Se va diminua anul viitor taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism

A avut loc ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Județean Harghita 

(0 Votări)38 vizualizări

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru suprafețe mai mici de o mie de metri pătrați, se va diminua cu douăzeci la sută. Această hotărâre a fost adoptată în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Harghita din acest an, care a avut loc marți, 16 decembrie. Borboly Csaba, președintele consiliului județean, a motivat această hotărâre prin faptul că ne aflăm înaintea unui an dificil, iar prin acest demers se dorește a se întinde o mână de ajutor acelor persoane care doresc să construiască, să investească, astfel ca să nu resimtă efectul negativ al tendințelor economice.

În debutul ședinței, membrii consiliului județean au ținut un moment de reculegere în memoria lui Zári Zsolt, managerul Editurii Hargita Népe, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita. Președintele consiliului județean a evocat munca asiduă a acestuia și rezultatele pe care le-a obținut.

Cooperare interetnică, administrație publică bilingvă
În urma hotărârii adoptate, județul Harghita, prin intermediul consiliului județean s-a asociat cu două instituții aflate în subordinea Guvernului României, și anume Departamentul pentru Relații Interetnice și Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, cu sediul la Cluj-Napoca, în vederea derulării Programului de cooperare interetnică și bilingvism în administrație. În acest scop, Departamentul pentru Relații Interetnice va elabora codexul de bună colaborare, inițiativă a președintelui consiliului județean, document care va reprezenta un deschizător de drumuri în privința managementului instituțional al relațiilor interetnice, punând accent pe cunoașterea diferitelor etnii, prezentând exemple de colaborare, respectiv aspecte referitoare la caracterul bilingv.

Orașe inovative, clădiri sustenabile
În cadrul ședinței, expertul Csák László a făcut o prezentare a proiectului internațional CCIC – Provocări complexe, orașe inovatoare, prin intermediul căruia se elaborează un plan și un proiect pilot care vizează clădirile sustenabile și care va contribui la planificarea și implementarea proiectelor de investiții în cazul clădirilor instituțiilor publice. Proiectul regional care se referă la inovația în sfera publică se concentrează asupra eficienței energetice a clădirilor instituțiilor publice. Printre scopurile acestui proiect se numără soluții fotovoltaice în cazul clădirilor, utilizarea energie pasive solare pentru încălzire și răcire, prioritate de utilizare a materialelor de construcții locale.

 

Miercurea-Ciuc, 16 noiembrie 2014
 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774