Comisia Europeană - Comunicat de presă

( Votări)48 vizualizări
Se anunţă câştigătorii Premiului UE 2012 pentru patrimoniu cultural / Premiilor Europa Nostra
 
Bruxelles/Haga, 20 martie 2012 – Comisia Europeană şi Europa Nostra anunţă astăzi câştigătorii Premiului Uniunii Europene 2012 pentru patrimoniu cultural / Premiilor Europa Nostra (a se vedea mai jos lista câştigătorilor). Premiile vor fi înmânate la 1 iunie în cadrul unei ceremonii la Mănăstirea Jerónimos de la Lisabona în prezenţa doamnei Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret şi a lui Plácido Domingo, tenorul de renume mondial, preşedinte al Europa Nostra. Evenimentul va fi organizat sub patronajul preşedintelui Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva, care va fi de asemenea prezent la eveniment, şi al preşedintelui Comisiei, José Manuel Barroso. Şase dintre cele 28 de proiecte câştigătoare vor fi desemnate laureate ale „marelui premiu”, fiind astfel recunoscute drept cele mai marcante realizări ale anului 2012 în domeniul patrimoniului.
 
 
„Patrimoniul cultural al Europei este unic în lume. Premiul Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural scoate în evidenţă excelenţa în conservare, cercetare, educaţie, formare şi sensibilizare, precum şi contribuţia exemplară adusă de persoane fizice şi grupuri. Aş dori să felicit călduros câştigătorii ediţiei din acest an pentru că ne-au reamintit de patrimoniul nostru bogat şi divers, pe care nu trebuie să-l considerăm în niciun caz un bun dobândit. Avem obligaţia de a-l păstra pentru viitoarele generaţii”, a declarat comisarul Vassiliou.
 
„Sunt foarte bucuros că Europa Nostra a avut din nou Comisia Europeană ca partener în celebrarea activităţii remarcabile în domeniul patrimoniului cultural. Doresc să felicit, totodată, Comisia pentru confirmarea angajamentului său de a sprijini obiectivele noastre comune prin propunerea privind programul „Europa creativă”. Finanţările europene sunt vitale: ele stimulează creativitatea şi inovarea, ajutându-ne să reînviem trecutul şi să ne păstrăm comorile pentru viitor”, a adăugat preşedintele Europa Nostra, Plácido Domingo.
 
Context
Cei 28 de câştigători au fost selectaţi dintre 226 de proiecte depuse în 31 de ţări. Premiile cuprind patru categorii – conservare, cercetare, contribuţii exemplare şi educaţie, formare şi sensibilizare. Pentru fiecare categorie s-a reunit un juriu distinct compus din experţi independenţi din întreaga Europă. Toţi câştigătorii primesc o placă sau un trofeu. Cei şase câştigători ai „marelui premiu” primesc, în plus, câte 10 000 EUR.
 
Patrimoniul cultural aduce o contribuţie semnificativă, şi deseori subestimată, la dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă. Sectorul reprezintă o parte importantă a industriilor culturale şi creative, care oferă locuri de muncă pentru 8,5 milioane de persoane în UE şi contribuie cu 4,5 % la PIB-ul Europei. Se estimează că investiţiile în conservarea patrimoniului cultural efectuate de organisme publice şi private totalizează 5 miliarde EUR pe an. Cifrele publicate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că 40 % din turismul mondial conţine o componentă culturală. De asemenea, patrimoniul cultural este o resursă esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi coeziunea socială.
 
Premiile beneficiază de sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, care a investit, începând cu 2007, circa 30 de milioane EUR în cofinanţarea proiectelor de patrimoniu. Şi alte programe cu finanţare UE asigură sprijin: Fondul european de dezvoltare regională a alocat 6 miliarde EUR pentru cultură pentru perioada 2007-2013. Din această sumă, 3 miliarde EUR sunt destinaţi pentru protejarea şi conservarea patrimoniului cultural, 2,2 miliarde EUR pentru dezvoltarea infrastructurii culturale şi 775 de milioane EUR pentru cofinanţarea serviciilor culturale, precum formarea profesională, educaţia în domeniul artelor şi al patrimoniului, promovarea itinerarelor culturale, etc. Alţi 150 de milioane EUR au fost puşi la dispoziţie începând cu 1998 prin intermediul programelor-cadru ale UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.
 
