În ultimii patru ani a crescut suma alocată de consiliul județean pentru sprijinirea activității cultelor

Cooperare stabilă cu instituțiile bisericești din Harghita

(0 Votări)58 vizualizări

Consiliul Județean Harghita a făcut o analiză a sumelor alocate în cadrul programului de susținere a cultelor în perioada 2009-2013. Datele demonstrează faptul că în ultimii ani consiliul județean a stabilit o relație de cooperare trainică cu instituțiile bisericești, a sprijinit renovarea bisericilor și clădirilor aparținătoare, respectiv organizarea programelor care au avut un aport în demersurile de consolidare a valorilor culturale, spirituale şi sociale ale comunităţilor locale. 

Din anul 2009 consiliul județean acordă o atenţie specială activităţilor de sprijinire a cultelor, acestora joacă un rol decisiv în viaţa societăţii din judeţ, pe lângă rolul important pe care îl joacă, de asemenea, în domeniul învăţământului, culturii şi al organizării comunitare. Sumele alocate în anii care au trecut sunt următoarele: în 2009 - 407 mii lei, 2010 - 830 mii lei, în 2011 - 1.390.000 lei, 2012 - 2.375.000 le, iar în 2013 - 3.100.000 lei.
„În cadrul Consiliului Județean Harghita funcționează un departament cu doi angajați care se ocupă cu problemele cultelor, acest lucru nu se întâmplă în cadrul altor consilii județene. Este nevoie de acest departament pentru a putea face unui asemenea volum de muncă, iar pe lângă desfășurarea acestor programe, ajută instituțiile bisericești la întocmirea documentațiilor necesare accesării fondurilor guvernamentale, fie vorba de cererile depuse la Secretariatul de Stat pentru Culte sau Ministerul Culturii”, a afirmat președintele consiliului județean.
În opinia acestuia sprijinirea instituțiilor bisericești în județul Harghita se desfășoară într-un alt fel decât în alte părți ale țării: nu doar se alocă bani cultelor, ci aceste sume sunt alocate în urma analizelor bine gândite, în funcție de cererile acestora. Borboly Csaba este de părere că biserica are un rol de neînlocuit în demersurile de consolidare a comunităților, mai ales în cazul localităților mici.
În sprijinul colaborării dintre instituție și biserici, consiliul județean a demarat și programe în acest sens (programul de proiecte culturale, de tineret, administrare locală, program destinat familiei și vârstnicilor, program de protecție a monumentelor și de arheologie), contribuind totodată la remunerația personalului neclerical. Totodată datorită cooperării dintre administraţia judeţeană şi reprezentanţii bisericilor au avut loc și numeroase inițiative și realizări, cum ar fi: punerea în funcţiune a fabricii de lapte de la Cristuru-Secuiesc fiind în parte rezultatul strânsei colaborări dintre reprezentanţii bisericeşti din regiune şi a muncii întreprinse în comun; tot în zona Cristur, împreună cu reprezentanţii bisericii unitariene, a luat ființă iniţiativa înfiinţării unei unităţi de prelucrare a legumelor; poate fi inclus aici şi demersul de popularizare şi includere în circuitul turismului ecleziastic a drumului de pelerinaj Via Maria, realizat în comun cu parohiile romano-catolice din zona Ciuc. În continuare, împreună cu reprezentanţii bisericii reformate consiliul județean dorește extinderea activităţii diaconilor în localităţile unde au existat cereri în acest sens. Un alt exemplu relevant al cooperării este reprezentat de elaborarea codului de bună convieţuire româno-maghiară sau înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Călimani–Giurgeu în scopul dezvoltării localităţilor din zona de nord a judeţului, programe care s-au putut realiza prin intermediul comunităţii ortodoxe din judeţ.
Pe baza analizei de mai sus şi a datelor provenite în urma finanţărilor acordate prin intermediul programului destinat cultelor s-a relevat faptul că există numeroase posibilităţi de rezolvare a problemelor întâmpinate de cultele din judeţ, aceste posibilităţi sunt din ce în ce mai numeroase şi se concretizează în funcţie de problemele specifice (programul de construire a capelelor mortuare, extins la nivel judeţean; sprijinirea taberelor de tineret; alte iniţiative şi programe). Cooperarea cu instituţiile bisericeşti se doreşte a fi o deschidere de drumuri în demersurile de ocrotire a patrimoniului cultural şi a demersurilor de modelare a comunităţii.

Miercurea-Ciuc, 20 ianuarie 2014
 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774