Târg de animale la Dăneşti

( Votări)93 vizualizări
Sâmbătă, la târgul de animale organizat la Dăneşti, persoanele interesate s-au prezentat în număr mare, iar oferta expozanţilor a fost pe măsură. Mare interes au prezentat vizitatorii la târg faţă de achiziţionarea de vite şi cabaline, s-au putut achiziţiona totodată şi ovine, iepuri şi porumbei.  
 Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita s-a numărat printre vizitatorii târgului şi a ţinut să îi felicite pe organizatorii acestuia pentru numărul mare de participanţi. „Mă linişteşte faptul că în ciuda faptului că situaţia economică nu este înfloritoare, organizarea acestor târguri este o dovadă că această ramură a economiei este activă. Vă sfătuiesc să nu vă vindeţi pământurile, se merită să le lucraţi şi să contribuiţi în continuare la dezvoltarea economiei”, a afirmat preşedintele CJ. În opinia lui, pe lângă faptul că se practică schimbul de marfă, târgurile reprezintă un eveniment al comunităţii şi sunt o bună ocazie pentru ca gospodarii să se cunoască şi să împartă din experienţele lor. Consiliul Judeţean Harghita încurajează aceste demersuri, iar candidatul UDMR la funcţia de senator, Tánczos Barna a precizat că lucrează împreună cu colegii săi la elaborarea unei strategii care să asigure cadrul legal pentru prelucrarea produselor locale, respectiv pentru reînfiinţarea micilor abatoare.
Din spusele lui Borboly Csaba s-a putut desprinde ideea conform cărei Consiliul Judeţean Harghita doreşte rezolvarea problemei restituirii terenurilor cât mai curând posibil. În acest scop s-au organizat întâlniri cu primarii şi se intenţionează angajarea de specialişti topografii pentru ca această problemă să se rezolve cât mai rapid posibil. S-a vorbit de asemenea despre gestionarea eficientă a terenurilor aflate în proprietatea composesoratelor şi a gospodarilor, despre păstrarea calităţii pământurilor cultivate, respectiv preocuparea pe viitor pentru găsirea soluţiilor optime cu privire la împiedicarea furturilor de pe tarlale, evitarea incendiilor de pădure şi valorificarea fructelor de pădure şi a plantelor medicinale, toate acestea reprezentând surse de venit pentru autorităţile locale.
Buna dispoziţie a fost asigurată de Grupul de dans popular Elevenek din Sândominic, iar organizatorii s-au ocupat de pregătirea bucatelor.
 
Miercurea-Ciuc, 12 noiembrie 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774