Ambasadorul Marii Britanii în România s-a aflat în vizită în județul Harghita

Cea mai mare problemă în Harghita: emigrarea tinerilor

(0 Votări)139 vizualizări

Excelența Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii a fost primit de către președintele Consiliului Județean Harghita, la sediul instituției din Miercurea-Ciuc, joi, 28 aprilie. Vizita a debutat prin prezentarea volumului de Istorie a secuilor și a expoziției de grafică găzduită de Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita a ilustratorului Gyöngyössy János, a cărui lucrări se regăsesc în acest volum. 

În debutul discuțiilor care au avut loc la sediul consiliului județean, Borboly Csaba a prezentat ambasadorului Regatului Unit obiectivele de dezvoltare ale turismului județean, demersurile de solicitare a sprijinului statului român în cazul Universității Sapientia, aspectele cu privire la predarea limbii române în cazul elevilor pentru care limba română nu este limbă maternă, codul de bună conviețuire româno-maghiară, eforturile în legătură cu autonomia locală, steagul județului, sprijinirea antreprenorilor locali și a relansării învățământului profesional. Despre toate aceste teme președintele consiliului județean a oferit și o documentație scrisă, solicitând cu această ocazie sprijinul ambasadei britanice în diminuarea scandalurilor generate de mass-media centrală în legătură cu aspectele etnice și conferirea unei mari atenții problemelor reale, cum ar fi spre exemplu emigrarea tinerilor care reprezintă una dintre cele mai mari probleme în această regiune. În continuare s-a discutat și despre faptul că deși legislația internațională și cea națională asigură autonomia locală, în județele Harghita și Covasna aplicarea acesteia este adesea împiedicată din cauza interpretărilor legilor. Borboly Csaba a adus în atenția ambasadorului Marii Britanii faptul că deși au și alte județe steaguri proprii, doar în cazul localnicilor din această regiune sunt intentate procese.

„Din păcate, retorica naționalistă practicată la București nu dă șanse stabilirii unui dialog normal pe această temă. Ambasadele de la București pot avea un rol în redirecționarea pe făgaș normal al acestei teme”, a conchis președintele consiliului județean.

Borboly Csaba i-a înmânat Excelenței Sale Paul Brummel un steag al județului Harghita și a transmis o scrisoare prin care îl invită pe Prințul Charles de a vizita județul Harghita, atrăgând atenția și asupra activității desfășurate de preotul franciscan Böjte Csaba. Următorul punct al vizitei a fost Universitatea Sapientia, ocazie cu care Borboly Csaba a vorbit despre demersurile care se fac pentru ca statul român să finanțeze activitatea instituției de învățământ superior, având în vedere faptul că și cetățenii din această regiune plătesc taxe și impozite statului român. (În prezent universitatea este finanțată de statul ungar.) La Herbariumul Kájoni care funcționează la sediul Fundației Sfântul Francisc din Șumuleu-Ciuc, președintele consiliului județean a vorbit despre serioasele îngrădiri legislative cu care se confruntă activitatea desfășurată de preotul franciscan Böjte Csaba care se ocupă cu îngrijirea și creșterea mai multor mii de copii. La fabrica de lapte a Cooperativei Csengő din Frumoasa s-a adus în vederea ambasadorului faptul că aceasta a fost înființată prin cooperarea gospodarilor din zonă, eforturile depuse pentru funcționarea acestora având, în primul rând, în vedere asigurarea veniturilor producătorilor.

La finalul întâlnirii, Borboly Csaba a oferit în dar ambasadorului Marii Britanii un costum popular tradițional secuiesc.

Miercurea-Ciuc, 28 aprilie 2016


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774