Hargita Megye Tanácsának kitüntetései
csütörtök, 2024. május 02., 07:27:48
Rizea Ion

Laudatio

Există profesii, care se ocupă mai mult de spiritul oamenilor, dar tot atât de importante sunt acele profesii care îşi aleg ca ţintă de activitate îmbinarea cultivării corpului uman, cu spiritul autodepăşirii şi voinţei.
Consiliul Judeţean Harghita acordă Premiul „Pro Civitate” domnului profesor Rizea Ion, unul dintre cei mai stimaţi şi apreciaţi antrenori din judeţul nostru. Aprecierea noastră vine după un lung şir de diplome de onoare oferite de Consiliul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, de Asociaţia Naţională a Sportului şi Turismului şi de Direcţia Judeţeană a Sportului şi Turismului Harghita.
  Domnul Rizea Ion şi-a început activitatea de profesor de educaţie fizică şi sport în 1975, dar nu s-a mulţumit să activeze doar strict în cadrul orelor de curs, ci din dorinţa de-a se autodepăşi, milita şi lucra pentru promovarea unei discipline sportive noi, sania de sport. Condiţiile climei judeţului nostru favorizează cultivarea acestei ramure sportive, elevii de gimnaziu erau entuziasmaţi de pârtia de sanie „Coasta Filpii”, unde domnul profesor devine un adevărat „spiritus rector” al mişcării de încălecare pe sanie şi alergare amuzantă pe pârtiile albe ale munţilor acoperiţi luni lungi cu zăpadă.
După ce în 1994 este numit director al Clubului Sportiv Şcolar Topliţa, domnul antrenor va avea bucuria să lucreze cu cei mai buni sportivi români obţinând rezultate importante în domeniul saniei de sport atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Diplomă

Comunicat de presă

Bal de caritate la Topliţa
Fondurile obţinute s-au donat pentru două centre de plasament

Consiliul Judeţean Harghita are ca scop primar crearea unui sentiment de familiaritate în rândul locuitorilor judeţului. Aceasta se concretizează de multe ori printr-o săptămână plină de muncă, deseori şi sfârşit de săptâmână ocupat de aceste îndeletniciri. Înseamnă însă şi bucuria muncii bine făcute, recreerea utilă şi plină de evenimente, şi înseamnă şi sărbătoare. Consiliul judeţean a dorit să dea ocazia de a sărbători şi locuitorilor români din judeţ: în data de 27 aprilie, vineri, la restaurantul Izabella din Topliţa s-a organizat balul judeţului. Balul a fost un eveniment caritabil, fondurile obţinute în urma organizării acestui bal fiind donate pentru două centre de plasament, cel din Topliţa şi cel din Bilbor.
Dansul a fost deschis de dansatorii Ansamblului Rapsodia Călimanilor şi a fost urmat de discursul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita care i-a mulţumit celor prezenţi că au participat la succesul acestui bal de caritate.
Despre activitatea celor două centre a vorbit Elekes Zoltán, directorul Direcţiei sociale şi de protecţie a copilului Harghita. Dânsul a spus că centrul din Bilbor găzduieşte 34 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani. Centrul de plasament al copiilor cu handicap sever de la Topliţa are în îngrijire 30 de copii, cel mai tânăr în vârstă de un an, iar cel mai în vârstă de douăzeci şi şase de ani.
Momentul culminant al serii a fost reprezentat de decernarea premiilor Pro Civitate al căror laureaţi au fost dr. Voicu Camelia-Mirela, Apostol Dumitru, Bucur I. Nicolae, Costea Constantin, Busuioc Stelian, Ion Nete, Cuibîcă Doru Viorel şi Rizea Ioan, premiile fiind înmânate de preşedintele consiliului judeţean, Borboly Csaba.
Au fost prezenţi şi copilaşi găzduiţi de centrul de plasament din Bilbor care au prezentat un scurt program de cântece şi dans pentru auditoriu. Seara a fost continuată de spectacolul prezentat de dansatorii Ansamblului Rapsodia Călimanilor, ansamblu care are o istorie de douăzeci de ani.

Miercurea-Ciuc, 2 mai 2012

Letölthető dokumentumok: