Ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita a avut loc la Mugeni
Concursurile de proiecte care vizează dezvoltarea regională și turismul rural s-au numărat printre punctele ordinii de zi a ședinței ordinare a consiliului județean, desfășurată în data de 25 aprilie în comuna Mugeni. La casa de cultură din localitate s-au votat și hotărârile care fac referire la cotizația pe care o plătește consiliul județean, în calitate de membru, în cadrul asociațiilor microregionale și de dezvoltare: cea de dezvoltare rurală (310.867 lei), a Ciucului de Jos (10.000 lei pentru asociația de dezvoltare comunitară, 77.000 lei pentru asociația microregională), respectiv asociația Călimani-Giurgeu (69.340 lei).
Ultima actualizare: marţi, 26 aprilie 2016
Consilierul județean Becze István a ținut să afirme că este exemplară colaborarea cu asociația microregională din Ciucul de Jos, în domenii ca protecția în caz de urgență sau dezvoltare rurală și nu numai, totodată se organizează numeroase programe pentru bunăstarea localităților componente. Consilierii județeni au adoptat și participarea în cadrul proiectului european RuralGrowth care are ca scop creșterea competitivității din domeniul turismului rural, dar poate însemna și crearea de noi locuri de muncă. În cadrul programului Interreg, județul Harghita va coopera cu Municipiul Nagykanizsa din Ungaria – lider de proiect, Provincia Drenthe din Olanda, Savonlinna Business Services Ltd din Finlanda, Delta 2000 Consortium Company with limited liability din Italia, Orașul Medina del Campo din Spania și Universitatea Newcastle din Regatul Unit. Din valoarea totală a proiectului de 122.095 euro, contribuția Consiliului Județean Harghita este de două procente, iar perioada de implementare a acestuia este de 54 de luni.
S-a adoptat primirea în calitate de membru al Consiliului Județean Harghita în cadrul Asociației de Dezvoltare Comunitară Harghita Business Center, înființată în scopul funcționării centrului de afaceri cu același nume din Odorheiu-Secuiesc. Clădirea a fost construită prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană.
Consilierii județeni au votat și proiectul de hotărâre cu privire la sprijinirea organizării olimpiadelor școlare în valoare de 75.000 lei, respectiv a sumei de 20 mii lei pentru organizarea Zilei celor o mie de fete secuience. S-a aprobat rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al judeţului Harghita pe anul 2016, prin majorarea la partea de venituri a subcapitolului 42.02.18.01 – Subvenţii din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi a echipamentelor de comunicaţii de urgenţă în sănătate cu suma de 505.500 lei și majorarea la partea de cheltuieli a subcapitolului 66.02.06.01 - Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.
În debutul ședinței, elevii din localitate au prezentat un scurt program cultural, mai apoi cei prezenți au fost salutați de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba. Acesta a vorbit despre parteneriatul pe care instituția o are de mai bine de patru ani cu comunitatea din Mugeni și i-a felicitat pe localnici pentru cooperare de la nivel local.
„Mugeniul poate fi un bun exemplu pentru celelalte localități din județ. Rezultatele cooperării de la nivel local se pot constata și prin intermediul bunei cooperări dintre cele opt sate componente. Cultele desfășoară o activitate exemplară, antreprenorii contribuie la bunăstarea localității, sistemul de învățământ este de asemenea capabil să pregătească numeroși elevi. Oamenii prețuiesc lucrurile mărunte și astfel se obțin rezultate notabile”, a afirmat președintele consiliului județean.
În continuare, Consiliul Județean Harghita a premiat personalități locale. Medalia Márton Áron i-a fost acordată preotului catolic Jakab Lajos, pastorului reformat Fosztó József și directoarei școlii din localitate, Zongor Irma. Premiul Altruism a fost decernat pompierilor voluntari din Mugeni, respectiv antreprenorilor locali Sala Attila, Hegyi Imre și Dobai János.
În debutul ședinței consiliului județean, primarul localității Farkas Mózes le-a prezentat invitaților drumul comunal 15 din localitatea Mujna, care urmează să fie reabilitat, lucrările de renovare aflate în curs de desfășurare de la școala din localitatea Lutița, respectiv lucrările de construire a bisericii reformate din localitatea Dejuțiu. Toate aceste investiții sunt sprijinite de consiliului județean.
Miercurea-Ciuc, 25 aprilie 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)45 vizualizări