Unsprezece formaţii de dans popular la festivalul de la Bălan

( Votări)75 vizualizări
În perioada 18-21 octombrie, la Bălan a fost organizată ediţia a şaisprezecea a Festivalului internaţional de dans popular Botorka. Spectacolul de gală de sâmbătă seară a fost susţinut de cele unsprezece formaţii participante din ţară şi din străinătate, programul acestora fiind reprezentat de câte o scurtă coreografie a dansurilor specifice zonelor de provenienţă a acestora.  
 Publicul numeros a fost întâmpinat de gazda festivalului Mihály Csaba, preşedintele Asociaţiei culturale Botorka, de cadrul didactic Székely Ágnes şi de către primarul localităţii, Brezovszky György Ádám.
– Mulţumită Asociaţiei Nexus din Bălan şi clubului elevilor din localitate, în localităţile Bălan şi Sândominic, au loc pe durata anului şcolar, cursuri de dans popular pentru mai mult de 300 de copii. De-a lungul timpului, aceşti copii au format echipe de dans care ne reprezintă cu cinste zona la diferitele festivaluri. Dezinvoltura şi pasiunea lor pentru dans este întotdeauna împărtăşită de public, aceste echipe participând la numeroase festivaluri atât în ţară, cât şi în străinătate. Aceşti tineri preţuiesc şi promovează valorile nescrise ale vieţii de la ţară, dorindu-şi să contribuiască la formarea comunităţii şi a caracterelor care să preţuiască tradiţiile populare – a menţionat Mihály Csaba.
Mesajul cel mai important al festivalului este dialogul cultural şi promovarea colaborării şi a muncii în echipă. Anul acesta la festival au participat din Slovacia şi Ungaria patru formaţii, dar şi formaţii din oraşul Gherla (jud. Cluj) şi judeţul Olt. Pe scena au păşit, de asemenea formaţiile de dans popular Lungo Drom din Cozmeni, Köpice din Miercurea-Ciuc, Hóvirág din Gheorgheni, Gyimesi Fiatalok din Lunca de Sus şi gazda festivalului, Ördögborda.
A şaisprezecea ediţie a acestui festival a fost finanţată de către Consiliul Judeţean Harghita, prin intermediul Centrului Cultural Harghita, cu suma de 5.000 de lei.
 
Miercurea-Ciuc, 21 octombrie 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE