Reprezentanții județului Borsod-Abaúj-Zemplén din Ungaria au depus coroane la cimitirul militar din Valea Uzului
S-a stabilit un program de vizitare a cimitirului militar de la Valea Uzului, deoarece prefectul a atacat hotărârea consiliului local Sânmartin de închide cimitirul, astfel aceasta este nulă. Din inițiativa și cu sprijinul colegilor din cadrul Consiliului Județean Harghita s-a realizat un program de vizitare a cimitirului care nu poate fi atacat nici de prefectură, nici de alte instituții. Cimitirul care se găsește pe teritoriul localității Sânmartin, fapt recunoscut și de o hotărâre guvernamentală, poate fi vizitat în fiecare zi de duminică, între orele 16,00 și 17,00, pe baza programărilor prealabile.
Ultima actualizare: luni, 03 iunie 2019
Primii vizitatori au fost membrii delegației județului Borsod-Abaúj-Zemplén din Ungaria, conduși de președintele Török Dezső, care în data de 2 iunie, dat fiind faptul că s-a turnat beton peste mormintele ostașilor Regimentului 10 de honvezi Miskolc, au vizitat cimitirul. Honvezii din acest regiment au suferit cele mai mari pierderi la Valea Uzului, în cimitirul militar își dorm somnul de veci înaintașii membrilor delegației. Au depus coroane la cimitirul militar Török Dezső, președintele adunării generale a județului Borsod-Abaúj-Zemplén, Negrutz Ágoston, reprezentantul ministerului agriculturii, Butta László, primarul localității Tarcal, dr. Liszkai Ferenc, primarul localității Tiszaladány și Fodor István, primarul localității Bodoc. Delegația a fost însoțită din partea consiliului județean de directorul general Szőcs-Mátyás István.
„A fost important ca în ciuda faptului că prefectura a atacat hotărârea consiliului local Sânmartin, să găsim o modalitate de a merge mai departe. Acesta a fost demersul care nu poate fi atacat de nicio instituție. În continuare considerăm că a fost un act de profanare a mormintelor, că lucrările de construcție au fost ilegale și că Guvernul României trebuie să remedieze aceasta ilegalitate. Este o datorie față de eroii înmormântați acolo. Nu ne vom opri aici, continuăm demersurile. În continuare îndemn la rațiune, calm și respectarea legii. Singurul nostru instrument este legea, în vreme ce pe partea cealaltă setul de ilegalități este inepuizabil, iar dacă România este un stat de drept, aceste lucruri nu au cum să se întâmple”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Informații despre situația de la Valea Uzului, puteți accesa la linkul de mai jos:
http://uz.judetulharghita.ro
Miercurea Ciuc, 2 iunie 2019
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)45 vizualizări