Condiții care să contribuie la stoparea depopulării din mediul rural
În cursul zilei de marți, 22 martie a avut loc la Plăieșii de Jos ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita. Datorită faptului că vorbim despre o comună care este alcătuită din cinci așezări – Plăieșii de Jos, Plăieșii de Sus, Imper, Iacobeni și Casinu-Nou –, consilierul județean Becze István a ținut să menționeze că este o sarcină destul de dificilă menținerea nivelului investițiilor în toate așezările.
Ultima actualizare: vineri, 25 martie 2016
Acesta a spus totodată că toate investițiile derulate au avut și au ca scop crearea de condiții pentru ca oamenii să nu plece, iar cei care au plecat, să fie motivați în a se întoarce pe tărâmurile natale. Astfel, și prin sprijinul oferit din partea consiliului județean s-a reușit ducerea la bun sfârșit a mai multor investiții, cum ar fi porțiunea drumului comunal DC 122, cea a DC 117 sau renovarea casei de cultură din Iacobeni. Se află în curs lucrările la casa de cultură din Casinu-Nou și reparațiile la anumite porțiuni de drumuri comunale care traversează comuna. András Zoltán, primarul localității a mulțumit pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului de către consiliul județean și i-a salutat pe cei prezenți, urându-le bun venit.
Ședința a fost deschisă de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita care a supus la vot proiectul ordinii de zi a ședinței. Printre proiectele de hotărâri care au fost supuse la vot s-au numărat cele care au vizat aprobarea bugetelor anumitor proiecte internaționale, ajunse la final și în cadrul cărora consiliul județean a participat în calitate de partener. De asemenea, s-au aprobat și proiectele de hotărâre care vizează modificarea orei limită de depunere a proiectelor în cazul programelor care vizează finanțarea activităților de tineret, turism, sport, programele, proiectele și acțiunile culturale românești din județ, respectiv a programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și celui destinat sprijinirii activității asociațiilor pompierilor voluntari.
După cum este știut, la Colegiul tehnic Bányai János din Odorheiu-Secuiesc s-a achiziționat o mașină de frezat CNC care va contribui la specializarea unei clase de profil. În cadrul acestor demersuri, comuna Dealu a renunțat la fondurile care îi erau destinate, iar cu această ocazie (ședința consiliului județean de astăzi – n. r.), pentru reabilitarea drumurilor comunale din comuna Dealu, consiliul județean a acordat o finanțare în valoare de 70 mii lei.
Borboly Csaba a adus în discuție și situația programului laptele și cornul: în urma numeroaselor sesizări cu privire la calitatea necorespunzătoare a produselor, acesta a solicitat părerea consilierilor județeni vizavi de rezilierea contractelor cu firma care furnizează produsele. S-a menționat de asemenea faptul că este nevoie de două plângeri de la aceeași școală pentru ca aceste contracte să poate fi reziliate, dar și faptul că în cazul rezilierii se va sista pe perioada noii proceduri de achiziții publice furnizarea produselor. Situația este îngrijorătoare mai ales în cazul copiilor aflați în situații defavorizate, președintele consiliului județean propunând găsirea unei soluții în acest sens, cum ar fi spre exemplu organizarea de clăci.
Vicepreședintele consiliului județean Barti Tihamér a vorbit despre situația creată în ceea ce privește ducerea la bun sfârșit a lucrărilor care se desfășoară la spitalul județean din Miercurea-Ciuc. Executantul dorește rezilierea contractului, iar dat fiind faptul că colaborarea cu acesta s-a dovedit a fi anevoioasă și a condus de mai multe ori la prelungirea termenelor de execuție la lucrările de la secția ATI a spitalului și cele ale instalării tubulaturii, s-a propus rezilierea contractului cu această firmă. S-a menționat faptul că eventualele daune rezultate în urma efectuării lucrărilor vor fi suportate de către această firmă. Până la finele anului se dorește finalizarea unui bloc operator care să ofere posibilitatea locuitorilor din județ de a nu se deplasa în alte centre medicale din țară și de a putea fi tratate în cadrul spitalului județean. Pe lângă acest bloc operator s-a vorbit și despre înființarea unui laborator de analize în cadrul spitalului județean. În ceea ce privește aceste aspecte, Borboly Csaba a menționat: „Ne dorim ca în cel mai scurt timp, județul și regiunea să poată apela la serviciile unui spital modern, iar scopul este asigurarea de servicii în cât mai multe specializări medicale, pentru a nu fi necesară deplasarea în alte orașe. Nimic nu este mai important decât sănătatea noastră și a copiilor noștri, iar pentru aceasta este nevoie de un spital bine echipat și funcțional”.
Plăieșii de Jos, 22 martie 2016
Ţi-a plăcut acest articol?(0 Votări)59 vizualizări