Continuă procesul de impulsionare economică și creare de locuri de muncă în zona Ciuc

Consiliul Județean Harghita redistribuie către localitățile din județ alte două milioane de lei 

(0 Votări)34 vizualizări

La casa de cultură din localitatea Sânsimion a avut loc în data de 1 octombrie ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita. Din cota de 7,5 la sută din impozitul pe venit consiliul județean a redistribuit mai mult de două milioane de lei către localitățile din județ. Aceste sume contribuie la impulsionarea economiei și crearea locurilor de muncă, mai ales în localitățile din zona Ciuc. 

Localității Sânsimion i s-au alocat 410 mii lei pentru alimentarea cu gaz metan a localității, respectiv pentru execuția racordului necesar. În ultima perioadă a crescut semnificativ interesul localnicilor în ceea ce privește alimentarea cu gaz metan, economia din zona este în ascensiune, iar mulțumită antreprenorilor din zonă s-au creat mai multe locuri de muncă. Odată cu această investiție regiunea continuă să se dezvolte și se vor genera venituri și în județ. În anul 2017 localității i s-au alocat 449 mii lei care au servit aceluiași scop. În vederea alimentării cu gaz metan a localităților din județ, consiliul județean a alocat în acest an 1,5 milioane de lei, acești bani fiind un pas înainte în demersurile de alimentare cu gaz metan a localităților Ciceu, Mădăraș, Racu, Mihăileni, Sânsimion, Tomești și Siculeni.

„Ne dorim ca prin redistribuirea acestor sume să susținem investițiile care au în vedere relansarea sectorului economic. Aceste investiții contribuie în mare parte la crearea condițiilor necesare lansării de afaceri, iar odată cu acestea la crearea de noi locuri de muncă”, a afirmat Borboly Csaba, președintele consiliului județean.

Tot din cota de 7,5% din impozitul pe venit, s-a alocat suma de 515 mii lei pentru realizarea zonelor industriale din localitățile Siculeni și Sândominic, respectiv pentru înființarea incubatorului de afaceri de la Bălan.

Localitatea Sândominic a primit 340 mii lei pentru cumpărarea unui teren și a unor clădiri în vederea înființării unei zone industriale, respectiv pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate în acest sens. Prin această investiție se dorește atragerea de investitori, mai ales datorită faptului că după închiderea întreprinderii miniere de la Bălan, nu s-au înființat unități industriale capabile să absoarbă forță de  muncă. În vederea înființării zonei industriale din localitatea Siculeni, consiliul județean a alocat sume de bani, astfel localității Ciceu i s-au alocat la ședința consiliului județean care a avut la Dănești în cursul acestui an, 50 mii lei pentru intabularea drumului care va face legătura cu zona industrială.

Pe lângă solicitarea de finanțare pentru renovarea și modernizarea casei de cultură, pentru care localitatea Sânmartin a solicitat 290 mii lei, se dorește și dezvoltarea învățământului profesional. Se dorește înființarea la Școala profesională Tivai Nagy Imre a unui centru educațional și a unei bucătării de studiu pentru 120 de elevi. În acest scop, consiliul județean a alocat suma de 105 mii lei. „În regiune se diversifică tot mai mult oferta turistică, iar în acest scop este nevoie de personal calificat care să fie pregătit în acest sens. Prin echiparea bucătăriilor de studiu, tinerii își pot găsi mai facil un loc de muncă pe piața forței de muncă autohtonă”, a spus președintele consiliului județean.

În localitatea Sânsimion este sprijinită fanfara din localitate. În acest sens conducerea localității a solicitat 25 mii lei, bani din care se vor achiziționa noi instrumente muzicale. În momentul de față urmează cursurile școlii populare de artă 23 de elevi, iar instrumentele muzicale sunt împrumutate de la alte localități, sau achiziționate la mâna a doua. Și la fanfara de tineret din localitatea Tomești se vor achiziționa instrumente muzicale în valoare de 47 mii lei. Anul acesta fanfarei i s-au alăturat 40 de tineri. Tot în acest scop, s-au locat localității Mihăileni 49 mii lei. Pentru fanfara din localitatea Sâncrăieni s-au alocat 48 mii lei din care se vor achiziționa instrumente muzicale și uniforme.

În vederea modernizării centrului cultural din comuna Cozmeni, consiliul județean a alocat 41 mii lei. Odată cu executarea acestor lucrări va exista spațiu pentru fanfară, grupul de dansuri populare și grupa de teatru. S-au alocat alți 59 mii lei asamblare stație de autobuz în localitatea Cozmeni și satul Lăzărești. Aceste stații vor fi realizate conform nevoilor localnicilor, în momentul de față localnici așteaptă autobuzele pe marginea străzii, sub cerul liber.

 S-au mai alocat sume în următoarele localități:

În localitatea Tușnad s-au alocat 60 mii lei pentru lucrări de reparații și reabilitare la fațada căminului cultural. Pentru asfaltarea drumului și reabilitarea podului din satul Potiond din localitatea Ciucsângeorgiu, care în sezonul ploios este impracticabil s-au alocat 350 mii lei. În localitatea Păuleni Ciuc, pentru reabilitarea terenului de sport s-a alocat suma de 50 mii lei. Executarea lucrărilor de reparație a străzii Szecseny din Miercurea Ciuc se aloca 50 mii lei. Pentru reabilitarea și extinderea casei de cultură din Avrămești, localității i s-au alocat 100 mii lei. În satul Ghipeș din localitatea Mărtiniș se dorește captarea izvoarelor noi pentru sistemul de alimentare cu apă deoarece pe timp secetos  mica localitate unde trăiesc 180 de locuitori, rămâne fără apă. Consiliul județean a locă în acest sens 30 mii lei.

La primăvară pot demara lucrările la drumul care leagă zona Odorhei de zona Baraolt din județul Covasna

S-a votat și hotărârea care are în vedere modificarea planului tehnic de reabilitare a drumurilor județene 131, 133, respectiv 137A. Cele două porțiuni de drum traversează localitățile Satu Nou, Ocland, Petreni, Orășeni, Daia, Ulieș, respectiv localitățile Petecu, Ulieș, Nicolești, Oțeni. Valoare investiției se ridică   122 milioane de lei, contractul de finanțare europeană a lucrărilor fiind semnat în cursul anului trecut. Odată cu implementarea investiției se interconectează zona Odorhei și zona Baraolt din județul Covasna. Zilele care urmează vor fi scoase la licitație publică lucrările sus-amintite, iar dacă se va declara un câștigător pentru executarea acestora, lucrările urmează a demara în primăvara anului viitor.

 

Miercurea Ciuc, 1 octombrie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«decembrie, 2024»
lmmjvsd
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774