Valorile creștine au fost introduse în avizul Comitetului Regiunilor
Comitetul Regiunilor a adoptat joi, avizul elaborat de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și intitulat Cooperarea europeană în domeniul tineretului (2010-2018). În cea de a doua zi a sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor, desfășurată în perioada 10-11 februarie, a avut loc dezbaterea și mai apoi votarea raportului de aviz a lui Borboly Csaba în ceea ce privește propunerile de modificare de punere în aplicare a cadrului reînnoit pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului.
Ultima actualizare: miercuri, 17 februarie 2016
În opinia raportorului, pe lângă acordarea în continuare a unei atenții speciale chestiunilor, cum ar fi discriminarea tinerilor pe motive de sex, gen, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap sau orientare sexuală, este nevoie de acordarea unei atenții speciale promovării valorilor moștenite de la creștinism și din tradiția umanismului european, și formularea măsurilor ce trebuie luate în acest sens, inclusiv în ce privește problemele specifice cu care se confruntă tinerii ce aparțin unor minorități naționale și etnice. Borboly Csaba a susținut acest fapt, spunând că: „Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să atragem atenția tinerilor asupra identității lor și asupra valorilor fundamentale europene. Putem avea o atitudine eficientă în ceea ce privește amenințarea teroristă doar când putem pune în valoare rădăcinile culturii noastre”.
Expertul Csák László a afirmat că potrivit documentului este nevoie de o abordare comună la nivel european în ceea ce privește situația locuințelor pentru tineri, accesul la educație și întemeierea familiilor. Proiectul susține elaborarea unui pachet de bază, pe care fiecare stat membru ar trebui să-l garanteze tinerilor, în măsura posibilităților, iar în ceea ce privește situația tinerelor familii, consideră că este importantă abordarea acestei situații la nivel european, având în vedere datele demografice. Acest pachet ar putea să urmărească accesul la internet în bandă largă, opțiunea de învățare, în cadrul sistemului de învățământ public, a unei a doua limbi străine, orientarea profesională și îndrumarea continuă, posibilitatea unui angajament adecvat în domeniul voluntariatului, promovarea pregătirii în vederea obținerii unui prim loc de muncă, formele de finanțare flexibile și accesibile necesare pentru a efectua studii care să ofere posibilități de carieră.
„În raport am inclus problemele tinerilor din regiune și în legătură cu care m-am consultat cu reprezentanții organizațiilor de tineret, de fapt am reprezentat dezideratele pe care acești tineri mi le-au încredințat. De aceea este important că Comitetul Regiunilor a adoptat proiectul de aviz. S-a reușit introducerea în raport a noțiunilor care până acum au fost privite cu reticență: familie, creștinism, tinerii din rândul minorităților, migrația tinerilor și problemele cu care se confruntă locuitorii micilor sate. În procesul de elaborare al proiectului de aviz, colaborarea a fost fructuoasă în cadrul CoR și mă bucur că în cadrul Uniunii Europene au devenit importante problemele tinerilor”, a spus Borboly Csaba.
Președintele consiliului județean a adăugat că are speranțe în ceea ce privește faptul că aceste probleme vor fi de actualitate la nivel european și că se vor întreprinde pași concreți înspre soluționarea acestora.
„Pe această cale doresc să le mulțumesc pentru ajutor expertului Csák László și colegilor. Este o bucurie aparte faptul că rezultatele muncii depuse de colegii din cadrul Consiliului Județean Harghita, se pot vedea la nivel european”, a spus raportorul.
În cadrul documentului Borboly Csaba a evidențiat că dat fiind faptul că este în creștere riscul ratei procentuale în cazul sărăciei și marginalizării tinerilor, restricțiile bugetare în cadrul mai multor state au influențat serviciile sociale și educaționale. A evidențiat și faptul că datorită valului migrațional aceste întrebări au devenit și mai importante, de aceea este nevoie de asigurarea de resurse financiare corespunzătoare la nivel local și regional, astfel ca tinerii cu un trecut migrațional să poată fi integrați.
Prealabil dezbaterii raportului de aviz, a luat cuvântul comisarul european pe probleme culturale, de educație, politici de tineret și sport, Navracsics Tibor. Acesta și-a exprimat recunoștința în ceea ce privește elaborarea documentului și a salutat cuprinsul acestuia. În discursul său a evidențiat subfinanțarea la nivel european a domeniului educațional și faptul că este nevoie de inversarea acestei tendințe, astfel ca economia europeană să devină mai competitivă și toată lumea să poată avea o șansă reală în viață.
„Va trebui să ne confruntăm cu radicalizarea și marginalizarea întâlnită în regiuni și orașe. Eu personal mi-aș dori ca organele de conducere regionale, primarii, directorii de școli și cluburi sportive să fie informați cu privire la faptul că Uniunea Europeană se ocupă cu aceste probleme și îi sprijină în demersurile lor. Putem să le oferim sprijin pentru a face schimbări la nivel local”, a afirmat comisarul.
Borboly Csaba a făcut, în calitate de reprezentant al Partidului Popular European, a făcut un rezumat al proiectului de aviz și a cerut sprijinul comisarului Navracsics Tibor, pentru luarea în considerare în cadrul Comisiei Europene a impactului politicilor de tineret, dat fiind faptul că se poate observa că programele cadru naționale de multe ori nu au rezultatele scontate și impactul la nivel local și regional. Președintele consiliului județean a propus ca politicile de tineret să fie incluse în politicile din domeniu în cazul tuturor statelor membre și a solicitat Comisiei Europene să investigheze bunele practici naționale și regionale în ceea ce privește angajarea activă a tinerilor în sfera civică, respectiv în ceea ce privește reducerea vârstei minime pentru exercitarea dreptului de vot.
În cursul lunii ianuarie a avut loc o întrevedere între Navracsics Tibor și Borboly Csaba, ocazie cu care comisarul a fost de acord cu conținutul documentului și a asigurat susținerea acestuia. De asemenea, comisarul Navracsics a mai spus atunci că se va informa personal în legătură cu situația specială a județului Harghita.
Proiectul de aviz poate fi accesat la următorul link: http://cor.europa.eu/hu/activities/opinions/Pages/opinion-factsheet.aspx?OpinionNumber=CDR%204872/2015 .
Despre activitatea lui Borboly Csaba în cadrul Comitetului Regiunilor puteți afla mai multe pe pagina web http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.
Miercurea-Ciuc, 11 februarie 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)39 vizualizări