Se dorește preluarea în administrare a ariilor naturale protejate din județul Harghita

(0 Votări)153 vizualizări

S-a aprobat la ședința ordinară a consiliului județean din data de 20 decembrie proiectul de hotărâre cu privire la Programul Operațional Sectorial de Mediu care face referire la activitățile prin intermediul cărora va fi implicat Consiliul Județean Harghita în activitățile pentru protejarea arriilor naturale din județul Harghita. 

Valoarea totală a proiectului este de 23.860.537,77 lei, valoarea eligibilă fiind de 21.850.224,02 lei (TVA inclus). Sistem asociativ pentru conservarea biodiversității la nivel județean – implementarea managementului integrat, participativ și unitar la nivelul ariilor protejate în județul Harghita  este proiectul care prin intermediul căruia se elaborează planul integrat al tuturor ariilor naturale protejate din județ, după evaluarea de către biologi a faunei sălbatice din aceste perimetre. În afară de evaluarea planului de management, se vor înființa centre de informare prin intermediul cărora cei interesați vor putea afla mai multe cu privire la ariile protejate, fauna și vegetația acestora, respectiv regulile care se aplică în aceste perimentre. Managerul proiectului este Consiliul Județean Harghita, iar parteneri sunt administratorii ariilor protejate: composesorate, ocoluri silvice, asociații.
Borboly Csaba a afirmat în legătură cu acest proiect faptul că importanța acestuia este atât de mare, încât chiar dacă nu ar exista posibilitatea finanțării europene, atunci consiliul județean ar trebui să-l realizeze din buget propriu. Termenul de finalizare al proiectului este 15 decembrie 2015, sunt la dispoziție doi ani pentru a-l pune în aplicare. Este vorba despre optsprezece situri naturale, din care zece situri protejate la nivel național și opt situri în cadrul rețelei Natura 2000. Administrațiile locale implicate: Sâncrăieni, Sândominic, Atid, Ciumani, Corund, Siculeni, Săcele, Cristuru-Secuiesc și Vlăhița.
La ultima ședință de consiliu județean, pe lângă alte proiecte, s-a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la Planul Local de Acțiune pentru Mediu (PLAM) al județului Harghita pentru perioada 2014-2020, respectiv aprobarea studiului de fezabilitate pentru electrificarea zonei Somkőháta, comuna Lueta.
La finalul ședinței, copiii de la centrul de plasament din Subcetate au prezentat un program artistic de Crăciun.


Miercurea-Ciuc, 20 decembrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774