Luni, 16 martie a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita, iar printre punctele de pe ordinea de zi a acesteia s-a aflat și cel referitor la Sistemul de managementul integrat al deșeurilor din județul Harghita. Primul punct a fost reprezentat de propunerea referitoare la modificarea hotărârii cu privire la centrul de colectare selectivă a deșeurilor de la Bălan. Totodată, s-a aprobat și în legătură cu începerea lucrărilor de reabilitare a drumului județean 132.
Ultima actualizare: miercuri, 25 martie 2015
Președintele consiliului județean, Borboly Csaba a făcut o prezentare succintă a relațiilor de înfrățire cu județul Heves din Ungaria, despre importanța acestora, mulțumind delegației pentru prezența la ședința extraordinară a Consiliului Județean Harghita. Președintele Consiliului Județean Heves, Szabó Róbert a afirmat că stabilirea acestei relații de înfrățire dintre cele două județe este justificată și datorită faptului că există numeroase relații personale între locuitorii județelor menționate, stabilirea relațiilor la nivel administrativ conducând la întărirea și coordonarea acestora.
Pe lângă aceste puncte de pe ordinea de zi, s-a votat și propunerea de alăturare a Consiliului Județean Harghita în calitate de partener în Clusterul Profesional al Regiunii Dunărea. Acest cluster are în vedere colaborarea dintre țările din Bazinul Carpatic în vederea relansării învățământului profesional. „Ne așteaptă o muncă susținută, însă avem datoria de a ne folosi de toate oportunitățile care ne stau la dispoziție și care pot conduce la dezvoltarea acestei regiuni”, a afirmat Borboly Csaba.
Miercurea-Ciuc, 16 martie 2015
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)34 vizualizări