Borboly Csaba a transmis membrilor consiliului județean mesajul de mulțumire al locuitorilor din Secuieni
Săptămâna a demarat cu ședința ordinară a consiliului județean. Luni, 30 mai pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat proiecte de hotărâri care au vizat aspecte necesare bunului mers al investițiilor județene aflate în curs de derulare, al activității consiliului județean și instituțiilor subordonate.
Ultima actualizare: marţi, 31 mai 2016
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în debutul ședinței a transmis celor prezenți mesajul de mulțumire al locuitorilor din Secuieni care a luat forma unui coș cu bunătăți, din care i-a servit pe cei prezenți. Președintele consiliului județean s-a aflat în cursul dimineții în această localitate pentru inaugurarea sistemului de alimentare cu apă al localității.
Borboly Csaba a afirmat că deși este ultima ședință a prezentului consiliu înainte de alegeri, până la investirea noului consiliu va mai avea loc o ședință. Printre punctele de pe ordinea de zi a ședinței s-a numărat și hotărârea care face referire la acordul privind lista obiectivelor, planurilor și a domeniilor considerate strategice pentru dezvoltarea județului Harghita. „Ne dorim să publicăm, pentru informarea populației județului, activitățile, proiectele și programele derulate în cursul mandatului de patru ani al consiliului județean. Consider că am desfășurat o activitate cu care ne putem mândri și care a cuprins proiecte și inițiative care au vizat numeroase aspecte ale comunităților din județ și a căror menire este dezvoltarea, colaborarea și ridicarea nivelului de trai al populației din județ. Acest acord se dorește a fi un îndrumar și în același timp o bază a direcției de urmat pentru viitorul aparat al consiliului județean. Acest acord este deschis pentru completare, cei care mai doresc să adauge eventuale completări, sunt invitați să o facă”, a afirmat președintele consiliului județean.
Incze Csongor, vicepreședintele consiliului județean a vorbit despre modul în care decurg lucrările de întreținere de vară a drumurilor județene și și-a exprimat speranța că în cursul acestei săptămâni lucrările vor fi finalizate în zona Ghimeș și continuate pe alte drumuri județene.
Miercurea-Ciuc, 30 mai 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)46 vizualizări