Ajutor harghitean celor din judeţul Vrancea

( Votări)45 vizualizări
Marţi, 11 decembrie, utilajul special al Serviciului Public Salvamont al Consiliului Judeţean Harghita a pornit spre judeţul Vrancea. Consiliul judeţean a achiziţionat patru astfel de utilaje din fonduri câştigate din proiecte finanţate din bani europeni, iar acestea au fost utilizate şi vara la stingerea incendiilor de pădure şi pot fi folosite şi la inundaţii. 
 La solicitarea primită din partea judeţului Vrancea, din cauza prognozelor meteorologice, un astfel de utilaj, aparţinând grupei de salvamontişti din zona Gheorgheni a fost trimis pentru întrajutorare.
La plecarea utilajului spre judeţul Vrancea, în Miercurea-Ciuc, au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, Birtalan József, vicepreşedintele consiliului judeţean, Fekete Örs, directorul serviciului public de salvamont, respectiv prefectul judeţului Andrei-Jean Adrian. Borboly Csaba a menţionat că în ciuda faptului că judeţul Harghita este unul dintre cele mai mici judeţe din ţară, este echipat cel mai bine pentru situaţiile de urgenţă, precizând de asemenea că aceste utilaje au fost achiziţionate nu din bani publici, ci din bani proveniţi din proiecte europene câştigate de către consiliul judeţean (preţul unui astfel de utilaj se ridică la suma de 35 de mii de euro).
„Salvamontiştii noştri sunt acolo unde este nevoie de ei, nu numai în judeţul nostru, fiind solidari cu toţi locuitorii ţării”, a afirmat preşedintele consiliului judeţean.
Vicepreşedintele Birtalan József a vorbit despre întrebuinţarea largă acestui utilaj, acesta fiind dotat şi cu şenile, putând fi folosit şi în condiţii de iarnă. Este un utilaj modern şi a fost achiziţionat pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă, în scopul salvării de bunuri şi vieţi omeneşti.
 
Miercurea-Ciuc, 12 decembrie 2012
 
POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774