Portalul de prezentare a valorilor harghitene susține turismul județean

(0 Votări)42 vizualizări

Cea de a opta și ultima întâlnire a actorilor locali din cadrul proiectului european CD-ETA a avut loc miercuri, 13 februarie, la sediul Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc. Consiliul Județean Harghita participă în calitate de partener la implementarea proiectului CD ETA – „Collaborative Digitization of Natural and Cultural Heritage”, care a câștigat finanțare în cadrul programului Interreg Europe. Proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea adoptării politicilor de digitalizare a patrimoniului natural și cultural și pregătirea pentru punerea în aplicare a celor mai bune practici în regiunile participante, în funcție de nevoile acestora. De la demararea proiectului au avut loc opt întâlniri în cadrul cărora au fost abordate numeroase teme: valori naturale, muzee și galerii, valori intelectuale, monumente și situri arheologice, biblioteci și arhive, respectiv a fost prezentată și schița planului de acțiune locală și au fost dezbătute capitolele acestuia. 

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita i-a rugat pe conducătorii instituțiilor subordonate, că având în vedere vizita Papei Francisc la 1 iunie a. c., săptămâna dedicată zilelor județului și pelerinajul de Rusalii, să fie pro-activi și să mediatizeze ofertele turistice astfel ca pelerinii să rămână pe meleagurile noastre  chiar și o săptămână, nu doar câteva zile. Un sprijin în acest sens, pe lângă portalul  și aplicația pentru telefonul mobil Visit Harghita îl poate oferi și pagina de web prin intermediul căreia sunt prezentate valorile județului Harghita.

„În ceea ce privește rezultatele obținute în cadrul proiectului, în prima fază am dobândit cunoștințe referitoare la tehnicile de digitalizare, elaborarea planului de acțiune locală care cuprinde măsuri pe care dorim să le implementăm în următorii doi ani, aici în județul Harghita, contribuind în acest sens la îmbunătățirea activității de digitalizare”, a evidențiat Zonda Erika,  manager în cadrul proiectului.

În perioada 13-15 noiembrie 2018 a avut loc cea de a șaptea întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului, fiind organizată de echipa din Estonia. Cu această ocazie s-a elaborat planul de acțiune locală, iar despre această întâlnire a vorbit Chiorean Adrian, manager asistent în cadrul proiectului.

Kelemen Gábor, reprezentantul firmei care urmează să implementeze planul de acțiune locală intitulat Digitalizarea valorilor naturale și culturale din județul Harghita, a fost de asemenea prezent la întâlnirea partenerială din Estonia. Acesta a spus că pe baza experiențelor dobândite cu această ocazie și pe baza consultărilor avute cu părțile interesate, s-au făcut modificări ale inițialului plan de acțiune, întâlnirea de azi având rolul de a finaliza acest plan.

Când vine vorba de pelerinajul de la Șumuleu-Ciuc, de Cheile Bicazului, de Lacul Sfânta Ana, Castelul Lázár de la Lăzarea, Monumentul Siculicidium de la Siculeni, pălăriile de paie din Crișeni, porțile secuiești din Băile Szejke, biserica fortificată de la Dârjiu, muzica și dansul popular din zona Ghimeș, toată lumea se gândește la județul Harghita. Toate acestea sunt valori de care sunt mândri localnicii, dar nu numai, ci și cei din zonele învecinate și regiunile mai îndepărtate, fiindcă aceste valori s-au integrat în identitatea lor culturală.

La finalul întâlnirii Iochom Zsolt, responsabil marketing în cadrul proiectului a făcut o prezentare a portalului aflat în curs de realizare și care cuprinde prezentarea valorilor harghitene.

În județul Harghita actorii publici, culturali și actorii societății civile au recunoscut importanța acestor valori, încercând să le descopere și să le inventarieze, iar apoi să le ofere publicului larg și să promoveze valorile din jurul nostru. Comisia de evaluare a valorilor județului Harghita, care s-a înființat în 2013, intenționează să susțină acest demers într-o manieră organizată și profesională. Ca urmare a activității comitetului din ultima perioadă, apar în colecția de valori a județului 136 de articole. Această colecție cuprinde multe aspecte ale managementului agricol și alimentar, gastronomiei, sănătății și stilului de viață, soluțiilor tehnice și industriale, patrimoniului cultural, mediului construit și natural, sportului, turismului și ospitalității, precum și oameni celebrii ai județului Harghita. Portalul, pe lângă prezentarea valorilor, cuprinde o galerie foto, hărți, existând de asemenea posibilitatea solicitării includerii de către comisia de evaluare a unor noi elemente.

Următoarea întâlnire a partenerilor va avea loc în cursul lunii martie în Bulgaria unde urmează a fi prezentată metodologia de monitorizare a implementării planului de acțiune. Comunicatele de presă emise pe tema proiectului CD-ETA pot fi consultate aici.

Miercurea Ciuc, 13 februarie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774