200 de noi locuri de muncă în Harghita

S-a semnat contractul de finanțare al proiectului de management de gestionare a deșeurilor

(0 Votări)106 vizualizări

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a semnat la data de 25 octombrie contractul de finanțare al proiectului de management integrat de gestionare a deșeurilor, cu Ministerul mediului și schimbărilor climatice. Valoarea finanțării este de 201.934.591 lei cu TVA, iar termenul de execuție al lucrărilor este 30 noiembrie 2015.

„Ne dorim ca prin implementarea acestui proiect cantitatea deșeurilor depozitate să fie cât mai mică, iar cantitatea deșeurilor reciclabile să fie cât mai mare. Într-un cuvânt, scopul principal al acestuia este protecția mediului”, a afirmat președintele consiliului județean care a mai accentuat faptul că prin atragerea acestor fonduri de mai multe zeci de mii de euro, se vor putea înființa mai mult de 200 de noi locuri de muncă, iar acest fapt va fi concretizat prin crearea de surse de venit pentru multe familii din județ.
Centrul de gestionare a deșeurilor de la Remetea va fi completat prin construirea a două stații de transfer la Miercurea-Ciuc și Corund, iar centrul de colectare selectivă a deșeurilor de la Sânsimion va fi integrat în acest proiect. Proiectul cuprinde și închiderea centrelor de colectare a deșeurilor orășenești (exclusiv a centrelor de colectare din Băile Tușnad și Vlăhița, deoarece închiderea acestora se va face prin cheltuieli neeligibile, deodată cu construirea drumurilor de legătură), achiziționarea autovehiculelor de mare tonaj și a utilajelor necesare colectări deșeurilor, respectiv a celor necesare pentru echiparea centrului de la Remetea. La Remetea va exista hală de sortare, stație de compostare a deșeurilor biologice, spațiu administrativ, mașini, respectiv clădiri, sistem de depistare a deșeurilor periculoase. În zona rurală vor fi împărțiți populației saci pentru colectarea selectivă a deșeurilor, respectiv pentru colectarea deșeurilor din sticlă vor fi desemnate locuri speciale și containere în acest sens, se vor asigura și lăzi pentru compostarea deșeurilor, acolo unde vor exista solicitări. În zona urbană se vor implementa sisteme formate din două unități de colectare, una pentru deșeurile biodegradabile și alta pentru celelalte deșeuri.


Miercurea-Ciuc, 25 octombrie 2013

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«iulie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774