Locuitorilor li s-a prezentat planul lucrărilor
Li s-a prezentat locuitorilor planul lucrărilor de reabilitare a drumului județean 126, la ieșirea din localitatea Suseni către Voșlăbeni, joi, 31 mai. În același timp la ieșirea din Voșlăbeni se lucrează la cel mai mare podeț de pe această porțiune de drum, iar inele de beton necesare acestor lucrări sunt deja la locul de desfășurare a lucrărilor.
Ultima actualizare: miercuri, 06 iunie 2018
Barti Tihamér, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita consideră că este mai eficient a lua decizii părăsind spațiul biroului și primind informații cu privire la această importantă investiție la fața locului, de la localnici. După cum a afirmat, pentru implementarea acestor investiții s-a obținut și finanțare din programul PNDL (Program Național de Dezvoltare Locală). În opinia vicepreședintelui consiliului județean reabilitarea acestei porțiuni de drum este importantă pentru localnici, scurtându-se în acest fel distanța care trebuie să o parcurgă către Miercurea Ciuc.
Egyed József, primarul localității Suseni și-a exprimat bucuria vizavi de începerea lucrărilor care vor permite ca anul care vine locuitorii să nu trebuiască să străbată această porțiune de drum prin praf. Odată cu investițiile la utilitățile publice și la drum se va finaliza în totalitate dezvoltarea infrastructurii localității.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita este de părere că de beneficiile reabilitării acestei porțiuni de drum se vor bucur nu numai locuitorii din Suseni și Voșlăbeni, ci și localitățile Ciumani și Joseni vor fi mai aproape de Miercurea Ciuc. „Prin acest drum se interconectează zone ale județului, drumul va fi folosit atât circulației autovehiculelor, cât și de persoanele care merg la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc”, a spus președintele consiliului județean, care a adăugat că lucrările se desfășoară într-un ritm corespunzător, iar dacă condițiile meteorologice vor fi prielnice este posibil ca primul strat de asfalt să se aștearnă în cursul toamnei acestui an pe porțiunea de 5,6 kilometri. „La începutul anului când am alocat bani pentru începerea acestor lucrări, suma disponibilă era suficientă pentru executarea lucrărilor pe un sfert din lungimea drumului. A fost o decizie bună, dat fiind faptul că este posibil ca suma restantă să o obținem din finanțare europeană. Guvernul a realocat pentru reabilitarea drumurilor județene acele sume care nu au putut fi cheltuite pentru construirea de autostrăzi și căi ferate”, a continuat Borboly Csaba, evidențiind că sunt eligibile pentru obținerea acestor finanțări acele investiții care au semnate contracte de execuție. În acest fel decizia luată la începutul anului și-a adus roadele.
La întâlnire, detaliile tehnice ale acestei investiții au fost prezentate de Molnár Zsuzsánna, responsabil de contract în cadrul direcției de investiții a consiliului județean.
Consiliul Județean Harghita a emis ordinul de începere a lucrărilor în data de 10 mai. Conform prevederilor contractuale, executantul are la dispoziție zece luni pentru a finaliza lucrările. Din cele aproximativ 5,3 milioane de lei avute la dispoziție vor fi schimbate podețele, respectiv se vor realiza căile de acces în curțile locuitorilor și cele către drumurile de legătură.
Stadiul de evoluție al lucrărilor poate fi consultat pe pagina investitii. hargitamegye.ro.
Există posibilitatea ca și la Remetea să se demareze o investiție
După vizita de la Suseni reprezentanții conducerii consiliului județean și ai direcției de investiții din cadrul acestuia, au participat la o întrevedere cu primarul localității Remetea, Laczkó-Albert Elemér. Se află în curs de proiectare lucrările pe drumul județean 153D, pe o porțiune de 3,5 kilometri, spre localitatea Subcetate, la centrul de depozitare a deșeurilor. Borboly Csaba a menționat că pentru realizarea acestor lucrări încă nu există fonduri. În ciuda acestui fapt, odată finalizate lucrările de proiectare, în acest an se vor scoate la licitație publică lucrările de execuție, iar dacă există voință și colaborare se va reabilita și acest drum. În opinia lui Laczkó-Albert Elemér este nevoie de reabilitarea urgentă a acestui drum, fiind o investiție foarte importantă pentru locuitorii și prin care, în localitatea Sărmaș se va putea accesa drumul național 12.
Miercurea Ciuc, 1 iunie 2018
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)68 vizualizări