„Luptăm împotriva proastei calităţi a laptelui şi cornului pentru şcolari”

( Votări)98 vizualizări
Consiliul Judeţean Harghita organizează 67 proceduri de achiziţii publice, în loc de una singură, în speranţa îmbunătăţirii calităţii produselor şi sprijinirii producătorilor locali
După descentralizarea care a avut loc în cazul programului laptele şi cornul în urmă cu trei ani, în anul acesta a revenit în sarcina Consiliului Judeţean Harghita organizarea procedurii de achiziţie publică pentru programul sus-menţionat. Pentru a îndepărta dificultăţile pricinuite de centralizarea acestui program, proasta calitate a produselor şi dezavantajarea producătorilor locali, Consiliul Judeţean Harghita organizează procedura de achiziţie publică separat pentru fiecare unitate administrativă. 
 – Consiliul Judeţean Harghita a iniţiat descentralizarea achiziţionării laptelui şi cornului deoarece cornurile furnizate de către mari producători la preţuri mici erau de proastă calitate, conţinând conservanţi şi coloranţi artificiali, la fel şi laptele sau brânza topită, care de cele mai multe ori erau aruncate la coşul de gunoi. Ne-am dorit să schimbăm acestea, am atribuit consiliilor locale şi astfel furnizarea acestor produse a revenit producătorilor locali – şi-a justificat decizia luată în urmă cu trei ani, preşedintele consiliului judeţean, Borboly Csaba.
Din acest program, finanţat în totalitate de către guvern, consiliile locale s-au achiziţionat produse locale de foarte bună calitate. Consiliul judeţean şi-a atins astfel două scopuri: în primul rând copiii au primit produse de bună calitate, nu au existat plângeri în acest sens, iar în al doilea rând multe brutării şi mici unităţi de prelucrare a laptelui s-au dezvoltat, creându-se noi locuri de muncă.
– Multe judeţe au preluat modelul judeţului Harghita, iar la influenţa marilor producători din industria de panificaţie şi prelucrare a laptelui, guvernul a emis o dispoziţie conform căreia procedura de achiziţie publică nu s-a mai făcut în favoarea comunităţilor, ci consiliul judeţean trebuie să aloce aceste servicii în mod uniform şi în condiţii foarte stricte. Şi în situaţia aceasta am reuşit măcar pentru un an, să găsim o soluţie, astfel organizăm 67 de proceduri de achiziţie, având în subordine 67 de unităţi administrative – a declarat Borboly Csaba. Preşedintele consiliului judeţean a ţinut să menţioneze: – Luptăm împotriva produselor de proastă calitate. Procedura de achiziţie publică se află în desfăşurare, soluţia găsită de către noi va fi posibil să întârzie puţin procesul de furnizare a laptelui şi cornului, dar cel mai important lucru este acela că pe masa copiilor vor ajunge produse de calitate, sănătoase şi pe placul lor. Iar astfel, poate vom reuşi ca cele 1,5 milioane de euro să ajungă în buzunarul producătorilor din judeţul Harghita.
 
Miercurea-Ciuc, 28 august 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774