În data de 24 iunie 2014 a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Îmbunătăţirea intervenţiilor în situaţii de urgenţă în zone greu accesibile”, care va avea o durată de implementare de 16 de luni. Obiectivul proiectului este de a îmbunătăţi intervenţiile în zonele greu accesibile, fie din cauza naturii terenului, fie din cauza condiţiilor meteo extreme (zone montane abrupte, zone izolate din cauza înzăpezirilor sau ploilor).
Ultima actualizare: vineri, 25 iulie 2014
Pentru atingerea obiectivului, în cadrul proiectului vor fi achiziţionate 6 autospeciale complexe de intervenţie, câte una pentru fiecare inspectorat judeţean pentru situaţii de urgenţă din Regiunea Centru. Fiecare autospecială va fi compusă dintr-un vehicul cu şenile/roţi tip UTV cu capacitate mărită de trecere (autoşeniletă), o autospecială cu rol tractor având în dotare echipamente speciale şi o platformă de transport a autoşeniletei.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, domeniul major de intervenţie 3.3, beneficiar fiind Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei”, ai cărei membri fondatori sunt judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.
Valoarea proiectului este de 2.687.266,00 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă 2.473.114,28 lei, reprezentând întreaga sumă ce mai poate fi accesată la nivelul Regiunii Centru pe acest domeniu major de intervenţie.
Programul Operaţional Regional este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
PREŞEDINTE
Ovidiu DANCU
25.07.2014
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)50 vizualizări