Magazin de produse secuiești la Miercurea-Ciuc

(0 Votări)184 vizualizări

În organizarea Cooperativei agricole Produs Secuiesc a avut loc luni, 25 noiembrie la Miercurea-Ciuc, inaugurarea magazinului de produse care au marca Produs Secuiesc, situat pe strada Kossuth Lajos, nr. 26-28 (în vecinătatea magazinului Autosport). Cooperativa care s-a înființat în anul 2013, este formată din 16 asociații și 5 întreprinzători individuali.

Cei prezenți au fost salutați de către Márton István, președintele cooperativei și totodată directorul Asociației de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita. Acesta a spus că după o lungă perioadă s-a reușit deschiderea acestui magazin de prezentare, după modelul mai vechii Cooperative Furnica („Hangya”), magazin care comercializează doar produse certificate prin marca Produs Secuiesc. Până anul viitor în septembrie, pe rafturile magazinului vor putea fi găsite și alte produse tradiționale, în timpul aflat la dispoziție până la aceea dată și produsele fără această marfă vor putea obține certificare. După părerea lui Márton István în următoarele luni se va dovedi dacă acest magazin va prezenta interes din partea locuitorilor și a ținut să le solicite acestora, prin intermediul presei, să sprijine producătorii locali și să achiziționeze produsele locale.
Marca Produs secuiesc a fost înregistrată oficial de către Consiliul Județean Harghita. Președintele consiliului județean, Borboly Csaba i-a felicitat pe membrii cooperativei și cei ai instituției subordonate Consiliului Județean Harghita, Camera agricolă a județului Harghita, afirmând că demersurile trebuie continuate, iar piața de desfacere a produselor locale trebuie extinsă. Pentru aceasta este nevoie de înființarea de mici abatoare în zonă, de schimbarea mentalității cumpărătorilor și efectuarea cumpărăturilor în mod conștient. Consiliul Județean Harghita va contribui la informarea populației, procedura de obținere a mărcii și apelurile de proiecte. Președintele consiliului județean și-a exprimat speranța că va putea contribui mai mult în acest sens, mai ales dacă în viitorul apropiat, în urma descentralizării, competențele se vor extinde și în sectorul agricol.
„Prin târgurile lunare organizate de către noi, prezentările de produse locale în cadrul lanțurilor marilor magazine și chiar prin deschiderea acestui magazin, se demonstrează faptul că există un interes ridicat față de produsele din zona noastră. În continuare trebuie întreprinse activități care vor duce ca tot mai mulți producători locali să se implice și să își valorifice produsele. Această inițiativă mă încântă și am speranța că tot mai multe localități din județ, și nu numai, se vor implica și vor deschide magazine care să valorifice produsele înregistrate cu marca Produs secuiesc”, a afirmat Borboly Csaba.
Toate eforturile de sprijinire se fac în scopul unei alimentații conștiente și sănătoase, respectiv pentru crearea de noi locuri de muncă. Acesta a mai afirmat că este oportună și cultivarea micilor suprafețe de teren, deoarece astfel se poate obține un venit suplimentar, care în timp poate să ia locul celui obținut în urma unui loc de muncă permanent.
La eveniment au participat deputatul Korodi Attila și senatorul Tánczos Barna. Korodi Attila a catalogat deschiderea magazinului ca fiind un prilej de sărbătoare, respectiv rezultatul unui experiment prin care se încearcă înlesnirea accesului populației la achiziționarea produselor tradiționale locale. Tánczos Barna a evidențiat activitatea consiliului județean întreprinsă în acest sens, evidențiind rolul și reușitele pe care acesta le-a înregistrat în sectorul agricol, deși agricultura nu intră în sfera lui de activitate. În opinia acestuia va fi o premiere dacă același gust și calitate va fi asigurată și pe viitoarele piețe de desfacere.
Cumpărătorii pot vizita magazinul de prezentare de la Miercurea-Ciuc, începând de joi, 28 noiembrie, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbătă între orele 10-14.
Despre marca Produs secuiesc puteți afla mai multe informații pe pagina de web szekelytermek.ro.


Miercurea-Ciuc, 25 noiembrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774