Elevi asistaţi de roboţi în activităţile de programare

( Votări)54 vizualizări
„Programul Lego Mentoring contribuie la pregătirea viitorilor ingineri” – acestea au fost cuvintele care au fost rostite în data de 23 noiembrie în sala de protocol a Liceului Márton Áron, cu ocazia preluării a 25 de roboţi de către Fundaţia judeţeană pentru tineret Harghita. Cinci astfel de roboţi au fost donaţi liceelor din judeţ. 
 O donaţie în valoare de aproximativ 50 de mii de euro constând în 25 de roboţi a fost preluată de la firma National Instruments Hungary, care prin programul său Lego Mentoring îşi doreşte ca aceşti roboţi să contribuie la însuşirea cât mai eficientă a sistemelor de programare. Se doreşte prin intermediul acestei iniţiative ca tot mai mulţi tineri să înveţe programe de grafică, să deprindă cu succes modul de gândire algoritmică. Din semestrul doi al anului de învăţământ şi elevii din judeţul Harghita pot participa la acest program, pentru început cei care vor beneficia de ajutorul acestor roboţi sunt elevii de la liceele Kemény János din Topliţa, Márton Áron din Miercurea-Ciuc, Orbán Balázs din Cristuru-Secuiesc, Salamon Ernő din Gheorgheni şi Tamási Áron din Odorheiu-Secuiesc.
La evenimentul organizat la Liceul Márton Áron vineri, 23 noiembrie, din partea Consiliului Judeţean Harghita a participat Ferencz Salamon Alpár, consilier judeţean, care în cuvântul său a vorbit despre importanţa şi beneficiile acestui program, menţionând totodată şi importanţa iniţiativei judeţene mulţumită căreia aceşti roboţi au ajuns la noi în judeţ, meritul fiind şi al iniţiatorului acestei idei, politicianul UDMR Tánczos Barna. Acesta a fost de asemenea prezent la eveniment, spunând că „Elevii pot fi recunoscători firmei din Debreţin, Ungaria pentru această donaţie, dacă vor lua această joacă în serios”. Tánczos a mai adăugat faptul că participanţii la concursurile organizate în cadrul programului vor putea câştiga o excursie în Statele Unite ale Americii pentru un schimb de experienţă. Fundaţia împreună cu şcolile implicate în program şi-au propus să organizeze concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale, pentu ca elevii harghiteni să-şi poată dezvolta deprinderile în acest domeniu.
Varga László, directorul Liceului Márton Áron este de părere că acest program contribuie decisiv la procesul de educaţie şi formare al tinerilor, elevii care vor ieşi de pe băncile şcolii devenind adulţi competitivi. Krézsek Vilmos, în numele fundaţiei de tineret şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, a înmânat reprezentantului firmei din Debreţin, Ábrahám László, scrisoarea de mulţumire, adăugând că în scopul reuşitei acestui program, se vor organiza tabere şi concursuri. Ábrahám László a prezentat activitatea firmei National Instruments Hungary, menţionând că 16% din profit este investit în cercetare. În încheiere reprezentantul firmei, Héjja Ferenc, a prezentat modalitatea de funcţionare a acestor roboţi.
Precedentul acestui program este reprezentat de faptul că în martie 2012, inspectorul de specialitate Miklós Csaba, a înştiinţat şcolile din judeţ despre faptul că există un program adiacent de învăţare prin intermediul căruia elevii cu potenţial pot dezvolta roboţi programabili. Cinci profesori au răspuns afirmativ solicitării: Csomós Róbert de la Liceul Márton Áron din Miercurea-Ciuc, Szélyes Emőke şi Dénes Ildikó de la Liceul Tamási Áron din Odorheiu-Secuiesc, Simó Margit de la Liceul Orbán Balázs din Cristuru-Secuiesc şi Csiki Zoltán din Gheorgheni de la Liceul Salamon Ernő. În data de 8 iunie 2012 aceştia au participat la ziua porţilor deschise la firma NI Hungary SRL din Debreţin, ocazie cu care au făcut cunoştinţă cu programul. Deplasarea a fost sponsorizată şi organizată de către Tánczos Barna. În urma acestei deplasări în noiembrie au sosit la Miercurea-Ciuc aceşti roboţi care pot fi utilizaţi doar după ce vor fi asamblaţi de către elevi. Roboţii dispun de senzori de mişcare, lumină şi presiune. Tinerii pot să se joace creativ şi să cunoască nivelele mai avansate ale instrumentelor de programare.
 
Miercurea-ciuc, 26 noiembrie 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774