Tabere de schimb pentru copiii din Harghita și cei din Grecia

Fructe exotice în schimbul cartofilor

(0 Votări)47 vizualizări

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a efectuat o vizită în data de 25 martie, în provincia grecească Imathia cu care județul urmează să se înfrățească. Acesta a fost invitat în perioada 23-26 martie, cu ocazia Zilei naționale a Greciei, în capitala provinciei – Veria. 

La evenimentele festive din 25 martie, președintele consiliului județean a participat alături de conducătorul provinciei, Konstantinos Kalaitzidis, cu care s-a mai întâlnit și cu alte ocazii și împreună cu care a semnat intenția de înfrățire dintre cele două regiuni, în luna septembrie a anului trecut (http://judetulharghita.ro/stiri/legaturi-de-infratire-intre-regiunea-imathia-si-judetul-harghita.html).

Delegația din județ a participat la programul organizat pe parcursul a patru zile, ocazie cu care reprezentanții firmei de prelucrare a lemnului – Korondi Árcsó,  au avut ocazia de a prezenta antreprenorilor greci ofertele lor, fiind totodată o bună ocazie de stabilire a legăturilor de colaborare. Orbán Árpád, viceprimarul municipiului Odorheiu-Secuiesc, a făcut parte din delegație, reprezentând mișcarea „Székelygyümölcs” legată de prelucrarea fructelor. Unul dintre pilonii economiei provinciei din Grecia este reprezentat de cultivarea fructelor, Imathia reprezentând una dintre cele mai bogate zone din Grecia, înainte de instalarea crizei economice. Efectele crizei s-au resimțit și în domeniul agriculturii grecești, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care se caută stabilirea de noi legături comerciale. După spusele lui Borboly Csaba, se află în curs de investigare oportunitatea creării unui fond destinat colaborării economice, prin intermediul căruia fructele de pădure prelucrate în Harghita să fie valorificate în provincia Imathia, iar de acolo să fie aduse fructe exotice. Și pentru cartofi ar putea exista piață de desfacere în provincia grecească, fapt dezbătut la întrevederea care a avut loc în luna noiembrie în Harghita și unde delegația grecească a purtat discuții cu producătorii de cartofi din Ciucul de Jos. În acest sens este nevoie de noi dezbateri, s-a stabilit prețul, însă trebuie clarificate aspectele cu privire la soiurile cultivate.

Un alt pilon al economiei din regiunea grecească este reprezentat de turism, fiind nevoie de lemn pentru construirea de case de vacanță – în județul Harghita există opor-tunități și în această sferă. În opinia lui Borboly Csaba încheierea unui acord între cele două regiuni este benefică, mai ales dacă luăm în considerare faptul că este aceeași distanță între Imathia și Harghita ca și între unele zone din partea de vest a Ungariei, cu care județul Harghita a demarat relații economice. De asemenea președintele consiliului județean consideră că dat fiind faptul că în Grecia au loc, din păcate, numeroase incendii de pădure, este posibil și schimbul de experiență care ar putea fi folositor echipelor de pompieri voluntari din județul nostru.

În cadrul evenimentului festiv, președintele consiliului județean a depus o coroană de flori la monumentul eroilor, iar în discursul său a reamintit faptul că atât grecii, cât și ungurii și românii au avut de suferit din pricina imperiului turcesc, libertatea fiind o noțiune la fel de importantă pentru toți. În prezent cele trei națiuni sunt legate de idealul comun reprezentat de oportunitățile de dezvoltare pe care o oferă Uniunea Europeană.

La propunerea viceprimarului Orbán Árpád a venit în discuție și schimbul de experiență prin intermediul taberelor destinate copiilor din cele două regiuni – Harghita și Imathia. S-a stabilit faptul că se va elabora un sistem în acest sens. Borboly Csaba a ținut să menționeze că în cadrul sărbătorii naționale a Greciei tinerii au ocupat un loc aparte: aceștia nu doar au aplaudat, ci au fost atracția principală care a contribuit la reușita evenimentului. (Vezi foto aici: https://www.facebook.com/borbolycsaba/posts/1225337250846989?notif_t=notify_me_page&notif_id=1490434425563117)

Borboly Csaba a mulțumit consulului României la Salonic, excelența sa Salamon Márton László, care a avut un rol important în stabilirea relației de înfrățire.

Miercurea-Ciuc, 25 martie 2017


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774