Prevenirea bolilor prin abordarea unui mod de viaţă sănătos

( Votări)70 vizualizări
Programul organizat de Consiliul Judeţean Harghita cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii a atras peste cinci sute de persoane, atât cei mici cât şi cei mari s-au putut delecta şi şi-au putut petrece ziua într-un mod plăcut. 
 Cea care a deschis evenimentul a fost Zonda Erika, directorul general al Direcţiei de programe şi instituţii subordonate a Consiliului Judeţean Harghita. Aceasta a prezentat programul zilei şi a ţinut să precizeze că se depun eforturi din partea consiliului judeţean pentru dezvoltarea domeniului sanitar şi pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.
La sediul consiliului judeţean au avut loc prezentări ale specialiştilor despre modurile de viaţă sănătoase. Dr. Kovács Edit a vorbit despre alimentaţia sănătoasă, printre altele a oferit informaţii şi despre modalităţile de calculare a greutăţii corporale ideale la adulţi. Aceasta a vorbit şi despre efectele dăunătoare ale băuturilor răcoritoare cu îndulcitori, despre importanţa pe care o are micul dejun în alimentaţia zilnică şi despre rolul mişcării. Dr. Mezei Márta în prezentarea sa a vorbit despre îngrijirea pielii la copii şi adulţi.
Psihologul Albert Ildikó a vorbit despre importanţa sănătăţii sufleteşti, a echilibrului emoţional şi despre rolul gândirii pozitive în viaţa de zi cu zi. Biologul Maczalik Ernő a prezentat efectele negative ale societăţii informaţionale şi ale publicităţii, care generează o cerere insaţiabilă de produse pe piaţă, efectul acesteia fiind faptul că suntem împinşi tot mai departe de modul de viaţă sănătos.
La sediul consiliului judeţean s-au efectuat de asemenea, de către personal din cadrul Caritas, investigaţii medicale gratuite: măsurarea presiunii arteriale, nivelului de glicemie şi colesterol. Cei interesaţi au putut juca la parterul instituţiei, tenis de masă.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a avut loc Ziua porţilor deschise. Cei interesaţi au putut vizita secţiile spitalului, iar la secţia de ambulatoriu au putut să efectueze consultaţii gratuite (ECHO şi ECG). Au avut loc şi informări cu privire la măsurarea indicelui de masă corporală.
Centrul de Sănătate Salveo a oferit iubitorilor de sport posibilitatea de a petrece într-un mod folositor ziua. Terapia de sare, gimnastica pentru copii, spinning-ul, fitball-ul s-au numărat printre activităţile cu care centrul de sănătate a stat la dispoziţia celor interesaţi.
În sala de sport a Şcolii generale József Attila au avut loc programe de aerobic şi zumba.
Per total, evenimentele organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, au fost o reuşită atât pentru organizatori, cât şi pentru participanţi.
 
Miercurea-Ciuc, 6 aprilie 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774