Hargita Megye Tanácsának kitüntetései
péntek, 2024. november 22., 07:08:19
Ion Nete

Laudatio

Întâlnirea cu o carte valoroasă capătă proporţiile unui eveniment. Întâlnirea cu cinci volume şi cu multe nuvele publicate în reviste literare ale scriitorului Ion Nete este o plăcere a cugetului şi a sufletului.
Consiliul Judeţean Harghita acordă Premiul „Pro Civitate” domnului publicist, fost consilier la Inspectoratul pentru Cultură şi Culte şi prozatorului Ion Nete pentru universul său literar original populat de eroi măcinaţi de marile probleme ale existenţei. Volumele sale: Şerpii de tămâie, Răstignirea în crucea lui Năstavnic, Noapte albastră – Kékszínű éj (volum bilingv), Chisamera din vis, Ninge cu suflete de morţi, aşa cum le sugerează şi titlurile, demonstrează că sufletul omenesc e superior timpului, pe care îl poate învinge prin cugetare şi simţire. Ceea ce apreciem în mod deosebit în activitatea de scriitor al lui Nete Ion este perseverenţa statornică în a-şi demonstra modest credinţa că sufletul, având putinţa să gândească infinitul, este el însuşi infinit, deci nemuritor.

Diplomă

Comunicat de presă

Bal de caritate la Topliţa
Fondurile obţinute s-au donat pentru două centre de plasament

Consiliul Judeţean Harghita are ca scop primar crearea unui sentiment de familiaritate în rândul locuitorilor judeţului. Aceasta se concretizează de multe ori printr-o săptămână plină de muncă, deseori şi sfârşit de săptâmână ocupat de aceste îndeletniciri. Înseamnă însă şi bucuria muncii bine făcute, recreerea utilă şi plină de evenimente, şi înseamnă şi sărbătoare. Consiliul judeţean a dorit să dea ocazia de a sărbători şi locuitorilor români din judeţ: în data de 27 aprilie, vineri, la restaurantul Izabella din Topliţa s-a organizat balul judeţului. Balul a fost un eveniment caritabil, fondurile obţinute în urma organizării acestui bal fiind donate pentru două centre de plasament, cel din Topliţa şi cel din Bilbor.
Dansul a fost deschis de dansatorii Ansamblului Rapsodia Călimanilor şi a fost urmat de discursul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita care i-a mulţumit celor prezenţi că au participat la succesul acestui bal de caritate.
Despre activitatea celor două centre a vorbit Elekes Zoltán, directorul Direcţiei sociale şi de protecţie a copilului Harghita. Dânsul a spus că centrul din Bilbor găzduieşte 34 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani. Centrul de plasament al copiilor cu handicap sever de la Topliţa are în îngrijire 30 de copii, cel mai tânăr în vârstă de un an, iar cel mai în vârstă de douăzeci şi şase de ani.
Momentul culminant al serii a fost reprezentat de decernarea premiilor Pro Civitate al căror laureaţi au fost dr. Voicu Camelia-Mirela, Apostol Dumitru, Bucur I. Nicolae, Costea Constantin, Busuioc Stelian, Ion Nete, Cuibîcă Doru Viorel şi Rizea Ioan, premiile fiind înmânate de preşedintele consiliului judeţean, Borboly Csaba.
Au fost prezenţi şi copilaşi găzduiţi de centrul de plasament din Bilbor care au prezentat un scurt program de cântece şi dans pentru auditoriu. Seara a fost continuată de spectacolul prezentat de dansatorii Ansamblului Rapsodia Călimanilor, ansamblu care are o istorie de douăzeci de ani.

Miercurea-Ciuc, 2 mai 2012


 

Letölthető dokumentumok: