea Mădăraș, Mădăraș – Izvoare, Izvoare – Harghita-Mădăraș, respectiv de la Bulgăreni la lacul de acumulare de la Zetea.
Salvamontiștii au mai precizat și faptul că în urma marcării traseelor, acestea vor primi acreditare de la Ministerul Turismului și vor fi astfel introduse în circuitul național, respectiv vor fi accesibile și prin sistemul de poziționare globală (GPS).

Miercurea-Ciuc, 26 septembrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774