Statul de drept în pericol?

Punctul de vedere al președintelui Consiliului Județean Harghita cu privire la propunerea legislativă care vizează modificarea Legii nr. 75/1994

(0 Votări)50 vizualizări

Într-o adresă înaintată Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita prezintă punctul de vedere cu privire la propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 75/1994 care face referire la  arborarea drapelului României, intonarea imnului național și  folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

„Această propunere legislativă ar trebui să fie respinsă în ansamblul său și să fie declarată neconstituțională și în neconcordanță cu prevederile tratatelor internaționale care fac referire la protecția minorităților”, a afirmat președintele.
„Propunerea legislativă inițiată de reprezentanții social-democrați reprezintă o întoarcere la statul polițienesc, deoarece în ultimii ani discuțiile, atacurile și procesele au avut ca subiect arborarea steagului sau al unor simboluri ale minorităților pe clădirile instituțiilor publice. Aceștia își doresc  interzicerea arborării acestora și pe proprietatea privată, oferind astfel ocazie polițiștilor de a-i deranja pe cetățeni pentru faptul că își exprimă trăirile în ceea ce privește apartenența națională.  Am mai trăit astfel de vremuri și nu dorim să le retrăim”, a mai adăugat Borboly Csaba.
Actul normativ, în forma întocmită de inițiatori, este neconstituțional deoarece contravine dispozițiilor art. 6 din Constituția României prin care statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Art. 27 și 47 din Constituția României care fac referire la inviolabilitatea domiciliului și la dreptul de proprietate privată, sunt încălcate de asemenea. Drepturile fundamentale ale omului sunt consacrate expres și în Convenția europeană a drepturilor omului, convenție ratificată de România prin Legea 30 din 18 mai 1994 și care la art. 8 face referire la respectarea vieții private și de familie și prevede faptul că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Arborarea drapelului unui alt stat sau al unei entități, precum și folosirea unor simboluri care întăresc identitatea locală și/sau regională este o practică răspândită pe plan mondial. Acesta este motivul pentru care aceste acțiuni de represiune a însemnelor minorităților naționale sunt în contradicție cu spiritul Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995. În conformitate cu prevederile Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară, semnat la Timișoara la 16 septembrie 1996 care impune ca părțile contractante să se abțină de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea, împotriva voinței lor, a persoanelor aparținând minorităților naționale și vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acțiuni urmărind o astfel de asimilare.
Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată de o activitate de documentare și analiză, necesare pentru cunoașterea temeinică a realităților economico-sociale, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină. În cazul acestei propuneri legislative, activitatea documentară nu s-a realizat. Soluțiile pe care le cuprinde proiectul de act normativ trebuie să fie temeinic fundamentate și trebuie luate în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Totodată, Borboly Csaba a precizat faptul că această propunere reprezintă un atac asupra autonomiei locale statuată în Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985 și ratificată de către Parlamentul României prin legea nr. 199/1997.

 

Miercurea-Ciuc, 16 ianuarie 2014
 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774