Noi curse de autobuz pe ruta Ciuc și Gheorgheni

(0 Votări)428 vizualizări

La propunerea Direcției de achiziții publice și transport în comun a Consiliului Județean Harghita s-au operat modificări ale curselor de autobuz pe două linii. Pe ambele linii s-au semnalat plângeri din partea locuitorilor, acesta a fost și motivul pentru care s-a solicitat modificarea.

În urma sesizărilor populației cu privire la compania de transport Bálint Trans, angajații consiliului județean au efectuat un număr de controale. S-a constatat că aceste sesizări au fost fondate și că se transportă mult mai multe persoane decât este permis. Prin urmare consiliul județean a sancționat compania de transport  cu suma de 10 mii de lei. În urma sancționării, în direcția Bălan–Miercurea-Ciuc  vor circula două curse, la orele la care au circulat și până acum.
Cursa Gheorgheni–Joseni–Borzont a fost asigurată până acum de compania Bálint Trans, care a dispus de nouă curse, a retras opt dintre acestea, păstrând doar una singură. Compania Vándor Trans Tours din Joseni a preluat transportul pe această rută, asigurând zece curse menite a transporta în timp localnicii la locurile de muncă.
Ambele modificări s-au făcut cu aprobarea autorităților locale.
Mersul autobuzelor din județul Harghita începând cu 1 ianuarie 2014 poate fi vizionat aici: http://judetulharghita.ro/upload/public/ProgramTransport2014.pdf


Miercurea-Ciuc, 17 martie 2014

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774