Târg de toamnă la Odorheiu-Secuiesc

(0 Votări)256 vizualizări

În perioada 3-6 octombrie are loc la Odorheiu-Secuiesc Târgul de toamnă, ediția a XXI-a, în cadrul căruia este organizat și Festivalul produselor secuiești, ajuns la ediția a IV-a. Principalii organizatori ai evenimentului sunt Prima Press SRL și Fundația Impar, iar Primăria orașului Odorheiu-Secuiesc și Consiliul Județean Harghita sunt parteneri. 

Cei interesați sunt așteptați la acest sfârșit de săptămână în Odorheiu-Secuiesc cu un program bogat: vor avea loc a XXI-a ediție a Târgului și expoziției internaționale de toamnă care se va ține la sala sporturilor, a X-a ediție a Festivalului apelor minerale – pe terenul de minifotbal, a IV-a ediție a Festivalului produselor secuiești – în parcul orășenesc, respectiv aniversarea a șaisprezece ani de existență a Radioului Príma. De asemenea pe timpul după-amiezilor se pot urmări programele grupurilor de dans popular și concerte desfășurate în aer liber. Organizatorii doresc să ofere celor interesați un șir de evenimente prestigios. Programul divers al celor 150 de expozanți îi invită pe locuitorii din zona Odorhei și nu numai, la această manifestare.
Este al patrulea an de când consiliul județean este partener al organizatorilor Festivalului produselor secuiești în cadrul târgului. Aici vor fi prezenți 54 de expozanți din județul Harghita care vor prezenta produse meșteșugărești, produse lactate și din carne, gemuri, legume și produse din fructe, respectiv produse apicole.

Odorheiu-Secuiesc, 3 octombrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774