Se va reabilita drumul de la Valea Uzului

Se așteaptă oferte pentru una dintre cele mai mari investiții ale Consiliului Județean Harghita

(0 Votări)39 vizualizări

Pe pagina electronică a consiliului județean destinată achizițiilor publice a fost publicat anunțul cu privire la organizarea procedurii de licitație publică a lucrărilor de reabilitare a drumului județean 123, spre Valea Uzului. Până la data 15 iunie, se așteaptă ofertele de preț pentru reabilitarea porțiunii drumului județean de la ieșirea din Sânmartin până la intersecția de la Eghersec, care măsoară o lungime de 14,5 kilometri.

Valoarea ridicată a investiției se datorează faptului că pe porțiunea de drum se găsesc numeroase serpentine, pe lângă acestea este nevoie de reabilitarea a patru poduri și construirea zidurilor de susținere.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și-a exprimat speranța că vor prezenta oferte firmele de construcții și se va construi un drum trainic. În prealabil au avut loc dezbateri și cu reprezentanții Consiliului Județean Bacău pentru ca și dincolo de hotarul județului să se execute lucrări de reabilitare a drumului pentru a facilita accesul la aeroportul de la Bacău. În acest mod acesta ar fi cel mai apropiat aeroport, pe lângă cele de la Târgu-Mureș și Brașov. Reabilitarea drumului ar aduce de asemenea beneficii din punct de vedere economic și turistic ambelor județe având în vedere faptul că în momentul de față legătura între județul Harghita și Bacău se poate face pe drumul național 12A, în direcția Ghimeș. Președintele consiliului județean consideră că munca comună demarată în acest sens este pusă în umbră de recentele evenimente care au avut loc la cimitirul militar de la Valea Uzului, însă este nevoie de asigurarea condițiilor de circulație între cele două județe.

Prezenta procedură se referă la porțiunea de drum care ține până la Eghersec, totodată Direcția tehnică din cadrul consiliului județean a demarat deja procedura de proiectare a lucrărilor pentru reabilitarea drumului județean pe următoare porțiune de aproximativ douăzeci de kilometri, de la intersecția de la Eghersec până la granița județului (de la cimitirul militar de la Valea Uzului, pe o porțiune de drum de 2,93 de kilometri, în direcția județului Bacău). Odată cu întocmirea documentației, în acest an se va putea anunța procedura de licitație a lucrărilor de proiectare.

Detalii referitoare la investiție pot fi accesate pe pagina consiliului județean (http://bit.ly/UzVolgyiUt).

Despre situația de la cimitirul militar de la Valea Uzului puteți citi mai multe accesând link-ul de mai jos:

https://judetulharghita.ro/valea-uzului.html

Miercurea Ciuc, 3 iulie 2019


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«aprilie, 2024»
lmmjvsd
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774