Pentru informaţii suplimentare:
Prezentările proiectelor câştigătoare (site-ul internet al Europa Nostra)
 
http://ec.europa.eu/culture
 
Site-ul internet al comisarului Androulla Vassiliou
 
Twitter: @VassiliouEU
 
http://www.europanostra.org
 
http://flickr.com/photos/europanostra
 
http://www.youtube.com/europanostrachannel
 
Notă pentru editori:
Europa Nostra este un ONG paneuropean care reprezintă vocea patrimoniului cultural. Ea reuneşte şi reprezintă 250 de organizaţii neguvernamentale şi non-profit din peste 50 de ţări europene, numărând împreună cel puţin 5 milioane de membri. De asemenea, Europa Nostra beneficiază de susţinerea a peste 150 de organisme publice şi întreprinderi asociate şi a peste 1500 de membri. Reţeaua sa vastă de profesionişti şi voluntari este implicată în păstrarea patrimoniului cultural al Europei pentru generaţiile prezente şi viitoare.
 
Ceremonia de acordare a Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural / Premiilor Europa Nostra 2012 va avea loc la Lisabona la 1 iunie în cadrul Congresului anual pentru patrimoniul european al Europa Nostra.
 
Termenul limită de depunere a propunerilor pentru următoarele premii este 1 octombrie 2012. Se preconizează ca ceremonia de premiere să aibă loc la Atena în iunie 2013.
 
Câştigătorii premiilor 2012 (în ordine alfabetică, pe ţări)
 
Categoria 1 — Conservare
 
 Institut de Sociologie Solvay, Bruxelles, BELGIA
 „Second Temple Cycle'' painted wall panels (panourile pictate „Second Temple Cycle”) din Kunststätte Bossard, Jesteburg, GERMANIA
 The Averof building (clădirea Averof), Şcoala de arhitectură, Universitatea Tehnică Naţională, Atena, GRECIA
 Windmills of the Monastery of St John the Theologian (morile de vânt de la Mănăstirea Sf. Ioan Teologul), Chora, Patmos, GRECIA
 Ancient Citadel at Aghios Andreas (vechea cetate din Aghios Andreas), Sifnos, GRECIA
 Royal Spanish College (Colegiul regal spaniol), Bologna, ITALIA
 Liubavas Manor Watermill Museum (muzeul-moară de la castelul Liubavas), Vilnius, LITUANIA
 The Portuguese Synagogue Complex (complexul sinagogii portugheze), Amsterdam, ŢĂRILE DE JOS
 The Six Historical Organs of the Basilica of Mafra (cele şase orgi vechi din Basilica Palatului Mafra), PORTUGALIA
 Golia Monastery (Mănăstirea Golia), Iaşi, ROMÂNIA
 Fortifications of Pamplona (fortificaţiile din Pamplona), SPANIA
 Ene.térmica, National Energy Museum (Muzeul Naţional al Energiei), Ponferrada, SPANIA
 Number 2 Blast Furnace (Furnalul înalt numărul 2), Sagunto, SPANIA
 Miletos Ilyas Bey Complex (complexul Miletos Ilyas Bey), Balat, TURCIA
 Poundstock Gildhouse, Bude, Cornwall, REGATUL UNIT
 Leighton House Museum, Londra, REGATUL UNIT
 
 
Categoria 2 — Cercetare
 
 Innovative protocol for the conservation of paintings on canvas (protocolul inovator pentru conservarea picturilor pe pânză), Paris, FRANŢA
 The Augustus Botanical code of Ara Pacis (Codul botanic al lui Augustus de la Ara Pacis), Roma, ITALIA
 Restoration study for the Nolla Palace (studiul de restaurare pentru Palatul Nolla), Meliana, SPANIA
 
Categoria 3 — Contribuţii exemplare
 
 The Piraeus Bank Group Cultural Foundation (Fundaţia culturală a Grupului Piraeus Bank), Atena, GRECIA
 
 Paraschiva Kovacs, Satu Mare, judeţul Harghita, ROMÂNIA
 Allianoi Initiative and Dr. Ahmet Yaras (organizaţia Allianoi Initiative şi Dr. Ahmet Yaras), Allianoi, TURCIA
 The Society for the Protection of Ancient Buildings (Societatea pentru protecţia clădirilor vechi), Londra, REGATUL UNIT
Categoria 4 — Educaţie, formare şi sensibilizare
 The Seaweed Bank (proiect de creare a unei „bănci de alge”), Laesoe DANEMARCA
 
 Work and restoration expertise in the rural areas of Joensuu (experienţa de lucrări şi de restaurare în zonele rurale din Joensuu), FINLANDA
 
 Teaching manual: The Fortifications of Vauban (manualul despre fortificaţiile lui Vauban), Besançon, FRANŢA
 
 Improve a Heritage Site - Norwegian Heritage Foundation (valorificarea patrimoniului cultural – Fundaţia norvegiană pentru patrimoniu), Vågå, NORVEGIA
 
 Crossing Cultures: Transforming the Ashmolean Museum (Crossing cultures: transformarea muzeului Ashmolean), Oxford, REGATUL UNIT
 
 
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774