Promovarea voluntariatului la Izvoru-Mureșului

(0 Votări)53 vizualizări

În data de 8 mai, vineri, au continuat la Izvoru-Mureșului Zilele tineretului, prin activități cum ar fi concursul de orientare, jocuri de team building, concurs de tenis de masă, respectiv ateliere de lucru. Zilele Tineretului au fost organizate în perioada 6-10 mai de Direcția Județeană de Tineret și Sport Harghita și Consiliul Județean Harghita, în parteneriat cu alte organizații. 

La premierea câștigătorilor concursurilor a fost prezent președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, care a scos în evidență rolul spiritului de echipă și i-a îndemnat pe cei prezenți să încerce să atingă cât mai multe scopuri stabilite în comun și să fie atenți unii la alții.

„Azi important e rolul pe care îl are echipa și faptul că efortul depus în comun are întotdeauna rezultate. Vă doresc ca să vă pregătiți pentru viață și în afara școlii. Vă îndemn să vă implicați în activitate desfășurată de consiliile elevilor, deoarece contribuie la crearea unui viitor. Trăim într-o lume aflată într-o permanentă competiție, de aceea este bine dacă știți încă de pe băncile școlii direcția pe care vreți să o urmați în viață. Fiecare concurent capătă experiență în concursuri, indiferent dacă câștigă sau nu”, a afirmat președintele consiliului județean.

În opinia lui Réti Zsófia, directorul adjunct al direcției de tineret și sport, atelierele de lucru organizate în cursul după-amiezii au oferit informații despre anumite proiecte, cum ar fi spre exemplu prezentarea proiectului Legendárium care face dovadă că pornind de la o idee genială se pot realiza lucruri mărețe și atractive. De asemenea, s-a făcut o prezentare a programului turistic comun al județelor Harghita și Covasna, programul de burse Erasmus+, artista Kovács Kinga a vorbit despre experiența avută în cadrul programului internațional CreArt, iar voluntarii străini și-au prezentat activitatea desfășurată în cadrul Serviciului european de voluntariat, respectiv au prezentat oportunitățile locale din domeniul voluntariatului.

„Au fost prezenți 120 de tineri din toate părțile județului. Evenimentul a reprezentat o bună ocazie pentru tineri de a se cunoaște și sperăm că informațiile obținute în cadrul acestor evenimente vor putea fi folosite de aceștia și pe viitor”, a menționat Réti Zsófia.

Parteneri din acest an ai Zilelor tineretului: Székely Streetball, Asociația Vox Iuventutis, Asociația Erdélyi Fiatalokért, Serviciul Public de Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, Casa de cultură a sindicatelor, Asociația consiliilor elevilor din Ciuc, Consiliul elevilor maghiari din județul Harghita, Federaţia Organizaţiilor de Tineret din Regiunea Ciuc (CSTIT), Federaţia Organizaţiilor de Tineret din Regiunea Gheorgheni, Consiliul Consultativ al Tinerilor din Zona Odorhei (UIET),  SC Harmopan SA și  Organizația studenților Universității Sapientia.

 

Miercurea-Ciuc, 9 mai 2015


[ Știri Tineret ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774