Digitalizarea bibliotecilor și arhivelor – bune exemple din județul Harghita

Întâlnirea actorilor locali în cadrul proiectului european CD-ETA 

(1 Votări)123 vizualizări

Miercuri, 16 mai a avut loc întâlnirea actorilor locali din cadrul proiectului european  CD-ETA - „Collaborative Digitization of Natural and Cultural Heritage”. Întâlnirea a avut loc în sala de ședințe de la sediul Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc. 

Tema întâlnirii actorilor locali a fost reprezentată de digitalizarea bibliotecilor și a arhivelor. Proiectul european contribuie la realizarea inventarului patrimoniului natural și cultural al județului.  Întâlnirea a fost deschisă de Zonda Erika, managerul proiectului CD-ETA care a făcut o scurtă prezentare a activităților recente, respectiv planurile de viitor, evidențiind aportul pe care l-au avut actorii locali.

Proiectul CD-ETA are ca obiectiv îmbunătățirea adoptării politicilor de digitalizare a patrimoniului natural și cultural și pregătirea pentru punerea în aplicare a celor mai bune practici în regiunile participante, în funcție de nevoile lor. Au fost organizate în cadrul acestuia numeroase seminarii, pe teme diferite. Astfel, partenerii și actorii locali au vorbit despre digitalizarea valorilor naturale, galeriile, muzeele, respectiv valorile intelectuale. S-a menționat că în vederea reușitei proiectului este vitală participarea activă a actorilor locali.

Cei prezenți au fost salutați de vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna Botond care a evidențiat faptul că în momentul de față nu există legislație în România cu privire la procesul de digitalizare, însă speră că proiectul poate avea o influență în ceea ce privește demararea unei inițiative legislative în acest sens.

„Într-o lume digitalizată este nevoie de salvarea și păstrarea valorilor istorice, astfel ca și generațiile mai tinere să poată să se bucure de ele, respectiv pentru a reprezenta o bază de cercetare”, a spus, Bíró Barna Botond.

În cadrul întâlnirii s-au dezbătut aspecte referitoare la următorul seminar tematic care se va organiza în cursul lunii iunie în Spania și a cărui tema va fi reprezentată de digitalizarea bibliotecilor și arhivelor. Recentul seminar care a avut loc în Grecia a dezbătut tema digitalizării monumentelor istorice și siturilor arheologice. Cei prezenți au aflat informații referitoare la seminarul din Grecia de la arhitectul Tövissi Zsolt.

În continuare Szabó Károly, coordonatorul departamentului audio video de la biblioteca orășenească din Odorheiu Secuiesc a vorbit despre procesul de digitalizare aflat în curs la instituția sus-amintită, mai apoi același lucru l-a făcut și Kelemen Katalin, reprezentanta Bibliotecii Județene Kájoni János din Miercurea Ciuc, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita. Activitatea de digitizare lA Biblioteca Judeţeană „Kájoni  János” a fost demarată în anul 2009,  în cadrul   proiectului de digitizare Memoria  Ţinutului Secuiesc în document digitizate., de atunci s-au digitalizat 100 mii de pagini. Mai multe informații legate de acest subiect pot fi accesate la următorul link:

http://biblioteca.judetulharghita.ro/ro/h/130/documente-digitizate

Dr. Bernád Rita, arhivarul șef al Arhivei Arhidiecezei din Alba Iulia a vorbit despre experiența acumulată în ultimii 15 ani, respectiv despre inovațiile din domeniul digitalizării. Csergő Tibor András, directorul Muzeului Tarisznyás Márton și Urkon Judit, directorul bibliotecii din Băile Tușnad au vorbit despre procesul de digitalizare din cadrul instituțiilor.

Informații referitoare la seminariile parteneriale puteți obține la următoarele link-uri:

http://judetulharghita.ro/stiri/s-a-dezbatut-situatia-patrimoniului-natural-al-muzeelor-si-galeriilor.html

http://judetulharghita.ro/stiri/implementarea-bunelor-practici-in-privinta-digitalizarii-monumentelor-istorice-si-siturilor-arheologice.html

Miercurea Ciuc, 16 mai 2018


>

[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«martie, 2024»
lmmjvsd
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774