Demers care se dorește a fi realizat din bani europeni, sau chiar din surse proprii
Se dorește realizarea unui traseu de ciclism de-a lungul drumului județean 137, între localitățile Odorheiu-Secuiesc și Cristuru-Secuiesc. Consiliul Județean Harghita dorește să reabiliteze acest drum prin finanțare europeană, iar deodată cu aceste lucrări s-ar face și traseul de ciclism – dacă nu se va obține finanțare, atunci anul viitor acesta va fi realizat din resurse proprii.
Ultima actualizare: miercuri, 05 aprilie 2017
Aceste aspecte au fost dezbătute de către Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Incze Csongor, consilier județean, Sándor József, primarul localității Feliceni și Gálfi Árpád, primarul municipiului Odorheiu-Secuiesc, marți, 28 martie, la întâlnirea care a avut loc la hotarul localității Feliceni. Persoana competentă din cadrul consiliului județean a menționat faptul că în zonă situația proprietăților de terenuri necesare realizării traseelor de ciclism este în regulă, iar pe lângă trasee de un metru lățime, ar mai fi loc și pentru trotuare pietonale de 75 centimetri. În ceea ce privește situația drepturilor de proprietate asupra terenurilor aflate în afara localităților, se contează pe implicarea administrațiilor locale. Până la întocmirea documentației în acest sens, vor avea loc consultări cu localnicii.
Consiliul Județean Harghita sprijină acest demers mai ales datorită faptului că pe lângă tinerii, în rândul cărora deplasarea cu bicicleta la școală este o inițiativă foarte importantă, numeroși adulți fac naveta cu bicicleta la muncă între cele două orașe.
Consilierul județean, Incze Csongor a ținut să afirme că realizarea acestui traseu ar fi unul benefic, mai ales datorită faptului că între cele două localități, Odorhei și Feliceni, nu există, în momentul de față, servicii de transport în comun. Atitudinea celor doi primari în acest sens este una pozitivă, astfel în urma colaborării cu instituția consiliului județean, în scurt timp vor demara dezbaterile în vederea realizării documentației necesare. După cum s-a menționat, nu este posibilă realizarea traseelor de ciclism pe marginea fiecărui drum județean. Președintele consiliului județean a spus că trebuie investigate acele locuri unde este nevoie de traseele de ciclism și unde condițiile permit realizarea acestora.
Miercurea-Ciuc, 28 martie 2017
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)35 vizualizări