Noi modalităţi de relansare a turismului judeţean

( Votări)46 vizualizări
În sala de protocol a Consiliului Judeţean Harghita a avut loc joi, 28 martie întâlnirea ghizilor turistici. Scopul acestei întâlniri a fost găsirea de soluţii pentru o mai bună promovare a regiunii din punct de vedere turistic. 
 Dezbaterea a fost deschisă de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care în prezentarea sa a enumerat lipsurile şi problemele cu care se confruntă turismul judeţean. Acesta a precizat că se constată faptul că interesul iniţial a început să-şi piardă din efect, iar cei care-ţi câştigă existenţa din turism nu doresc să se asocieze. Borboly a afirmat că un rol cheie în aceste demersuri îl are consiliul judeţean, iar în acest sens se organizează programe care să înlesnească cooperarea şi se finanţează astfel de investiţii. Însă munca grea revine tot antreprenorilor, al căror rol este decisiv în demersurile de colaborare.
„Este foarte bine că s-au înfiinţat centre de informare turistică în fiecare localitate şi că s-au reabilitat băile comunale. Problema este că aceste birouri sunt goale, iar băile comunale sunt populate doar de broaşte. Pedalăm în gol, iar deocamdată cheltuim mai mult pentru dezvoltarea turismului, decât avem de câştigat”, a afirmat preşedintele consiliului judeţean.
Borboly Csaba a vorbit şi despre vizita sa în judeţul Vienne, Franţa. Acest judeţ, aflat în centrul Franţei, este asemănător din punct de vedere geografic şi turistic cu judeţul Harghita. Chiar şi cu dezavantajele pe care le prezintă situarea geografică, acest judeţ francez a reuşit să atragă turiştii din ţară şi din străinătate prin oferta de programe care se întind pe perioade scurte, însă dense în evenimente.
„Cele mai atractive zone din punct de vedre turistic în Franţa, sunt reprezentate de către oraşul Paris şi împrejurimile acestuia, respectiv de plajele oceanului. Acelaşi lucru se întâmplă şi în România, cele mai atractive zone turistice de la noi sunt Valea Prahovei şi litoralul Mării Negre. Trebuie să descoperim destinaţii care în parte să atragă noi turişti, dar şi să-i păstrăm pe cei deja existenţi. Astfel trebuie reîmprospătată baza clienţilor, iar prin serviciile coroborate de telefonie şi internet aceştia trebuie informaţi în legătură cu noile posibilităţi de relaxare pe care le putem oferi”, a adăugat Borboly Csaba.
Programul a continuat prin prezentările directorului Direcţiei de programe şi instituţii subordonate a Consiliului Judeţean Harghita, Zonda Erika care a trecut în revistă programele turistice în curs de derulare, respectiv pe cele care urmează a fi iniţiate. Au urmat prezentările lui Köllő Izabella şi Molnár Sándor, din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Harghita şi Dobos István, de la Centrul Multifuncţional al Consiliului Judeţean Harghita. Expertul şi ghidul Horváth Alpár a vorbit despre turismul de la noi din zonă.
Cei prezenţi la discuţie au hotărât întocmirea unei baze de date turistice comune. Această întâlnire se va repeta în cel mai scurt timp, cu aceea ocazie se va hotărî componenţa grupului de muncă care se va ocupa cu întocmirea bazei de date mai sus-amintite.
 
Miercurea-Ciuc, 28 martie 2013
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774